„Știți de ce merge oaia cu capul în jos? Îi este rușine de televiziuni, de ce vorbesc despre ea. Se jenează. Ar trebui să stopăm discuțiile despre această specie extrem de importantă pentru țară, necesară și foarte foarte valoroasă pentru cei care se ocupă cu asemenea activitate”, a declarat pentru Libertatea, Petre Daea.
Acesta a mai povestit reporterilor Libertatea, că dragostea pentru agricultură i-a fost insuflată de părinții lui, el considerându-se un copil de țară.
Daea, un copil de țară
„Dragostea pentru familie mi-a venit din familie, născându-mă la țară, cu părinții agricultori, acolo m-am și format ca și copil, iar dragostea s-a legat pur și simplu pentru că sunt un copil de țară”, ne-a spus ministrul.
Copilul de țară Petre Daea era un copil cuminte. Fiind ultimul copil al familiei îl cumințeau și frații mai mari. „Noi am fost 7 în familie și evident că trebuia să fiu cel mai cuminte pentru că aveam de unde să primesc câte o palmă dacă se impunea. Nu mă băteau frații mai mari dar îmi arătau cu degetul dacă greșeam și îi respectam așa cum mi-am respectat și părinții”, a mai afirmat ministrul.
Copilul Petre Daea din agricultură avea multe responsabilități, fie că se ducea cu vaca, fie că se ducea la câmp, la cules de porumb sau prășit avea foarte mult de lucru și sărea de la una la alta, dar toate acestea i-au prins bine, după cum spune el.
Dragostea aceasta pe care a primit-o de la părinți, s-a transformat mai târziu în dragostea pentru agricultura României, agricultură pe care speră să o facă foarte performantă cu ajutorul fermierilor români.
Legumele de la poartă
În schimb, când vine vorba despre una din promisiunile șefului său direct, pe linie de partid, Liviu Dragnea, ministrul Agriculturii spune că proiectul de înființare a unei companii de stat prin care să fie adunate de la poartă este unul realizabil. Cu toate acestea, ministrul afirmă că realizarea companiei nu aparține de ministerul său. Dar acest lucru va facilita foarte mult vânzarea produselor românești. Întrebat de ce nu se vând mai multe produse românești în marile lanțuri de magazine, ministru a spus că mai întâi producătorii noștri vor trebui să se organizeze.
FOTO și VIDEO: VLAD CHIREA
CITIȚI ȘI:
VIDEO | Mara Mareș e cel mai tânăr parlamentar român. Vorbește perfect spaniolă, are centura neagră la karate și se luptă să fie luată în serios în politică!
Recomandări
Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova
FOTO EXCLUSIV | Ce iubită frumoasă are Ronald Gavril! Ea este îngerul campionului nord-american NABF și este de origine română