Primarul Sorin Oprescu n-a stat mult pe gânduri după ce, pe 11 decembrie 2013, Guvernul a aprobat normele metodologice după care se va aplica legea privind eutanasierea câinilor comunitari.
Astfel, se pare că la finalul anului trecut, edilul-şef al Capitalei a şi semnat contractele privind uciderea patrupedelor. Primii vizaţi sunt câinii din adăpostul de la Mihăileşti. “Primarul a semnat repede, la sfârşitul anului trecut, contracte cu două cabinete veterinare din Mihăileşti, pentru eutanasierea câinilor. Din informaţiiile mele, operaţiunea ar fi început deja, pentru că în decembrie erau mulţi câini, iar acum bate vântul pe acolo”, ne-au dezvăluit surse de pe lângă primărie.
1.000 de câini omorâţi lunar
Animalele eutanasiate vor fi duse la o fabrică de incinerare de lângă Slobozia. La adăpostul din Mihăileşti există deja două frigidere în care pot fi puse în jur de 30 de cadavre.
“În frigiderele de la Mihăileşti pot fi băgaţi cam 30 de câini morţi pe zi, iar maşinile de la firma de incinerare pot fi chemate şi zilnic să care cadavrele, asta înseamnă că într-o lună pot fi ucişi 600 de maidanezi”, ne-a explicat aceeaşi sursă.
Momentan, Oprescu a semnat contractele de eutanasiere doar pentru câinii cazaţi la adăpostul de la Mihăileşti, dar urmează şi cel din Theodor Pallady, şi cel de la Bragadiru, deschis recent de primărie.
La un calcul simplu, rezultă că în aceste trei adăposturi ale Municipalităţii ar putea fi eutanasiaţi peste 1.000 de câini pe lună.
“Am aflat de la surse din primărie de aceste eutanasieri şi considerăm că sunt ilegale, pentru că valoarea contractelor ar fi trebuit aprobată de consiliul general, ceea ce nu s-a întâmplat. În plus, primarul ar trebui să spună de ce a fost nevoie de contracte cu două cabinete veterinare şi nu fac asta medicii de la ASPA”, ne-a declarat Marcela Pîslă, preşedinta Asociaţiei Cuţu-Cuţu. Reprezentanţii Primăriei Capitalei au refuzat să comenteze situaţia.
ASPA, cheltuieli nejustificate din banii publici
Procurorii DNA au în lucru un dosar privind modul în care reprezentanţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) ar fi cheltuit aiurea o grămadă de bani publici.
Dosarul trimis DNA a fost deschis în urma verificărilor făcute de procurori în cazul lui Ionuţ, băieţelul ucis de câini în Parcul Tei din Capitală. Surse din interiorul anchetei spun că ar fi vorba şi de o sumă de peste un milion de euro cheltuită nejustificat.
Banii au fost daţi pentru contractele încheiate cu firmele particulare ce adună maidanezii de pe străzile Capitalei contra unor preţuri piperate.
Mai mult chiar, potrivit reprezentanţilor ONG-urilor pentru salvarea maidanezilor, doar în luna decembrie 2013 ASPA a achitat, ilegal, facturi de peste 700.000 de euro.
Libertatea te ajută să adopţi un căţel
Libertatea a realizat un site, www.lovedogs.ro, unde puteţi vedea imagini cu maidanezii din adăposturile Municipalităţii de la Mihăileşti şi din Theodor Pallady.
Câinii prezentaţi în fotografii sunt adunaţi de hingheri de pe străzile Capitalei şi aşteaptă o familie iubitoare care să le ofere un adăpost călduros.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro