Dat fiind faptul că toate registrele sunt scrise de mână, iar Prinţul nu are prea multe informaţii referitoare la avere, angajatele Arhivelor Naţionale din Cernuţi spun că  că este destul de greu însă vor încerca să afle care au fost proprietăţile familiei regale.

Se pare că între imobilele revendicate se află Universitatea (foto), fostul sediu al Armatei, un renumit hotel din centrul Cernăuţiului, dar şi importante suprafeţe de păduri.

Demersul nu este deloc unul uşor mai ales că în Ucraina, care nu este în Uniunea Europeană, legislaţia nu prevede retrocedarea proprietăţilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News