Primul avion – primul avion militar – cel mai bun avion militar – singurul avion militar. Aşa s-ar putea enunţa în câteva cuvinte istoria construcţiei de avioane din România, la 111 ani de la prima decolare a lui Traian Vuia cu un aparat de zbor. Traian Vuia reuşea, în premieră mondială, să decoleze, să planeze şi să aterizeze prin puteri proprii, pe 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris.

Începutul aviaţiei militare

După doar patru ani de la acest eveniment, Aurel Vlaicu realiza primul avion militar pentru Armata Română. Aparatul a fost omologat ca avion de informaţii şi legătură pe 11 august 1910. La vremea respectivă, nu se gândea nimeni să înarmeze aparatele de zbor militare, le foloseau doar pentru observaţii şi transport.

Pregătirea primului zbor al lui Aurel Vlaicu

Pe 27 septembrie 1910, avionul militar al lui Aurel Vlaicu a fost folosit în cadrul unor manevre la care participau mari unităţi ale armatei. Aurel Vlaicu a decolat de la Slatina, s-a ridicat 500 de metri, a traversat Oltul şi, după 35 de minute, a aterizat la Piatra Olt. “Acolo i-a înmânat principelui Ferdinand, conducătorul manevrelor, un document. Era prima misiune de legătură realizată vreodată de un avion militar”, ne-a spus muzeograful Sorin Turturică.

În 1911, România avea primii piloţi militari absolvenţi ai unei şcoli de pilotaj. În 1912, ei devin primii instructori ai şcolii militare de pilotaj de la Cotroceni, în zona statuii Leu.

Aparatul construit de român a zburat în iunie 1910

În 1913, România intră în cel de-al Doilea Război Balcanic. Acest conflict a izbucnit între Bulgaria, pe de o parte, şi în principal Grecia şi Serbia, pe cealaltă. Dar având dispute teritoriale în trecut cu ţara noastră, noul război a chemat România la o intervenţie militară în Bulgaria. Totodată, Imperiul Otoman s-a folosit de prilej pentru a redobândi unele teritorii pierdute. Când trupele româneşti au invadat nordul Bulgariei şi se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistiţiu. Prin tratatul de la Bucureşti, Bulgaria a fost forţată să renunţe la o bună parte din teritoriile obţinute după Primul Război Balcanic către Serbia, Grecia, România şi Imperiul Otoman. România a dobândit Cadrilaterul.

Cel mai bun avion fabricat de România

La 32 de ani distanţă de la zborul lui Traian Vuia, România producea celebrul IAR 80, la Braşov. Acest aparat a fost unul din cel mai bune avioane militare din lume între anii 1939 -1942.

În 1939, Aviaţia Regală a comandat 100 de asemenea avioane. Păstrând proporţiile, este ca şi cum România ar fabrica acum avioane similare cu F-22 Raptor, cel mai bun din lume în acest moment.

“Avioanele IAR 80 au fost vopsite în culori de camuflaj, pe model englezesc. Pe fuselaj au apărut personaje de desene animate, Mickey Mouse, răţoiul Donald… Apăruseră desenele animate care rulau prin cinematografe, filmele de animaţie ale lui Walt Disney şi erau foarte îndrăgite printre români. Pentru a se deosebi unităţile între ele, şi-au ales ca simboluri aceste personaje”, ne-a explicat muzeograful Sorin Turturică.

Astfel, unitatea de aviaţie care se afla în Pipera, pe locul actualului Muzeu al Aviaţiei, îl avea ca emblemă pe Mickey Mouse. Altfel spus, în mod natural, militarii români simpatizau mai mult cultura americană decât cea germană, dominantă în acel moment în Europa.

Însă după ce ne-am aliat cu Germania, aceste elemente grafice de inspiraţie americană au dispărut de pe avioane, iar însemnul de armă a devenit “Crucea Regelui Mihai”. Era mai apropiată de însemnele aviaţiei germane, astfel că toată lumea era mulţumită.

Singurul avion pe care îl mai realizăm acum: IAR 99

După 11 ani de istorie a aviaţiei, România mai produce în acest moment doar un avion de concepţie 100% românească: IAR 99. Proiectat integral în România, avionul subsonic de antrenament reactiv avansat şi atac la sol IAR 99 a executat primul zbor la data de 21 decembrie 1985, de pe Aeroportul Craiova, la comenzile prototipului înmatriculat S-001 aflându-se locotenent- colonelul Ştefănel Vagner, pilot de încercare la Centrul de Încercări în Zbor, unitate bazată pe aerodromul craiovean. A fost îmbunătăţit după 1990 şi este în curs de o nouă modernizare în acest moment.

IAR 99 este încă în serviciu

IAR 80 a fost dezmembrat de ruşi

Dacă între anii 1939 şi 1942 IAR 80 era unul din cele mai bune avioane de vânătoare ale lumii, la scurt timp el a fost depăşit de evoluţia aeronauticii militare din timpul războiului. În a doua parte a conflagraţiei militare, acest proiect s-a dovedit a fi depăşit tehnologic. După aproximativ cinci ani de la terminarea războiului, avioanele au fost înlocuite în totalitate cu modele sovietice. În anul 1955, sub ocupaţie sovietică, Comandamentul Forţelor Aeronauticii Militare a hotărât dezmembrarea aparatelor şi casarea lor.

Citeşte şi: VIDEO EXCLUSIV. Secretul avionului multirol românesc IAR 95 ”pierdut” din cauza sovieticilor

Urmărește-ne pe Google News