Aflată la Neptun, acolo unde a fost cazată în vederea prezenţei în cadrul coleţiei “Return To Ra” a lui Cătălin Botezatu, care a avut loc sâmbătă, la Clubul Wish din Mamaia, Monica Co
«Nu mă puteam ridica din pat»
“Nu mă puteam ridica din pat. Mi-a fost foarte rău. Au vrut să cheme salvarea, dar era deja foarte târziu şi ne grăbeam să ajungem la prezentare. M-am speriat foarte tare, o să-mi fac toate analizele. Cred că e de la oboseală, am filmat foarte mult pentru B1”, a declarat Monica pentru Libertatea.
Adelina a fost la petrecerea Playboy
Adelina Vârciu a fost şi ea pre-zentă, pe litoral, weekendul trecut. Fosta soţie al lui Liviu Vârciu a participat la petrecerea prilejuită de lansarea numărului din luna mai al revistei Playboy, care o are chiar pe ea pe copertă. Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă seara, la Clubul Office din Mamaia.
După ce Bianca (foto) l-a acuzat pe Cătălin Botezatu că a lovit-o, spărgându-i un dinte, iar tatăl blondei a mărturisit că aceasta s-a lovit la grătar, a apărut o nouă variantă a aceleiaşi poveşti: a stomatologului care a tratat- o. Conform www.c
«Duşmanul» lui Cătălin, în finală la «Dansez pentru tine»
Bursucul (foto), coregraful echipei formate din Iuliana Luciu şi Grigore Moldovan, a ajuns în finala competiţiei de la “Dansez pentru tine”, care va avea loc vineri. Bursucul şi Botezatu au avut un schimb dur de replici cu câteva săptămâni în urmă, din cauza aroganţei coregrafului.