• Libertatea publică și mesajul primit de la poliție de una dintre simpatizantele cauzei palestiniene, o româncă aflată în aceeași situație.

Cu câteva zile înainte de mitingul pro-Palestina, organizat sâmbătă, 21 octombrie, în Piaţa Universităţii din Capitală, Raed*, un palestinian care locuieşte în provincie, primeşte un telefon de la un bărbat care se recomandă poliţist. 

EXCLUSIV. Poliția Română îi cheamă pe palestinieni și pe susținători la sediu: „Mi-au cerut să nu mă duc la miting, să nu vorbesc despre război și să nu postez pe Facebook”. Cei mai mulți susțin că li s-a spus doar „să respectați legea”
Miting de solidaritate cu poporul palestinian organizat în Piaţa Universităţii din București, 21 octombrie 2023. Inquam Photos/George Călin

Nu s-a dus la sediu, au venit polițiștii acasă

Polițistul îi indică o secţie la care ar trebui să se prezinte pentru o discuţie. În lipsa unui document oficial, palestinianul evită să dea curs solicitării. „Atunci, venim noi la tine”, răspunde bărbatul de la capătul celălalt al telefonului. 

Joi, 19 octombrie, un echipaj de poliţie din localitate îi bate la ușă, pentru o „discuţie prietenoasă”, după cum o descrie palestinianul. 

Mi-au cerut trei lucruri: să nu mă duc la mitingul din București – deși nici nu aveam de gând -, să nu vorbesc nici cu români, nici cu alți străini despre război, despre Israel sau Palestina și să nu postez nimic pe Facebook despre ce se întâmplă acolo. 

Raed, într-un dialog cu Libertatea, purtat sub protecţia anonimatului:
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

El mai spune că poliţiştii l-au mai întrebat unde se află şi cum se simte familia sa, ce mai fac cunoscuţii şi ce planuri are el, în general. Raed a răspuns tuturor întrebărilor echipajului de poliţie, iar discuţia s-a încheiat în termeni amicali, arată palestinianul.

Mai mulți palestinieni, contactați de forțele de ordine

Raed nu e singurul cetăţean palestinian abordat de forţele de ordine. Este singurul care spune că poliția i-ar fi cerut să nu posteze pe Facebook. Ceilalți nu susțin așa ceva.

Unul dintre participanţii la mitingul pro-Palestina susţine că a avut o interacţiune similară, însă doar la telefon. 

„Un prieten român, care se ocupă cu siguranţa, m-a sunat înainte de protest să-mi spună să nu fac postări ilegale. Dar nu a fost o ameninţare. Am înţeles rugămintea lui, pentru că România este o ţară democrată, unde noi avem libertate şi nu vrem să pierdem drepturile de care ne bucurăm. Mi s-a spus doar să nu încalc legea. E normal”, a relatat acesta, cu condiţia să-i fie protejată identitatea.

Mai mulți cetățeni palestinieni cu care Libertatea a stat de vorbă au confirmat că au existat astfel de întâlniri sau contacte ale poliției și cu alţi membri ai comunităților, despre care au auzit „de la cunoscuți”. 

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Angajaţi din Ambasada Palestinei în România au explicat, pentru ziar, că au remarcat o reticenţă în rândul palestinienilor atunci când sunt rugaţi să vorbească în public. Oficialii ambasadei au refuzat însă să vorbească despre solicitările Poliţiei Române. „În calitate de diplomaţi, nu putem confirma astfel de situații”, au spus pentru Libertatea surse din Ambasada Palestinei. 

