Sindicaliștii preconizează că vor participa cel puțin 800 de ceferiști care vor comemora 85 de ani de la greva din Atelierele Grivița, din 16 februarie 1933. La vremea respectivă, în plină recesiune economică mondială, angajații căilor ferate cereau condiții de muncă mai bune și salarii mai mari. Greva a fost suprimată de autorități, iar ciocnirile s-au soldat cu 7 morți, printre care și celebrul Vasile Roaită.

Comemorarea de la statuia ceferiștilor de lângă Gara de Nord și cea din fața Ministerului Transporturilor vor fi urmate de un miting de protest.

Din lipsă de bani, vor fi scoase din funcțiune 150 de trenuri de persoane

Ceferiștii cer aprobarea Legii Statutului Personalului Feroviar și salvarea Căilor Ferate Române prin stoparea “jafului” din sistem, așa cum se arată în lozinca acțiunii. Ei susțin că lipsa investițiilor în materialul rulant duce la falimentarea întregului sistem feroviar românesc.

În acest moment, se anunță scoaterea din funcțiune a aproximativ 150 de trenuri de persoane ale CFR Călători. Timișul, de exemplu, rămâne fără trenuri Regio anul acesta.  De ce? În anul 2017, CFR Călători a primit o compensație de 1.213.560.000 de lei, din care la rectificarea bugetară i-au rămas 1.092.194 de lei, înregistrând, astfel, pierderi de 90,52 de miliarde de lei. În anul 2018, compensația este de 1.077.000.000 de lei, mai mică decât cea din 2017 și evident că va produce noi pierderi. Și pentru a nu se prăbuși, CFR Călători mai taie din numărul de trenuri.

Menționăm că această compensație este calculată conform HG 584/1998 și trebuie să acopere diferența între cheltuieli și venituri și să asigure o cotă de profit între 3 și 5%.

Un al doilea protest este anunțat pentru luna aprilie

Conform unei hărți a CFR Călători, având sursa EUROSTAT, România este singura țară din Europa în care nu s-a investit niciun ban în materialul rulant în perioada 2005 – 2015. Vecinii bulgari au investit, de exemplu, peste 3 miliarde de euro, iar Ungaria, 6,4 miliarde de euro. Nu întâmplător, Budapesta vrea să își apropie Clujul printr-o linie ferată de mare viteză, în timp ce, în România, trenurile circulă cu viteze de 30 de kilometri pe oră ca să nu deraieze vagoanele din cauza stării dezastruoase a linei ferate, care a devenit un adevărat pericol public.

Menționăm că pentru perioada 2017- 2030, România nu există pe harta europeană a achizițiilor de material rulant pentru călători (vagoane și locomotive).

După mitingul de protest organizat de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România pe 16 februarie 2018, va urma o un alt miting comun al federațiilor sindicale feroviare, în aprilie 2018.


Citește și:

ANALIZĂ. Nu doar muncă, ci și distracție. Angajații vor să se joace mai mult la serviciu

 
 

Urmărește-ne pe Google News