Marius Emilian Vlad este la comanda Detașamentului de Pompieri Arad din iunie 2017, când a ocupat funcția prin concurs. 

În iunie 2022, colonelul Vlad a vrut să participe la un alt concurs. Poziția era mai înaltă – de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Vasile Goldiș al județului Arad.

Calificativul „inapt”

Pentru a participa la concurs însă, trebuia să treacă mai întâi testarea psihologică, pe care a avut-o pe 7 iunie, la sediul Centrului de Psihosociologie al MAI din București. Trei zile mai târziu, Vlad a fost declarat inapt psihologic pentru funcția de conducere, conform anunțului IGSU cu nr. 94900. 

EXCLUSIV. Șef de pompieri declarat inapt la testul psihologic, dar menținut în funcție. Subalternii spun că îi terorizează, iar IGSU - că n-are ce să facă
Marius Emilian Vlad

Șase candidați au participat la evaluarea psihologică, dintre care doi au primit calificativul „inapt”. Pe listele publice nu apar cu nume, din motive de confidențialitate a datelor. Fiecărui candidat îi este atribuit un cod. Al lui Vlad este R584, după cum susțin pentru Libertatea surse din ISU Arad. 

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Testarea psihologică este universal valabilă pentru funcțiile de conducere. Dacă persoana a obținut în ultimele șase luni avizul psihologic, se poate prezenta cu el la orice concurs pentru o poziție de conducere.

Pe 25 iulie, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) au primit reclamații cu privire la situația lui Marius Emilian Vlad. 

Petiția a venit de la un fost angajat al Detașamentului de Pompieri Arad. Este vorba de Ștefan Kristian Pabin, care a lucrat vreme de 25 de ani în instituție. S-a pensionat în 2021 din funcția de locțiitor al comandantului detașamentului. 

Pabin a semnalat incompatibilitatea colonelului Vlad de a mai ocupa o funcție de comandă, având în vedere că a picat un test psihologic. „Anterior, ultima evaluare psihologică a fost făcută în 2017. Aceste testări ar trebui făcute anual sau cel puțin o dată la doi ani, mai ales la cei cu funcții de comandă, având în vedere că răspund de peste 140 de oameni”, a scris Pabin în reclamații. 

În fișa postului de comandant al Detașamentului de Pompieri Arad este menționat, la capitolul „Trăsături psihice și de personalitate”, că trebuie să fie „apt psihologic pentru funcții de conducere”. 

Viitorul Orientului Mijlociu se joacă în alegerile prezidenţiale din SUA. Premierul Netanyahu speră în victoria lui Trump, Ayatollahul Khamenei – în victoria Kamalei Harris
Recomandări
Viitorul Orientului Mijlociu se joacă în alegerile prezidenţiale din SUA. Premierul Netanyahu speră în victoria lui Trump, Ayatollahul Khamenei – în victoria Kamalei Harris

IGSU tace

Până acum, instituțiile abilitate nu au luat nicio măsură, spune Pabin. Într-un răspuns la reclamația lui, IGSU spune că ,,legislația incidentă gestionării resurselor umane în unitățile militare ale MAI nu reglementează situația descrisă cu privire la imposibilitatea ocupării, în continuare, a unei funcții de comandă, dacă ofițerul a fost declarat inapt la evaluarea psihologică necesară pentru a participa la un alt concurs pentru o funcție de comandă”.

Libertatea a întrebat la IGSU cum explică rămânerea în funcție a colonelului Vlad, deși a picat o testare psihologică, dar și ce măsuri a luat în urma reclamațiilor primite în ultimii doi ani. Deocamdată, nu am primit un răspuns.

Contactat de Libertatea, Pabin a precizat că a făcut acest demers dintr-o datorie morală. „Un om care a fost evaluat inapt psihologic pentru o funcție de comandă, păi, ăsta dă chix primul, iar la mijloc sunt vieți omenești. Pe mine nu mă mai afectează, dar Doamne ferește să se întâmple ceva”, spune militarul. 

„I-a lovit”

Fostul adjunct descrie că Vlad are un comportament abuziv față de subalternii lui și chiar i-a lovit pe trei dintre ei. „Inițial, subofițerii au făcut plângeri scrise, dar apoi s-au speriat și le-au retras. Oamenii n-au curaj să se revolte, le e frică să vorbească”.