EXCLUSIV. Poliția Română îi cheamă pe palestinieni și pe susținători la sediu: „Mi-au cerut să nu mă duc la miting, să nu vorbesc despre război și să nu postez pe Facebook”. Cei mai mulți susțin că li s-a spus doar „să respectați legea”
Participanți la mitingul de solidaritate cu poporul palestinian organizat în Piaţa Universităţii din București, 21 octombrie 2023. Foto: Inquam Photos/George Călin

Au fost abordați și români care susțin Palestina 

Ruxandra are 40 de ani, este cetățean român și se declară o susţinătoare a cauzei palestiniene de peste zece ani. Pentru ea, asta a însemnat să exprime o atitudine favorabilă pe reţelele sociale şi să fie prezentă la adunările publice pro-Palestina. De când a reizbucnit războiul, activitatea ei pe Facebook a însemnat mai ales să republice știrile și videoclipurile care vin din Fâșia Gaza. 

Miercuri, 25 octombrie, Ruxandra a primit o invitaţie telefonică similară din partea unui comisar-şef din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). 

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Femeia s-a prezentat la sediul IGPR de pe șoseaua Ștefan cel Mare din București chiar a doua zi. Susţine că nu ştia de ce a fost chemată. „Abia când am ajuns acolo mi-am dat seama”, mărturisește Ruxandra în legătură cu solicitarea poliţiştilor.

La discuţie au asistat trei reprezentanți ai instituției, inclusiv comisarul-șef care a abordat-o telefonic. Femeia nu-și amintește funcțiile celorlalți doi, o femeie și un bărbat. I-au comunicat că motivul chemării este activitatea sa online, susţine Ruxandra. 

„Eu le-am spus din start: o să postez în continuare! La care ei mi-au zis că nu-i nicio problemă, dar m-au chemat pentru că în alte cazuri s-ar fi ajuns la altercații din cauza postărilor de pe Facebook”, povestește Ruxandra, care i-a asigurat că ea nu s-a confruntat nici în lumea virtuală, nici în cea reală cu persoane agresive.

EXCLUSIV. Poliția Română îi cheamă pe palestinieni și pe susținători la sediu: „Mi-au cerut să nu mă duc la miting, să nu vorbesc despre război și să nu postez pe Facebook”. Cei mai mulți susțin că li s-a spus doar „să respectați legea”
Mesajul prin care comisarul-șef confirma întâlnirea cu Ruxandra la sediul IGPR

„M-au întrebat dacă am rude și prieteni în Gaza”

Apoi, discuția s-a transformat într-un soi de interogatoriu, susţine femeia. „M-au întrebat cum am început să susțin Palestina, dacă am rude și prieteni în Gaza, dacă cunosc palestinieni din România. M-au întrebat dacă am fost la miting – le-am spus că nu -, apoi m-au întrebat dacă l-am urmărit online și cum mi s-a părut. M-au întrebat inclusiv dacă prietenii mei postează așa de des ca mine”, descrie femeia seria de întrebări a poliţiştilor. 

„M-au întrebat dacă între persoanele pe care le cunosc cred că sunt oameni care ar face fapte de violență. Le-am spus că nu și mi s-a răspuns: «Dar să știți că chiar au fost cazuri și nu e bine să importăm un conflict care nu este al nostru»”, mai spune Ruxandra. 

Sfatul poliţiştilor: „Să fim prudenți cu ce postăm”

Femeia descrie convorbirea ca fiind una normală, însă spune că „nu e OK” faptul că a fost chemată să aibă această discuție. „Eu nu m-am simțit intimidată, dar soțul meu – da. Soțul mi-a cerut să nu mai postez. Dar eu nu fac nimic ilegal, nu fac nimic pe ascuns – îmi asum identitatea pe Facebook”, spune Ruxandra. 

Reprezentanții IGPR au îndemnat-o să îi contacteze dacă se întâmplă să fie agresată și i-au făcut și o recomandare, drept concluzie a discuţiei: „Să fim prudenți cu ce postăm, că la unii s-a ajuns la amenințări”. 

Activist român: „Nu am fost luat prin surprindere de acest telefon”

Cristian, 53 de ani, spune că este activist pentru drepturile palestinienilor din 2016. De atunci, a devenit tot mai implicat. El administrează o pagină de Facebook, a organizat un pichet când președintele israelian a vizitat România sau a împărțit pliante atunci când guvernul Dragnea dorea mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. 

