Totodată, și calitatea produselor va crește pentru că fermierii care vor intra în convenție cu magazinele mari, vor fi atent monitorizați pentru a crea producții conforme cu cerințele. „Sectorul de legume-fructe are capacitatea să asigure în totalitate necesarul de consum. Este adevărat că urmeză o perioadă de tranziție, de organizare, pentru concetrarea ofertei și asta pentru că o bună parte din produse e realizată de micul producător. Acestea vor trebui strâne în centre de colectare speciale ca mai apoi să poată fi duse la consumator”, a declarat pentru Libertatea, Aurel Tănase, președintele Organizaţiei Interprofesionale Naţionale „Prod Com” Legume Fructe din România.

Acesta spune că, magazinele deja au început să vină în întâmpinarea fermierilor pentru a stabili un necesar pentru anul viitor, pe baza istoricului lor, în structură și ca eșalonare în timp, iar noi producătorii să putem să lansăm producția pentru a acoperi convenția.

Potrivit producătorilor, cel puțin pentru secotorul de legume și fructe, nu vor fi probleme. Cu toate acestea se impune și o schimbare de mentalitate și la producător pentru că devine tot mai conștient că nu mai poate rezista singur pe marginea șanțului să vândă.

„De aceea trebuie să venim în calea lui cu alternativa de absorbție a producției și a concentrării ei pentru a fi trimisă în piață, în lanțurile de magazine”, a mai spus Aurel Tănase.

Se face pe model spaniol

În momentul de față, unii producători încearcă implementarea unui model spaniol. Acesta se face pe pași și se încearcă identificarea producătorilor și stabilirea și eșalonarea producției. Totodată, se vor face demersuri pentru ca toate aceste producții să aibă o oarecare uniformitate pentru a respecta cerințele supermarketurilor dar și ale populației.

Totodată, producătorii vor fi asistați din punct de vedere al tehnologiei pe care o vor folosi „pentru a nu mai stropi cu mătura sau alte tratamente pe care le mai fac ei rudimentar”.

„Deja avem până acum acorduri făcute cu rețelele Carrefour, Lidl și Mega Image, dar totul va dura cam un an până când lucrurile se vor așeza”, a mai spus Tănase.

Rotițele sistemului s-au pus în mișcare

Deja producătorii care au sere și solarii sunt susținuți financiar cu mii de euro pentru fiecare hectar de seră, iar, mai nou, la Mihăilești, există o fabrică de sere, cu o capacitate de 400 de hectare pe an. „În acest fel, vom trece de la partea de hobby la cea comercială, cadru în care plantele să se dezvolte natural și să realizeze producții corespunzătoare”, a mai spus Aurel Tănase.

Uniformizarea prețurilor

Împreună cu Universitatea Agricolă din București, producătorii au intrat într-un program prin care se vor calcula costurile de producție, în așa fel încât să se bazeze pe niște cheltuieli reale. După ce aceste cheltuieli vor fi stabilite se votr stabili și prețurile la care fermierii vor vinde produsele către hipermarketuri. Unele dintre aceste prețuri vor fi stabilite cu câteva luni sau chiar cu un an înainte, dar el va varia în funcție de sezon.

Reacția supermarketurilor

După ce a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, legea supermarketurilor a fost aspru criticată de reprezentanții marilor magazine, pe motiv că aceasta de fapt face mai mult rău producătorilor și consumatorilor români.

 
 

Urmărește-ne pe Google News