11 comentariiCum ajungem să avem încredere unii în alții? Cred că avem încredere dacă e loc pentru greșeli, loc să ne recunoaștem greșelile și să le corectăm.
Raluca Scarlat, University of Berkeley:
- „Nu știu dacă eu sunt persoana potrivită pentru a fi reflectată într-o astfel de serie”, ne-a spus, când am căutat-o cu câteva luni în urmă, chimista Raluca Scarlat, în vârstă de 40 de ani, cea care a fost numită în comitetul consultativ pentru energie nucleară al Departamentul de Energie al SUA, o comisie din care fac parte doar 11 experți din toată America. Și acesta este un motiv de merit, pentru că se întreabă dacă merită.
Raluca Scarlat îmi arată o bucată de grafit rămasă de la primul reactor nuclear din lume. Un suvenir.
„Nu e periculos”, mă asigură când îmi întinde micul obiect de carbon. Apoi, ca un salt involuntar în viitor, mă invită să cântăresc în palmă o bilă de combustibil, cam cât o minge de ping-pong, așa cum vor folosi viitoarele reactoare nucleare. Unele dintre aceste reactoare moderne sunt construite chiar la Berkeley.
Fotografia de la Fukushima
Aceste mici obiecte, care înglobează munca, temerile și creativitatea a generații întregi de oameni, sunt micile simboluri pe care Raluca le ține pe rafturile îndesate de cărți din biroul ei.
Deasupra bibliotecii e o imagine realizată la Fukushima, după accidentul din 2011. Un fotojurnalist a surprins cum pământul de la suprafață, contaminat, era pus în saci, pentru a face centrala funcțională cât mai rapid.
E o imagine pe care o păstrează pentru că îi amintește cum uneori inginerii prioritizează tehnologia, nu oamenii.
Doar 11 experți
În urmă cu un an, Raluca Scarlat era numită în Nuclear Energy Advisory Committee, comitetul consultativ pentru Departamentul de Energie al SUA, un for din care fac parte doar 11 experți. Tânăra, care a emigrat cu familia în California pe când ea avea doar 15 ani, este acum în prima linie a cercetării pentru viitoarea generație de reactoare nucleare.
Raluca Scarlat a studiat inginerie chimică la Universitatea Cornell, în New York. A lucrat o vreme în industrie, la companii precum General Electric și ExxonMobil, iar mai târziu a făcut un doctorat în inginerie nucleară la Berkeley.
O vreme a fost profesoară în statul Wisconsin, iar în 2019 s-a întors în California, la Berkeley, să-și continue cercetările și să predea.
Ține un curs de etică, inginerie și societate, la care abordează cu studenții dileme etice inspirate de subiectele de actualitate.
Potențialul energiei nucleare
– Cum ați ajuns la Berkeley?
– Când lucram în industrie, nu înțelegeam foarte bine de ce energia nucleară nu face parte din discursul despre energie. Vorbeam despre petrol, despre gaz, despre cărbune, de energie solară, eoliană, geotermală. Nucleara nu făcea parte din conversație.
Exxon, de exemplu, e o companie care exploatează și rafinează petrol și sunt multe tehnologii bazate pe ingineria nucleară în petrol. Întrebarea ar fi de ce o companie ca Exxon nu ia în calcul evoluția spre nucleară? Pentru că avem probleme de costul combustibilului, probleme de emiterea dioxidului de carbon (CO2). Erau toate aceste probleme care, prin 2005, deveneau evidente.
Se contura mai clar întrebarea: de ce toate companiile astea nu se gândesc totuși să se mute înspre nucleară?
Raluca Scarlat, University of Berkeley:
Din acest motiv, m-a interesat să fac un doctorat ori în domeniul de siguranță pentru instalații mari și complexe, ori pe subiectul de energie nucleară. Așa am venit aici la Berkeley, unde, în departamentul nostru, era expertiză și în siguranță, și în energie nucleară.
– Ce studiați acum la Berkeley?
– Una dintre problemele energiei nucleare este că durează foarte mult să construiești o centrală și costă prea mult. Avem nevoie de o tehnologie care să ne permită să construim mai repede centrale de toate felurile și mărimile.