Pe pagina de Facebook, postează constant mesaje de susținere a cauzei palestiniene, știri privind Palestina sau poziții de condamnare a acțiunilor armatei israeliene în Fâșia Gaza.

A fost și el unul dintre cei chemați la sediul IGPR din București. „Nu am fost luat prin surprindere de acest telefon. S-a întâmplat și acum doi ani”, spune Cristian. 

Bărbatul se referă la momentul 2021, când a avut loc ultimul conflict major între Israel, pe de o parte, şi organizaţiile Hamas şi Jihadul Islamic, de cealaltă parte. După 11 zile în care părţile s-au atacat reciproc, acestea au convenit asupra unei încetări a focului, mediată de Egipt pe 21 mai, ambele revendicând victoria. În urma conflictului din 2021, peste 250 de palestinieni şi 13 israelieni au fost uciși.

„Nu a fost o discuție intimidantă, dar gestul a fost”

„Și atunci, și acum, discuțiile pe care le-am avut au fost extrem de civilizate. S-au arătat preocupați să se asigure că nu facem nu-știu-ce nebunii, lucruri ilegale. I-am asigurat că suntem pașnici, că tot ce facem e în mod legal”, spune Cristian.

Anul acesta, telefonul a venit înainte de mitingul pro-Palestina, care a avut loc în Piața Universității, sâmbătă, 21 octombrie, și unde s-au strâns aproximativ 200 de persoane. Deși a participat la protest, crede că nu a avut legătură cu evenimentul, ci tot cu activitatea pe Facebook.

„Un prieten activist, care a apărut într-o fotografie ținând în mâini o pancartă pe care scria «Free Gaza», a fost și el chemat. Mi-a spus că discuția nu a fost la fel de prietenoasă, l-au întrebat ce înseamnă acel mesaj și dacă susține terorismul, genul acesta de întrebări”, spune Cristian și adaugă că el a fost sunat două zile mai târziu, după ce a republicat fotografia prietenului său. 

Cristian spune că înțelege nevoia Poliției de a monitoriza situația din societate, însă nu este de acord cu aceste întâlniri. „Nu știu dacă aș încadra în normalitate ca ei să cheme diverși activiști – dar și oameni simpli – și să-i ia la întrebări. Pentru că asta este, pur și simplu, intimidare. Nu a fost o discuție intimidantă, dar gestul în sine a fost”, subliniază Cristian.

Contactat de Libertatea, purtătorul de cuvânt al IGPR, Octavian Dan, a negat acţiunea Poliţiei. „Nu pot confirma. Sunt zvonuri acestea. O să mai verific, dar nu am nicio informaţie pe tema asta. Oricum, noi nu ne ocupăm de aşa ceva”, a spus comisarul-şef. 

*Raed este un pseudonim ales pentru a proteja identitatea primului bărbat citat.

Foto: Inquam Photos/George Călin

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (52)

flamingo   •   02.11.2023, 00:12

Posibil ca cei chemați se afla în vizor din varii motive pe care nu avem noi de unde sa le știm. Si pana la urma nu le-a facut nimic , a fost ceva civilizat , ce atata tam -tam !?

xorinz   •   01.11.2023, 23:20

Foarte bine le face. Aici nu suntem in Franta, Germania, UK, etc. Acolo au napastuit tot. Sper ca Romania sa nu faca aceeasi greseala si sa invete din ce se intampla in alte tari. Islamul nu e compatibil cu EU. Punct. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: xenofobie.

robyro   •   01.11.2023, 22:18

Și până la urmă, ce le-a zis Poliția? Să respecte legea și să evite conflictele in social media cu cealaltă parte! Că, dacă aveau ceva împotrivă, autoritațile nu le aprobau mitingul! Simplu! Să nu ajungem ca în Belgia, Franța, Austria, Italia etc În rest, orice protest pașnic este binevenit în România, să își susțină rudele, prietenii, concetățenii etc, etc! Că nu suntem dictatură, ca in Rusia, Iran sau China!

Vezi toate comentariile (52)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI