Subcomisar în vârstă de 35 de ani, care provine din Caracal, dar care n-a lucrat niciodată ca polițist aici, Daniel Barbu este cel care a reușit să se apropie de Gheorghe Dincă și să obțină confesiunea crimelor.

Informația a fost confirmată joi seara, pentru Libertatea, de mai mulți oficiali ai Poliției Române. Barbu apăruse și pe imaginile televiziunilor în zilele de după descoperirea casei lui Dincă, dar nu fusese identificat.

Colegi polițiști ai lui din Caracal știau cine e omul, știau că e din oraș și că lucrează ca investigator criminalist la Poliția Capitalei, dar au păstrat până azi secret numele lui.

”Da, așa e, subcomisarul Daniel Barbu este cel care, în esență vorbind, a obținut mărturisirea crimelor. El este împuternicit șef de birou Grupări Infracționale în cadrul Serviciului Grupări Infracționale Violente, condus de Marius Andrei, în Poliția Capitalei”, a spus un oficial al Poliției, care a solicitat ca numele să nu-i fie făcut public.

Daniel Barbu a ajuns la Poliția Capitalei venind de la serviciul omoruri de la Inspectoratul General al Poliției. El a ajuns să fie delegat în dosarul Caracal tocmai pe baza faptului că e din localitate.

Nu e clar dacă Barbu era în localitate în acel moment sau a venit special de la București.

Am vrea să avem un om din oraș în fiecare echipă care anchetează crimele importante, ca să putem avea o mai bună posibilitate de a-l interoga pe suspect.

Un oficial din poliție a explicat situația:

Confuzia că un polițist local, eventual suspect, a obținut mărturisirea s-a mai întreținut bazată pe încă o coincidență. Mai există un polițist cu numele Daniel Barbu, la circulație, în Caracal. 

Dar nu acesta, ci Barbu care lucrează la București este criminalistul care i-a câștigat încrederea lui Dincă.

A vorbit față în față cu Dincă subcomisarul Barbu, fără nimeni alături și fără înregistrare?

Ziarul nu are un răspuns cert, din surse concordante, dar e posibil ca Barbu să fi avut o asemenea discuție între patru ochi cu Dincă. 

”Mărturisirea însă a fost făcută de către Dincă în prezența avocatului, aceea este consemnată ca act procedural”, au explicat surse din Poliție.

”Barbu e un tip în a cărui corectitudine credem, ce ar fi putut să-i spună lui Dincă? Să protejeze pe cine și de ce? Știți cum se spune, ca în Briciul lui Occam: dacă e simplu și se potrivește cu datele, e mult mai probabil ca aceea să fie realitatea, în locul teoriei conspirației”, a adăugat unul dintre polițiștii care au confirmat numele lui Daniel Barbu.

Urmărește-ne pe Google News