Statul protejează parlamentari, miniștri, evazioniști și multinaționale folosindu-se de GDPR | ANALIZĂ
Recomandări
Statul protejează parlamentari, miniștri, evazioniști și multinaționale folosindu-se de GDPR | ANALIZĂ
EXCLUSIV. Șef de pompieri declarat inapt la testul psihologic, dar menținut în funcție. Subalternii spun că îi terorizează, iar IGSU - că n-are ce să facă
Pabin Ștefan Kristian

Pabin a mai făcut plângeri și în trecut, pe vremea când încă era în sistem. „Am făcut niște rapoarte scrise către comisiile de control ale IGSU, acum vreo patru-cinci ani. Am fost și să dau declarații. Un colonel din IGSU m-a întrebat ce culoare politică are șeful meu. Am plecat când am văzut cum se pune problema. Noi suntem instituție militară, n-avem treabă cu politica”.

Pabin spune că i-a prezentat personal situația și șefului IGSU, general-locotenentul Dan-Paul Iamandi. I s-a răspuns că nu există proceduri. „Mi-a zis că el nu admite așa ceva, dar momentan n-are ce să facă. Mi-a promis că va lua măsuri, dar să am răbdare”.

În anii trecuți, au existat mai multe comisii de control de la București, dar nu s-a luat nicio măsură, mai afirmă Pabin. 

Problema e că mulți oameni extraordinar de buni au plecat din cauza comportamentului lui abuziv. Fie s-au pensionat, fie au cerut detașare. Eu am rezistat trei ani sub comanda lui. Am ieșit la pensie imediat ce am putut.

Pabin Ștefan Kristian, fost ofițer: 

Oamenii confirmă abuzurile

EXCLUSIV. Șef de pompieri declarat inapt la testul psihologic, dar menținut în funcție. Subalternii spun că îi terorizează, iar IGSU - că n-are ce să facă
Pe 1 august 2022, Marius Emilian Vlad (dreapta) a fost avansat în gradul de locotenent-colonel | Foto: Facebook ISU Arad

Libertatea a stat de vorbă cu mai mulți foști și actuali angajați ai Detașamentului de Pompieri Arad. Toți confirmă că Vlad are un comportament abuziv și că situația este cunoscută de mai mulți ani la nivel înalt. 

„Are grave probleme de comportament. Asta e realitatea. Iar IGSU știe absolut tot ce se întâmplă. A trimis psihologi, a trimis și comisii, dar degeaba. Oamenii sunt foarte dezamăgiți, pentru că au văzut că nu li se rezolvă problema nicicum, la un moment dat au preferat să tacă sau să-și schimbe atitudinea”, a povestit un actual angajat, care a dorit să-și păstreze anonimatul.   

Nu am nicio explicație pentru care nimeni nu face nimic. E o mare enigmă. Problema e că oamenii pleacă din cauza lui, foarte mulți și foarte buni.

Angajat ISU Arad: 

Unul dintre militarii care au cerut să fie mutați a acceptat dialogul cu ziarul, fără a-și declina identitatea. Este pompier de peste 10 ani și era la Arad înainte ca Vlad să ajungă șef. „Fiind vechi la pompieri, era cunoscut drept un om coleric, care în secunda doi se enervează și urlă”, spune bărbatul.

Marius Emilian Vlad este militar în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă Vasile Goldiș al județului Arad din 2001. Pe 1 august, a fost înaintat în gradul de locotenent-colonel.

„Sunt praf psihic din cauza lui”

EXCLUSIV. Șef de pompieri declarat inapt la testul psihologic, dar menținut în funcție. Subalternii spun că îi terorizează, iar IGSU - că n-are ce să facă
Mai mulți foști și actuali angajați ai Detașamentului de Pompieri Arad au confirmat comportamentul abuziv al lui Vlad. Fotografie ilustrativă / ISU Arad

„La început, când a venit la comandă, a fost OK. A durat cam jumătate de an-un an. 

Apoi, a început să urle la noi, să ne amenințe, să ne pedepsească, țipatul era la ordinea zilei. Și acum este. Nu te înjură, dar are un vocabulare diabolic. Te jignește, folosește un limbaj prin care te umilește, te înjosește”.

Eu vorbesc în continuare cu colegii mei care au rămas la detașament, toți sunt praf psihic din cauza lui.

Fost angajat al Detașamentului de Pompieri Arad: 

Fostul angajat a luat decizia de a cere un transfer în urma unui conflict mai aprins cu Vlad. „Câteva luni a pus presiuni nonstop pe mine, se lua de mine zilnic și n-am mai suportat”. 

„Se răzbună pe oameni, la asta e cel mai bun. Ne punea să spargem încăperi, să cărăm cu roaba, ca să ne umilească. Îți amână concediul, te ține cu lunile în cine știe ce bază, te trimite într-o subunitate departe de casă. Te obligă să faci munci care nu sunt în fișa postului”, mai povestește fostul angajat. 

Acesta susține că, înainte de a pleca, s-a plâns și la superiori, dar nu i-a luat nimeni apărarea. „Au venit și comisii de la București. Cum au venit, așa au și plecat. Chiar și eu am făcut raport la IGSU, dar nu s-a întâmplat absolut nimic. A căzut în picioare la absolut toate conflictele de până acum”.

Eu în toată cariera mea n-am pomenit așa ceva. Părerea mea sinceră e că are grave probleme. S-a certat cu 90% din personal, nimeni nu se înțelege cu el.

Fost angajat al Detașamentului de Pompieri Arad: 

„Știu colegi care au fost loviți, colegi pe care i-a amenințat. Au venit comisii și le-au zis să completeze niște fișe anonime, dar culmea e că a aflat că unii colegi l-au reclamat și pur și simplu i-a terorizat apoi. Nimeni nu mai are curaj acum să zică nimic. Sunt foarte speriați pentru că omul e foarte puternic. Ori e foarte slab sistemul și le e frică să se pună cu el”, mai spune militarul. 

Cât câștigă pompierii

„Sunt zvonuri că ar fi lovit niște subofițeri, dar n-am văzut cu ochii mei”, spune un alt pompier din Arad. Are peste 15 ani vechime în sistem și a ales să rămână la detașament, în ciuda mediului toxic de lucru. 

Un om nou intrat la pompieri adună, cu tot cu sporuri, 5.000 de lei net pe lună. Un ofițer pleacă de la 6.000 și poate crește destul de mult. Banii nu sunt neapărat mulți, dar e un salariu sigur și programul poate fi suportabil, dacă șeful nu e precum la Arad, explică un ofițer din IGSU. 

„Șef pe plantația asta”

„Eu sunt motivat când el nu e la lucru, atunci simt că-mi fac și eu meseria corespunzător, liniștit, fără stres. Tot timpul urlă la noi, e răzbunător, ne înjosește, stă foarte prost cu mentalul, are niște ieșiri incontrolabile”. 

Se crede un mic Dumnezeu, conduce prin teroare. Nu e un lider, eu n-aș merge cu el la război. El e șef pe plantația asta, că așa merg lucrurile la noi, în România.

Angajat al Detașamentului de Pompieri Arad:

„Dacă cineva are curajul să-și spună opinia sau să-l contrazică, îl mută pe altă tură, se răzbună pe el, îl pedepsește. Comunicarea e foarte importantă, mai ales în domeniul nostru, dar nouă ne-a băgat pumnul în gură. Multora le e frică de el. Și dacă vrei să ai parte de liniște, trebuie să pleci capul și să-l eviți”, mai spune angajatul. 

Șeful ISU Arad „nu vede nicio problemă”

Contactat de Libertatea, inspectorul șef al ISU Arad, colonelul Cristian Gârbău, superiorul direct al lui Vlad, a confirmat că acesta a picat testul psihologic din iunie. Dar nu vede nicio problemă în faptul că gestionează în continuare un întreg detașament de pompieri. 

EXCLUSIV. Șef de pompieri declarat inapt la testul psihologic, dar menținut în funcție. Subalternii spun că îi terorizează, iar IGSU - că n-are ce să facă
Colonelul Cristian Gârbău

„Bineînțeles că știm că a picat testarea. Nu văd nicio problemă, a fost declarat inapt psihologic pentru a participa la un concurs pentru o altă funcție de conducere”, a precizat colonelul Gârbău. 

El a confirmat și că au existat plângeri din partea subalternilor la adresa comandantului pompierilor, dar spune că au fost în urmă cu mai mulți ani și că atunci s-au luat măsuri. 

„Nu am cunoștințe la momentul actual de asemenea acuzații din partea oamenilor. Dacă ar exista și ar fi reale, mi s-ar fi adus la cunoștință. Au existat în trecut, în urmă cu doi-trei ani. Bineînțeles că atunci am luat măsuri disciplinare. Nu știu să vă spun acum exact măsurile”.

Cum răspunde acuzațiilor cel care a picat testarea

„Am mai avut ceva plângeri de la foști subordonați care sunt acum în pensie. Dar știți cum e, comportamentul ăsta abuziv mai trebuie și dovedit”, a declarat pentru Libertatea Marius Emilian Vlad. În ceea ce privește acuzațiile că ar fi lovit subalterni, acesta a replicat: „Chiar asta este exclus”.

Vlad a recunoscut în discuția cu ziarul că în trecut a avut sancțiuni disciplinare din mai multe motive, dar nu a dorit să detalieze. „Știți ce vă rog? Puteți cere un punct de vedere de la IGSU sau de la ISU Arad”.

În ce privește testul psihologic picat, locotenent-colonelul Vlad nu a confirmat, dar nici nu a infirmat. „Ce pot să vă spun e că dacă n-aș fi apt din punct de vedere psihologic pentru această funcție, n-aș putea să o ocup”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (31)

PabinKristian   •   07.11.2022, 15:45

În articol este vorba despre rezultatul examenului psihologic cu nr. 94900 din 10.06.2022 pe care îl puteți vedea fiecare pe pagina I.G.S.U.- Carieră - Anunțuri carieră - Anunț - concurs adjunct al Inspectorului șef - ISU ARAD, publicat în data de 23.05.2022. Evaluarea psihologică s-a făcut de către Centrul de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne în data 07.06.2022. În fișa postului de comandant al Detașamentului de Pompieri Arad este menționat la capitolul ,,Trăsături psihice și de personalitate" să fie ,,APT PSIHOLOGIC PENTRU FUNCȚII DE CONDUCERE" !!! Adică acum să fie APT și nu în 2017 !!! Peste o lună domnul Vlad Marius va avea dreptul să dea din nou această evaluare pentru a nu mai plana această incertitudine. Îi doresc succes !!!

Pompierarad   •   07.11.2022, 11:16

Pe colegii pe care va prostește să scrieți în apărarea lui sa știți că inaintea voastră au fost mulți alții cu care și a făcut treburile ,și'a băut cafeaua ,l'au ajutat cu diverse probleme iar apoi s'a debarasat de ei că și cum nu ar fi fost și a dat în ei ca în dușmani

Cristianbabos   •   07.11.2022, 08:48

Marius Emilian Vlad este un comandant care într-adevăr își merita funcția, Cunoște foarte bine ce are de făcut si el si subordonații lui , un comandant cu care nu îți este frica sa participi la interventie ! In rest nu pot sa zic decât ca dacă lumea se ia după un incompentent e dureros!!

    Pompierarad   •   07.11.2022, 10:32

    Cristianbabos   •  07.11.2022, 08:48

    Marius Emilian Vlad este un comandant care într-adevăr își merita funcția, Cunoște foarte bine ce are de făcut si el si subordonații lui , un comandant cu care nu îți este frica sa participi la interventie ! In rest nu pot sa zic decât ca dacă lumea se ia după un incompentent e dureros!!

    :)))))))))))))

Vezi toate comentariile (31)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
Știrileprotv.ro
Un cuplu de români și fiica lor, morți în inundațiile din Valencia. În casă, masa era pregătită pentru cină
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Cine este bărbatul deghizat în măicuță care umblă din oraș în oraș pentru a cerși și a înșela oamenii. A fost reținut de polițiști și e vedetă pe TikTok
FANATIK.RO
Cine este bărbatul deghizat în măicuță care umblă din oraș în oraș pentru a cerși și a înșela oamenii. A fost reținut de polițiști și e vedetă pe TikTok
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Temperatura la care trebuie să gătești carnea. Riști să iei E.coli dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Temperatura la care trebuie să gătești carnea. Riști să iei E.coli dacă nu respecți această regulă
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Pensiile în noiembrie. Zilele în care se fac plățile
Financiarul.ro
Pensiile în noiembrie. Zilele în care se fac plățile
Vremea 4 noiembrie - 2 decembrie. Temperaturi deosebit de scăzute la începutul lunii. Când vin ploile
Observatornews.ro
Vremea 4 noiembrie - 2 decembrie. Temperaturi deosebit de scăzute la începutul lunii. Când vin ploile
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI