Nici nu deschiseseră bine ochii românii în democrație când Ion Gâscă își făcea mâna pe mijloacele de transport din Capitală. Era doar un puști care nu avea niciun viitor, unul pentru care acest mod de viață era singurul care-i aducea câțiva bănuți în buzunare.

Fura, de regulă, la urcarea în mijloacele de transport

Anii au trecut și, odată cu ei, a venit și experiența. A devenit unul dintre cei mai iscusiți hoți din Capitală, care vâna, la tot pasul, portofelele și telefoanele din gențile celor care circulă cu mijloacele de transport ale RATB. Ale celor neatenți, firește, care cred că în tramvai, autobuz sau troleibuz toată lumea e la locul ei și nimic rău nu li se poate întâmpla. Hoțul pândea lumea la urcarea și la coborârea din mijloacele de transport în comun și “lovea”. De cele mai multe ori, cobora înainte ca ușile să se închidă, astfel că păgubiții își dădeau seama că au rămas fără bunuri mult prea târziu.

A furat de trei ori în cinci zile

Ajuns acum la 43 de ani, infractorul nu se dă bătut. Dovadă este faptul că, la începutul acestui an, pe 30 ianuarie, polițiștii de la Brigada pentru Transportul Public din Capitală l-au prins pe Gâscă în flagrant, în timp ce fura un telefon. Reținut și dus la anchetă, Ion Gâscă a primit doar un simplu control judiciar. Nici nu a ieșit bine din biroul anchetatorilor că, după 24 de ore, pe 1 februarie, a dat o nouă lovitură. Un alt telefon. Numai că și acum ofițerii de la Flagrant au fost pe fază și l-au săltat. Dar și a doua oară a primit control judiciar. După ce a ieșit, în doar o oră, a dat o nouă lovitură. Ce nu știa el era că polițiștii îl urmăreau. Era 3 februarie. De această dată, procurorii l-au arestat, iar, ulterior, judecătorii l-au trimis, în primă instanță, pentru 3 ani în spatele gratiilor.

Interzis pe viață în mijloacele de transport ale RATB

Numai că… surpriză! Ca măsură complementară, magistrații au decis ceva ce este o premieră în România. Este primul hoț interzis trei ani în mijloacele de transport ale RATB. Cu alte cuvinte, Gâscă nu mai poate pune piciorul în vreun tramvai, troleibuz sau autobuz din Capitală, după eliberare, timp de trei ani.

Scapă de cazier dacă dă înapoi ce a furat

De multe ori, hoții ajung să se împace cu victimele și acest lucru îngreunează cu mult mai mult munca polițiștilor de la Brigada pentru Transportul Public, care mai tot timpul îi vânează pe șuți. Și asta pentru că fapta respectivă, în cazul în care se ajunge la o înțelegere, nu mai apare în cazierul infractorului. Cu alte cuvinte, este curat. Iar dacă, ulterior, mai comite o infracțiune, nu se mai poate lua în calcul faptul că a recidivat.


Citește și:

EXCLUSIV/ Omerta în turism legată de țeapa Omnia Turism: „Se știa de problemele firmei încă de acum un an”

Urmărește-ne pe Google News