Așa a făcut și în urmă cu câteva minute, când, aflat la Consiliul Național al PSD, liderul partidului a dat o fugă și pe la atelierul de agricultură, unde sunt expuse produse tradiționale românești.
Premierul nu a rezistat tentației și a gustat din dulceața de ardei iuți expusă de producători, produs pe care acesta l-a apreciat foarte mult, mai ales că nu are conservanți și este natural. „A cam încurcat-o! Nu i-au spus că e din ardei iuți dulceața și-l va ustura puțin gura după această degustare”, a spus unul dintre pesediștii care-l însoțeau pe președintele PSD.
După ce s-a „iuțit” puțin, Ponta a discutat cu agricultorii social-democrați despre problemele pe care aceștia le au, el promițându-le întregul său sprijin în rezolvarea acestora.