↑Trupul artistei a fost găsit la parterul vilei din Otopeni. În fotografie se observă banda lăsată în urmă de anchetatori, din timpul măsurătorilor
Aceasta este sticla de otravă pe care a primit-o Mădălina. Praful l-a preparat cu apă şi apoi l-a înghiţit. Petele roşii de pe recipient sunt urme de la praful de amprentare al anchetatorilor→
La primele ore ale dimineţii de 14 iulie, anchetatorii au împânzit curtea Mădălinei Manole pentru a ridica probele necesare anchetei. La parterul vilei din Otopeni, lângă uşa de la intrarea în baie, au găsit cadavrul cântăreţei.
Trupul neînsufleţit al acesteia era întins cu faţa în sus, cu mâinile pe lângă corp. Părul şi capul erau într-o baltă de sânge, după ce artista a leşinat şi, în cădere, s-a lovit la cap.
La gură şi pe bluza de pijama avea pete de Furadan, după ce, probabil, s-a chinuit să înghită otrava cât mai repede.
Din concluziile de până acum ale anchetei, se pare că, în ultima noapte de viaţă, artista s-a trezit şi s-a dus în baie, unde ştia că are o sticlă de pesticid adusă de o prietenă, Bertha Slav. Şi-a pregătit soluţia într-un pahar de 400 de mililitri, apoi a dat-o pe gât forţându-se să înghită. Deşi, cel mai probabil, era ameţită din cauza otrăvii, se pare că Mădălina a mai avut puterea să îşi umple încă o dată paharul cu otravă. Nu a reuşit să îl mai bea, ci, simţind că i se face rău, a apucat să îl aşeze pe podea, apoi s-a prăbuşit.
«Era totul roz în burta ei»
În primele fotografii din casa Mădălinei, de după moartea acesteia, se poate observa paharul reumplut cu Furadan şi găsit neatins. De altfel, acesta este în continuare subiect de dispută. Bogdan Bărbuceanu, avocatul soţilor Ion şi Eugenia Manole, părinţii Mădălinei, i-a cerut zilele trecute procurorului de caz să explice dacă un om poate bea singur 400 de mililitri de Furadan. Cum anchetatorul n-a ştiut ce să răspundă, la rândul lui le-a adresat întrebarea medicilor de la IML, cei care au în lucru expertiza medico-legală. “Am vorbit cu câţiva specialişti şi mi-au spus că, după o gură de insecticid, mori. Nu pot să înţeleg cum artista a reuşit să înghită aproape jumătate de litru, după care a mai avut putere să-şi prepare un alt pahar cu substanţă”, ne-a declarat Bogdan Bărbuceanu.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, la autopsie, legiştii au găsit doar otravă în stomacul Mădălinei. “Era totul roz în burta ei. Nu mâncare, nu băutură, ci doar Furadan”, au completat sursele citate.
Pentru buruienile din această grădină i-a cerut Mădălina Furadan Berthei Slav. Cântăreaţa se plângea mereu că nu reuşeşte să scape de ele
În acest pahar şi-a pregătit otrava
După moartea Mădălinei Manole, medicii legişti au stabilit că artista a înghiţit nu mai puţin de 400 de mililitri de Furadan şi chiar umpluse din nou paharul, care a fost găsit pe podea, lângă cadavrul său.
Părinţii artistei s-au declarat însă revoltaţi de concluziile medicilor şi au anunţat prin avocatul lor că nu cred că fiica lor ar fi putut face acest lucru.
Soţii Manole se bazează pe părerile unor specialişti care susţin că o cantitate cât de mică de otravă ar provoca vomă şi senzaţie atât de puternică de rău, că sinucigaşul nu ar apuca să bea mai mult de câteva guri.
Petru, acuzat că şi-a otrăvit soţia
Mai mult, Eugenia şi Ion Manole au declarat recent că fiica lor ar fi putut ingera otrava doar “ajutată”, lăsând să se înţeleagă că îl bănuiesc pe ginerele lor, Petru Mircea, că ar fi otrăvit-o. De aceea, potrivit unor surse, se pare că procurorii care anchetează moartea Mădălinei au început să caute precedente judiciare în criminalistica din străinătate, care să le susţină teoria că artista a băut singură toată otrava.
Nu rata mâine: Libertatea a reconstituit scena morţii Mădălinei Manole
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!