Putem să producem energie electrică, dar putem să producem și căldură sau apă purificată, în locuri unde nu e apă. Dacă este un loc unde a fost un cutremur sau un dezastru natural și trebuie să reconstruim drumuri și clădiri, ne trebuie foarte multă energie dintr-odată, caz în care un alt produs ar putea să fie un reactor care să fie adus cu un elicopter și folosit pentru un anumit număr de ani, dar e imediat instalat și folosit.
În grupul meu de cercetare, lucrăm la următoarea generație de reactoare, care ne permit să construim mai repede, mai divers și mai ieftin.
Raluca Scarlat, University of Berkeley:
La bază, grupul nostru studiază chimia sărurilor la înaltă temperatură. Sărurile, de exemplu, chiar și sarea de masă, dacă o încălzim la 700-800 de grade Celsius, devine lichidă. Odată ce e lichidă, putem să o folosim ca un lichid de răcire, ca și apa. Și fiind lichidă la temperatură mai mare, ne permite să construim centrale care nu sunt sub presiune. Apa face abur și creează presiune și atunci ai toate costurile asociate cu presiunea. Sarea topită nu fierbe, nu poți să creezi presiune. Dacă faci reactoare cu un lichid care nu poate să fiarbă, care nu poate să creeze presiune, e mai puțin costisitor.
De ce centralele noi sunt mai sigure? Argumentul cercetătoarei: pentru că sunt mai simple
– Și este mai sigur decât cu apă?
– De obicei, evit întrebarea asta. Organismul de reglementare definește ce este acceptabil și ce nu este acceptabil în planul siguranței, prin conversație cu oamenii din țara respectivă. Fiecare țară are comisia ei de reglementare și sunt mai multe aspecte de care se ține cont și publicul trebuie implicat.
– Și de ce evitați?
– Pentru că, odată ce s-a definit ce considerăm acceptabil și ce nu considerăm acceptabil, indiferent de tehnologie, tot același standard trebuie respectat.
În ceea ce privește sarea, nu e neapărat mai sigur, ci este mai ieftin să ajungi la același nivel de siguranță. Mai este o dimensiune a siguranței, pentru că riscul este și ce se întâmplă zi cu zi și ce se întâmplă odată la 100 de ani. Există riscuri pe care le considerăm prea rare. Or, lucrăm ca să avem riscuri cu frecvență foarte mică ori cu consecințe foarte mici.
Dacă e ceva care se întâmplă o dată la o mie de ani, poate că nu consider care e consecința, că e o dată la o mie de ani. Acestea se numesc scenarii severe beyond design basis. E o categorie de scenarii cu probabilitate foarte mică. În această categorie se poate spune că centralele noi au mai mare siguranță, pentru că sunt mai simple, așa că e mai puțin probabil să intervină ceva la care nu te-ai gândit.
Cât timp ne desparte de noile reactoare?
– Cât de departe suntem în prezent de momentul în care vor fi noile reactoare o soluție pentru criza climatică?
– Vă răspund în legătură cu criza climatică și siguranța energiei, dar e de amintit că știm foarte bine consecințele geopolitice ale sursei de energie. Nu numai în ultimii cinci ani, dar și de-a lungul deceniilor. Revin. Cât de aproape suntem? Sunt multe companii care lucrează să ajungă la produse comerciale. Primul start-up care a reușit să aibă un produs a fost NuScale, un start-up de la o universitate din Oregon, care acum vinde reactoare.
De la Berkeley a pornit un start-up care se numește Kairos Power și a fost fondat de profesorul Peterson, care lucrează alături de mine. Când mi-am făcut teza de doctorat, lucram la acest concept și continui să lucrez la asta.
Raluca Scarlat, University of Berkeley:
Ei au construit un sit aici la Alameda, California, la jumătate de oră de noi. Mai au sit în New Mexico, unde au construit un demo și unul în Tennessee, unde construiesc primul reactor.
Cât de departe suntem? Câțiva ani, să sperăm. Sunt și alte companii care lucrează, și în Europa, și în America, și în China. Să vedem care e primul. Deja sunt în mediul comercial, nu mai sunt doar la nivel de cercetare. Acum 20 de ani nu ne-am fi imaginat că o companie poate să fie credibilă să dezvolte astfel de produse. Astăzi, mai avem puțin.
