“Eram la un film când a avut loc evenimentul, am aflat destul de târziu despre ceea ce i s-a întâmplat Anastasiei!”, ne-a declarat fiul lui Radu Mazăre. Răducu spune că o cunoaşte pe Anastasia doar din iarnă, atunci când nişte prieteni comuni le-au făcut cunoştinţă, şi că relaţia lor este una de amiciţie. “Nu o iubesc pe Anastasia”, ne-a declarat el. Fiul edilului constănţean a mai dezvăluit că tatăl său nu îi impune cu cine să fie prieten sau nu, dar că îi explică despre viaţă şi despre fete, însă nu în mod special despre o anumită persoană.
“Tata mi-a atras atenţia că nu îi place să mă vadă că îmi petrec timpul liber în compania copiilor de bani gata, care au un comportament deplasat şi sfidător faţă de ceilalţi”, a declarat Răducu.
Nu se gândeşte la politică
Totodată, Răducu a mai spus că Radu Mazăre nu o cunoaşte pe Anastasia Tănase, el aflând despre faptul că fiul său e amic cu ea din ziare. Junele lui Radu Mazăre ne-a mai povestit că nu s-a gândit dacă să urmeze sau nu o carieră politică ca tatăl său, întrucât acum este preocupat doar de şcoală.
Puştoaica a zdrobit cu BMW-ul un bătrân
Pe 24 august, Anastasia Tănase, fiica unui comisar al Gărzii Financiare Constanţa, l-a accidentat pe Gheorghe Chioaru, 71 de ani, acesta fiind internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Constanţa.
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Anastasia Tănase nu a respectat semnificaţia culorii semaforului, a pătruns în intersecţie şi a lovit în plin un automobil. În urma impactului, BMW-ul X6 a ricoşat pe trotuarul din faţa Teatrului Fantasio, rănindu-l grav pe Gheorghe Chioaru, 71 de ani, din Bucureşti.
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac