Dacă până acum puteam cumpăra roșiile cu 2,5 – 3 lei, iar castraveții, cam același preț, acum acestea au ajuns să coste, în medie câte 4-5 lei. Același exemplu de creșteri extrem de mari s-au în registrat și la cartofi, care în această perioadă ajungeau să coste 1,5 lei, iar acum s-au scumpit până la 2-3 lei, în toate piețele din România. „Aceste legume și fructe care sunt de sezon ar trebui să fie mai ieftine, dar pentru că au scăzut foarte mult producțiile trebuie să ne recuperăm investițiile. La început porumbul se vindea 3 bucăți la un leu, acum s-a scumpit și a ajuns doi la un leu”, ne-a declarat unul dintre producătorii români.

„Secetă” de legume

Pe de altă parte, reprezentanții fermierilor din România spun că acest context este unul în care s-au cumulat mai mulți factori ce au dus la scumpirea produselor de pe piața locală. „Seceta atmosferică din ultimele saptămâni a ajuns să fie și una pedologică, fapt care a afectat recoltele de legume din întreaga țară, iar acest lucru a făcut că produsele românești să devină mai scumpe”, a declarat Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro.

Potrivit lui, un agricultor care investește 5000-7.000 de euro într-un hectar de legume nu poate să nu investească și în irigații, iar în această perioadă a fost o mare nevoie de apă, ceea ce a crescut facturile fermierilor. Iar această cheltuială trebuie amortizată de undeva.

Totodată, acesta mai spune că, și situația geopolitică din Turcia a influențat destul de mult prețurile din piețele noastre, așa se face că din cauza stării de urgență instaurate de Tayyp Erdogan, românii mănâncă mai scump în aceste zile. „Pentru că nici turcii nu mai trimit în România legume și fructe, producătorii au rămas fără concurență și au mărit prețurile”, a mai spus Dumitru.

Încep negocierile pe „Legea supermarketurilor”

De săptămâna viitoare producătorii de legume și fructe se vor întâlni cu reprezentanții supermarketurilor pentru a discuta despre ce cantități de produse românești au nevoie pentru a le pune la vânzare. „Am vrut să ne vedem zilele acestea dar, mai mulți dintre reprezentanții marilor lanțuri nu au putut ajunge la întâlnire. Vom discuta despre lanțul scurt și aprovizionarea acestuia, de ce cantități de produse vor avea nevoie și de ce nu și prețuri”, a mai declarat Emil Dumitru. Crearea acestui lanț scurt de aprovizionare va ieftini produsele românești, spun fermierii români, numai că acestea se vor simți de abia de anul viitor.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News