Fotografia profesorului Universității Naționale din Ujgorod Fedir Șandor a devenit virală după ce a ținut o serie de prelegeri studenților săi chiar din tranșee. În calitate de membru al Batalionului Transcarpatic de Apărare Teritorială din vestul țării, Șandor se află acum în est, unde luptă pentru viitorul statului său, fără să se dezică de activitatea didactică.

El a declarat pentru cititorii Libertatea că se află în momentul de față nu departe de localitatea Izium din regiunea Harkov, acolo unde situația securitară este destul de complicată.

EXCLUSIV. Profesorul ucrainean devenit viral după ce a ținut cursuri din tranșee povestește pentru Libertatea ce va face în prima zi de pace
Profesorul Universității Naționale din Ujgorod Fedir Șandor

„Am ajuns la cazarmă în prima zi a războiului”

„Prima zi a războiului a fost un adevărat șoc pentru noi. Am fost la serviciu, am ținut cursuri. M-am întâlnit cu prietenii, am discutat un pic și am luat decizia să mergem la comisariatul militar. Peste o oră eram deja în cazarmă. A fost o decizie logică, benevolă și necesară. Cum altfel se poate? Țara mea a fost invadată. Nu pot să permit să ne distrugă familia, să ne violeze femeile, să ne distrugă orașele. Eu asta nu pot să permit”, povestește pentru Libertatea Fedir Șandor.

Profesorul provine dintr-o regiune multietnică și multiculturală, cu comunități de ucraineni, români, maghiari și slovaci, unde toleranța este la ea acasă. Șandor predă discipline sociologice, filosofia religiei și turismul. Este  președintele Organizației de Turism din regiunea Transcarpatia.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
EXCLUSIV. Profesorul ucrainean devenit viral după ce a ținut cursuri din tranșee povestește pentru Libertatea ce va face în prima zi de pace
Șandor predă discipline sociologice, filosofia religiei și turismul

Profesor fără experiență militară în armata ucraineană

Profesorul Universității Naționale din Ujgorod susține că nu are experiență militară și era foarte departe de armată și de lupte.

„Am ales să îmi susțin teza de doctorat și apoi cea de doctor habilitat, sunt om de știință și am fost departe de domeniul militar. Dar oameni ca mine sunt mulți aici. Fiecare are de atins anumite scopuri, fiecare are activitatea sa. Noi nu suntem în prima linie a frontului, ci în cea de-a doua. Asigurăm securitatea de aici. Totuși, dacă inamicul trece de prima linie, noi trebuie să-l oprim. Monitorizăm drumurile, punctele de control, spațiul aerian. Apărarea teritorială are alte responsabilități pe linia frontului, în comparație cu armata regulată a Ucrainei”, susține Șandor.

EXCLUSIV. Profesorul ucrainean devenit viral după ce a ținut cursuri din tranșee povestește pentru Libertatea ce va face în prima zi de pace
Profesorul, alături de colegii de pe front

Când alți militari se odihnesc, Șandor ține prelegeri  

Profesorul universitar povestește că timp de 30 de zile s-a aflat în cazarmă, unde a urmat diverse cursuri de pregătire militară.

„Le-am cerut ofițerilor să-mi permită în timpul liber, atunci când trebuie să dorm sau să mă odihnesc, să desfășor cursuri pentru studenții din Ujgorod”, menționează Șandor, argumentând că nu a putut lăsa studenții din motivul că sunt „cursuri de specializare, care nu pot fi încredințate doctoranzilor”.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

La 10 mai, Fedir Șandor și-a încheiat activitatea didactică în acest semestru. Discuta cu studenții în regim online chiar din primele zile ale războiului și este bucuros că toți și-au prezentat lucrările, îndeplinind programul de învățământ.

Peste 1.000 de studenți la cursurile profesorului din tranșee

„Când mă aflam în cazarmă nu le spuneam studenților unde mă aflu. Camera era închisă. Ei erau obișnuiți cu învățământul online încă din perioada pandemiei. La un moment dat au început să se audă explozii și bubuituri puternice în timpul cursurilor. Studenții m-au întrebat unde sunt și am fost nevoit să deschid camera, să mă arăt și să le povestesc totul”, susține Șandor.

Studenții l-au văzut atunci într-un șanț, în uniformă militară și cu barbă.

La întrebarea ce face profesorul lor în șanț, Șandor le-a răspuns: „Cum ce fac în tranșee? Nu vedeți, țin cursuri pentru voi!”.

A fost un mare șoc pentru studenți, însă, potrivit profesorului universitar, a crescut foarte mult numărul celor care se conectau la cursuri.

„În general, peste 1.000 de studenți au participat la cursurile desfășurate de mine din zona frontului”, susține Fedir Șandor, precizând că tinerilor le era rușine să nu participe la activitățile didactice organizate de profesorul lor, oricând pregătit să intre în luptă cu invadatorii ruși.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
EXCLUSIV. Profesorul ucrainean devenit viral după ce a ținut cursuri din tranșee povestește pentru Libertatea ce va face în prima zi de pace
Peste 1.000 de studenți au participat la cursurile desfășurate din tranșee

„Aici toți suntem soldați”

„Cea mai dificilă a fost trecerea de la viața civilă la cea militară. Nu mă gândeam că voi ajunge vreodată să fiu în armată. Acum știu ce înseamnă subordonarea. Armata este o combinație perfectă între disciplină și autodisciplină. Aici trebuie să îndeplinești și să te adaptezi. Pe de altă parte, toți sunt egali. Aici nu mai suntem profesori sau oameni de afaceri, aici toți suntem soldați”, explică Fedir Șandor.  

„Ucraina nu va învinge, ea deja a învins”

Întrebat ce va face după ce se va sfârși războiul, Șandor a spus: „Ucraina nu va învinge, ea deja a învins. Trebuie doar găsită o formulă teritorială și diplomatică a acestei victorii”.

Militarul și profesorul consideră că vor urma alte lupte, vor fi încă pierderi de vieți omenești, vor urma negocieri, însă cert este că „Ucraina deja a învins în acest război”.

„Vorbesc acum ca un sociolog. Vă aduc mulțumiri vouă, jurnaliștilor, pentru că ne ajutați să fim învingători și în spațiul informațional”, a declarat Fedir Șandor, precizând că luptele din spațiul media sunt la fel de importante precum cele de pe front.  

EXCLUSIV. Profesorul ucrainean devenit viral după ce a ținut cursuri din tranșee povestește pentru Libertatea ce va face în prima zi de pace
Profesorul-militar este convins că Ucraina va învinge

„Când mă voi întoarce acasă, în primul rând o să-mi rad barba”

Profesorul universitar, devenit militar, susține că va purta barbă până va fi pace în Ucraina. „Când mă voi întoarce acasă, în primul rând o să-mi rad barba. Mi-am promis că voi purta barbă până când se va termina războiul”, subliniază Șandor.

El a mai spus că nu are de gând să fie „bărbos pe timp de pace”.

EXCLUSIV. Profesorul ucrainean devenit viral după ce a ținut cursuri din tranșee povestește pentru Libertatea ce va face în prima zi de pace
Profesorul, fără barbă, înainte de război

După ce nu va mai purta „barbă militară”, Șandor va ieși în oraș: „O să beau o cafea la Ujgorod și o să mă bucur de viața din jur”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI