Patronul Casei Capşa are «biserică» în miniatură
Cea mai nouă şi mai impunătoare construcţie de la Bellu aparţine familiei Bucur. Marin Bucur (cel care alături de soţia sa, Daniela Bucur, deţine şi Casa Capşa din Capitală) le-a cerut muncitorilor să ridice o construcţie care seamănă mai degrabă cu o biserică decât cu un loc de veci.
Aşa se face că au construit exact la intrarea în Bellu o capelă uriaşă, probabil cea mai înaltă din cimitir. Are aproximativ 12 metri şi a fost realizată din beton şi piatră.
Se aude că în interior ar avea mai multe picturi şi vitralii, iar construcţia a costat câteva zeci de mii de euro, cât o garsonieră de lux, după cum ne-au spus muncitorii care în urmă cu trei ani au lucrat la ridicarea ei.
Viorel Cataramă, «mausoleu» lângă Aleea Artiştilor
La câţiva metri depărtare de Aleea Artiştilor se află cavoul familiei Cataramă. Cripta acoperită cu marmura neagră şi piatră naturală are aproximativ 21 de metri pătraţi.
Omul de afaceri Viorel Cataramă şi-a înmormântat mama aici în luna februarie a anului trecut. El şi-a luat acest loc de veci încă din 1998 şi se spune că atunci ar fi plătit multe milioane de lei pentru acest “mausoleu”.
Cătălin Voicu, mormânt cu granit roşu şi negru
Şi fostul senator PSD Cătălin Voicu, aflat acum în arest pentru corupţie, are un loc de veci la Bellu, îngrădit cu gard din fier forjat.
În 2004 a construit aici un cavou acoperit cu granit roşu, iar crucea a fost realizată din granit negru. Pe ea stă scris mesajul: “O viaţă dăruită statului român/ Familia generalului Voicu Cătălin”.
Tiberiu Urdăreanu are cavou din marmură neagră
Când vine vorba de odihna veşnică, cei cu dare de mână nu se uită la bani. Este şi cazul lui Tiberiu Urdăreanu (61 de ani), omul de afaceri care a construit grupul UTI, o companie care face milioane de euro anual din contracte cu statul pe servicii de securitate.
Familia Urdăreanu are la Bellu de peste 6 ani un cavou impunător, din marmură neagră, printre cele mai mari din cimitir. Se spune că are patru niveluri sub pământ şi este dotat cu lift.
Mormântul familiei Lucescu, la intrare
Mircea Lucescu (69 de ani) şi-a pregătit loc de veci la Bellu din timp. Cavoul familiei este situat în apropierea intrării, chiar pe aleea principală a cimitirului.
La prima vedere nu este impunător, dar realizarea lui a costat câteva mii de euro. Intrarea în cavou este străjuită de o sculptură pe care este scris următorul mesaj: “Ranguri, glorie, bogăţie, tote-n păment se sfârşescu/ orice frumuseţe fie, tote per şi se topescu/ trăitori, câte lucraţi monumente, fapte bune vouă- n urmă se lăsaţi”.
Antrenorul de fotbal al FC Şahtior Doneţk şi-a luat locul de veci din Cimitirul Bellu acum aproximativ 10 ani şi ar fi plătit de pe atunci mulţi bani pe el.
Ei au construcţii mai modeste
Cornel Dinu, cavou lângă părinţi
Locul de veci al familiei Dinu nu este în primele rânduri la Bellu. Îl au de mult şi este unul modest. Aici sunt înmormântaţi părinţii fostului antrenor dinamovist Cornel Dinu, iar alături este şi soţia sa, Silvia Dinu, care a murit în urmă cu 4 ani.
Dan Voiculescu are un cavou cu trei locuri
Şi familia Voiculescu are un cavou cu trei locuri în Cimitirul Bellu. Într-unul din ele odihneşte fosta sa soţie, Sofica. Aceasta a murit în 2001. Toate sunt din marmură şi mozaic.
Călin Popescu Tăriceanu are o criptă simplă
Şi Călin Popescu Tăriceanu are un loc de veci modest în Cimitirul Bellu, acolo unde a fost îngropat, în anul 2000, şi tatăl lui, Ioan Popescu Tăriceanu.