Cum flagelul drogurilor capătă proporţii alarmante în România – judecând şi după faptul că statisticile arată că vârsta de debut a consumatorilor a coborât chiar şi până la nouă – zece ani -, specialiştii antidrog caută permanent noi căi de a junge la consumator, dar şi la potenţialul toxicoman ce poate fi salvat.
În timp ce agenţii sub acoperire de la Crimă Organizată îşi fac treaba în teren, cu ochii după traficanţi şi reţelele lor, specialiştii ANA lucrează „la vedere” şi folosesc ca „armă” facebook-ul. Proiectul, „Serial – provocare despre lumea drogurilor”, îşi va consuma primul episod zilele acestea.
„Primul capitol va fi alocat canabisului. Specialiştii noştri vor posta pe facebook informaţii despre modalitatea de cultivare, zonele de răspândire ale respectivului stupefiant, simptomatologia post-consum şi riscurile la care se supun toxicomanii sau despre cum să recunoască părinţii un puşti care e consumator. Aceste informaţii vor fi însoţite de fotografii şi filmuleţe sugestive, unele deosebit de dure, necenzurate, care vor prezenta consumatori aflaţi în stări precare de sănătate cauzate de consumul de droguri. Prin această campanie vrem să pătrundem în cele trei zone principale ale vieţii: familia, şcoala şi comunitatea, iar facebook-ul este drumul cel mai scurt”, ne-a declarat în exclusivitate chestor Sorin Oprea, directorul Agenţiei Naţionale Antidrog.
Proiectul se va plia, spun iniţiatorii, pe cerinţele publicului-ţintă. Acesta este gândit să „atace” şi să „disece” un drog pe săptămână, dar dacă comentariile din mediul virtual vor naşte nevoia de răspunsuri suplimentare acest lucru va fi rezolvat de o echipă formată din ofiţeri antidrog şi medici specialişti, până se va trece la un nou capitol.
„Noi avem un calendar, dar ne vom adapta cerinţelor celor din mediul on-line. În lupta cu drogurile vom scoate toate armele posibile. Vom publica pe facebook chiar şi dramele unor familii ai căror copii sau ale căror rude au trecut prin această nefericită experienţă a consumului de stupefiante. Vor exista chiar şi dezbateri la care vom angrena nu numai specialişti antidrog, dar şi vedete şi ziarişti”, a adăugat chestorul Oprea.
Vezi VIDEO mai jos! ATENȚIE, IMAGINI ȘOCANTE!
Știri România Comentează