– Cum apreciați poziția Europei față de utilizarea energiei nucleare, mai ales acum, în contextul războiului din Ucraina și al crizei de energie pe care a provocat-o?
– Europa are o istorie lungă în utilizarea energiei nucleare, deci e bine poziționată să evolueze spre reactoare cu tehnologii noi. Nu sunt în cunoștință de cauză asupra economiei. Pot să comentez la nivel tehnic. Sigur că există expertiză și în Europa, nu numai în America, pentru reactoarele avansate. În Europa, în general, s-a axat conversația pe deșeuri, ceea ce e un subiect important, dar după părerea mea a distras atenția de la problema mai mare a siguranței energetice și a costurilor.
Raluca reprezintă mediul academic în Departamentul de Energie
– Ați fost selectată în echipa de consilieri pe energie nucleară a Departamentului de Energie. Echipa numără doar 11 consilieri. Ce rol aveți acolo și cum îl gestionați?
– Eu reprezint universitățile în echipa de consilieri. Ședințele sunt publice, pot fi urmărite de oricine, ceea ce reflectă, din nou, importanța încrederii între public și Departamentul de Energie în acest caz. Discutăm care este strategia programelor la Departamentul de Energie în Statele Unite și rolul meu este să prezint punctul de vedere academic. Vorbim, de exemplu, despre cum se dezvoltă forța de muncă sau infrastructura și cum afectează mediul academic sau cum poate să contribuie mediul academic la aceste obiective.
Problema cu energia nucleară a fost prețul
– Deci energia nucleară va fi o soluție în criza climatică?
– Este deja. Întrebarea este de ce nu e folosită mai mult și răspunsul este: din cauza prețului. N-a fost competitivă la nivelul prețului.
– E doar prețul sau sunt și niște mituri legate de folosirea energiei nucleare?
– E important ce zice societatea, să construim cu siguranță. Dar până la urmă e esențial ca societatea să aibă încredere în comisia de reglementare. Dacă nu există încredere, poate că nu e o soluție bună să construim centrale nucleare.
Nu știu cât e vorba de mituri, cât e vorba de cum creăm instituții în care avem încredere și care într-adevăr vorbesc cu oamenii despre ce contează.
Raluca Scarlat, University of Berkeley:
Contează să vorbești cu comunitățile despre care sunt riscurile, cum răspundem la riscuri, dacă trebuie să evacuăm. Suntem de acord că e un risc pe care îl acceptăm să evacuăm în caz de accident grav? Cum evacuăm? Cum ne întoarcem? Cine se ocupă de aceste evacuări și de întoarcere?
Acestea sunt conversații foarte importante. Dacă nu e încredere între instituția care se ocupă de planificări și oameni, poate că energia nucleară nu e o soluție bună pentru locurile respective sau trebuie să ne gândim cum facem o tehnologie care nu are nevoie de evacuări, ceea ce e posibil. Mai scump, dar posibil.
Încredere și greșeli
– Discutați mult despre încredere. E un cuvânt care reapare în dialogul nostru.
– Da, cum ajungem să avem încredere unii în alții? Cred că avem încredere dacă e loc pentru greșeli, loc să ne recunoaștem greșelile și să le corectăm.
„Loc pentru greșeli” e o idee care vine din toleranța pentru realitatea irepresibilă că e normal să greșești. Tot timpul vom greși. O privesc. Dacă nu ar fi chimistă, știința care se luptă pentru imaginația lumii cu îndârjire de secole și precizie de nanometri, poate că aș crede că Raluca Scarlat vorbește din idealuri niciodată atinse. Dar de peste tot, în această încăpere modestă a unui cercetător de top mondial, ne privesc mici obiecte cândva periculoase, componente ale unor centrale nucleare. Ele sunt dovada că Raluca Scarlat nu folosește metafore. Fără acceptarea erorii, nicio societate nu poate progresa, aș vrea să pot striga asta pe geamul Universității din Berkeley către locul și oamenii pentru care scriu.
Partea a doua a interviului cu Raluca Scarlat, zilele următoare, în Libertatea.