Cel puţin din punctul de vedere al alimentelor pe care i le duce săptămânal, la vizită, familia lui Omar a scăpat de-o grijă.
Teroristul le-a spus să nu se mai deranjeze decât cu ceva dulciuri şi câteva conserve de carne pentru că bucătarul închisorii găteşte dumnezeieşte.
Mai exact, sirianul le-a mărturisit tuturor că mâncarea la cazan are un gust excelent şi că, indiferent de felul gătit, mănâncă până plesneşte. Hayssam nu mănâncă porc, din obişnuinţă, iar în absenţa mâncării halal şi a cărnii kosher a evreilor (n.r. – mâncăruri care respectă regulile mozaice şi, respectiv, pe cele islamice) se mulţumeşte cu mâncarea creştinilor, pentru că, aşa cum ne-a mărturisit, Dumnezeu este unul singur.
În celulă, Hayssam are propriul lui televizor, regulamentar, cu diagonala sub 54 de centimetri, la care priveşte ştirile tuturor televiziunilor din pachetul de cablu al penitenciarului, lucru care îi nemulţumeşte oarecum pe colegii de celulă, amatori de meciuri şi filme. Dar cum Hayssam este proprietarul aparatului, discuţiile se termină înainte de a începe…
Când nu se uită la ştiri, Hayssam citeşte cărţi atât în limba română, cât şi în arabă, mai rar în limba engleză. Pasiunea lui Omar Hayssam este istoria, iar lecturile preferate sunt biografiile unor personalităţi.
Fireşte, un loc important îl primesc şi dosarele sale, pe care le studiază filă cu filă, fapt care l-a transformat într-un profesionist în ale Dreptului Penal. Sirianul ar vrea să scrie cărţi, adaptări ale unor monografii sau lucrări biografice în limba arabă, străine publicului european.
Dar şi să pună pe hârtie consideraţii asupra unor evenimente majore, cum ar fi conflictul civil din Siria sau atrocităţile comise de membrii Statului Islamic.
Una peste alta, Hayssam este optimist. Speră să obţină rejudecarea procesului şi astfel, zice el, o pedeapsă mai mică pentru a se întoarce la familia sa într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro