Aşa a fost găsită Mădălina Manole (foto mic) în vila ei de la Otopeni. Imaginea este o reconstituire a scenei morţii interpretei, bazată pe declaraţiile martorilor din dosar, realizată de graficienii ziarului Libertatea
grafică: Cosmin Marica

Probele strânse din vila Mădălinei, mărturiile adunate de la apropiaţii “fetei cu părul de foc”, dar şi expertizele medico-legale au dus, în acest caz, către un singur verdict: sinucidere. În luarea acestei decizii finale privind moartea artistei, procurorul a ţinut cont de toate “semnele” rămase în urma tragediei de acum şase luni. Pe un flacon, pe paharul din care Mădălina a băut substanţa toxică, dar şi în stomacul ei s-a găsit, în diverse cantităţi, aceeaşi substanţă, Furadan.

Şi-a pregătit din timp sfârşitul

Din sticla de un litru cu otravă lipseau 320 ml, dar în stomacul solistei legiştii au găsit doar 300 ml, diferenţa de 20 de ml “pierzându- se” pe pereţii paharului, dar şi în gura şi pe esofagul victimei. În plus, SMS-ul de adio lăsat soţului ei, Petre, alte bilete scrise de mâna Mădălinei, în care aceasta pomenea de necazurile şi de suferinţele pe care nu le mai putea îndura i-au făcut pe procurori să stabilească faptul că Mădălina Manole şi-a pregătit din timp ieşirea din această lume.

Moartea brutală a artistei a fost cauzată de “insuficienţă cardiorespiratorie acută consecutivă intoxicaţiei acute cu carbofuran” (n.r. – denumirea chimică a furadanului), conform certificatului de deces eliberat de legiştii de la IML.

Cântăreaţa nu se droga

Suspiciunile legate de un posibil consum de stupefiante care au apărut imediat după tragedie sunt infirmate de analizele toxicologice. Medicii legişti au găsit în sângele cântăreţei doar urme de fenobarbital, dar mult sub concentraţia terapeutică. Nici vorbă de droguri!

Urmărește-ne pe Google News