Era ora șase, când cei peste zece tineri s-au costumat, ca să nu fie recunoscuți, și au plecat la colindat. Voia bună i-a însoțit mai tot timpul.
Tradiția poartă numele de Julamina
Străzile din cartierul ilfovean Pipera, dar și curțile aromânilor au răsunat ca la nuntă. Totul părea o nuntă, unul dintre tineri întreținând atmosfera cu un acordeon. Tradiția poartă numele de Julamina, iar în prezent se regăsește doar la București și Constanța. ”La noi se face de zeci de ani. Și tatăl meu a fost, iar acum a venit rândul meu. Cei de la Constanța s-au luat după noi”, îmi spune unul dintre colindători.
Vestitorii Bobotezei sunt răsplătiți cu bani
Vestitorii Bobotezei sunt primiți cu drag și răsplătiți cu bani și bucate. Și gazdele sunt primitoare pentru că tinerii sunt răsplătiți regește. Obiceiul, care a început în Albania, are drept scop alungarea spiritelor rele din casele gazdelor. Pe parcursul colindatului, tinerii nu au voie să își dea jos măștile. La sfârșitul zilei, colindătorii se adună în casă unuia dintre ei și organizează o petrecere de pomină.
Gigi Becali nu i-a mai primit de 7-8 ani
Poate multă lume se întreabă cum i-a primit celelbrul Gigi Becali. Ei bine, în vila acestuia din Pipera nu au mai călcat de 7-8 ani. Și asta pentru că milionarul ar fi spus, la un moment dat, după cum ne declară chiar colindătorii, că obiceiul ar fi ”opera lui Satan”. Și de atunci, în ziua de Bobotează au ocolit casa latifundiarului. ”Cu ani în urmă, dădea și câte 500 de euro fiecăruia dintre noi. Acum nu mai mergem. Asta e!”, ne spun mai mulți tineri machedoni.
Victor Becali i-a așteptat la celebrul Buggy Bar
În schimb, Victor Becali, abia eliberat din Penitenciarul Jilava după ce și-a ispășit pedeapsa de patru ani și opt luni din Dosarul Transferurilor, i-a așteptat pe colindători la celebrul Buggy Bar. Localul în care frații Ioan și Victor, dar și vărul lor, Gigi, obișnuiesc să-și petreacă timpul liber. La o partidă de table și la un pahar de vorbă.
FOTO: Vlad Chirea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro