Printre cărțile poștale selectate este și una în care o grupă – sau un pluton – de soldați înconjoară o căruță cu prada de război a rușilor plecați din Liov.

Și în 1915, ca în 2022, rușii „goleau” orașele aflate azi în Ucraina. Povestea din spatele unei cărți poștale virale. „Nu e propagandă”

„Liovul în timpul invaziei rusești – 3.IX.1914 – 22.V.1915”, se poate citi pe cartea poștală scrisă în germană și poloneză, pentru ca jos să fie completată de textul „rușii se întorc din Liov cu trofee (n.r. – de război)”.

Este o imagine pe care localnicii ucraineni o asimilează armatei Rusiei, care a plecat din țară cu obiecte din cele mai diverse, de la bani la alimente și bijuterii, până la vase de toaletă.

De ce „nu e propagandă”

Articolul original arată că, în perioada în care Ivano-Frankivsk (pe atunci Stanislavov) se afla sub ocupație rusă, a fost interzisă inclusiv printarea cărților poștale.

„Azi, asta ar însemna că internetul a fost tăiat”, e concluzia autorului.

Totuși, spune acesta, asta nu i-a împiedicat pe localnici să îi satirizeze în cărți poștale apărute în secret.

Imaginea nu e pusă la îndoială de arhivarii istoriei orașului Liov, care arată că, deși ar fi fost posibil un tip de „propagandă austriacă”, imaginea este susținută de mărturii scrise din aceeași perioadă.

Aparat de distilat alcoolul, stâlpi de iluminat

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută
Recomandări
Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

Astfel, în volumul „Marele război în orașul mic”, în care trei autori (Ivan Bondarev, Oleg Grecianik și Volodimir Șulepin) publică imagini și istorii din orașul Ivano-Frankivsk în primul conflict global, se regăsesc și mărturii ale „jafului rusesc”.

Aceștia arată că „(n.r. – rușii) au furat până și un aparat de distilare de la fabrica de spirtoase și drojdii Lieberman”.

Însă nu doar atât. Stâlpi de iluminat și felinare au dispărut și ele în urma armatei care s-a retras în 1915.

Imaginea, recuperată pe o rețea rusească

Libertatea l-a contactat pe bloggerul ucrainean care se recomandă „Zommersteinhof”, care a menționat că respectiva carte poștală a fost scanată încă de acum peste un deceniu, cea mai veche variantă venind din 2012, când a fost regăsită pe site-ul de socializare rusesc „Odnoklasniki” (Colegii).

El a menționat că există colecții mai vechi de cărți poștale austriece, în care respectiva imagine poate fi găsită, cum este cea de aici.

Popularitatea la care a ajuns această imagine în ziua de azi este incredibilă.

Zommersteinhof, blogger ucrainean:
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc
Recomandări
Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

În orice caz, concluzia este simplă – imaginea nu este un fake și nu a fost modificată după invazia Rusiei, fiind susținută de mărturii scrise ale unor istorici ucraineni.

Ce au furat rușii acum

De-a lungul celor două luni trecute de la invadarea Ucrainei, rușii au fost acuzați de ucraineni că au furat următoarele:

  • Covoare, „pentru a se proteja de frig” (22 martie)
  • Alcool, „Soldații ruși s-au îmbătat cu alcoolul furat și au scufundat blindatul în care se aflau”, conform Statului- Major al Forțelor Aeriene Ucrainene (7 aprilie)
  • Șosete, papuci, detergenți și o mașină de tocat carne, conform unui oficial ucrainean (11 martie)
  • Un vas de toaletă, poveste istorisită pe cameră de o localnică de lângă Cernihiv (11 aprilie)
  • Un WC de epocă, din marmură, de la muzeul de istorie din Zaporojie (14 martie)
  • O canapea, „au furat tot, iar ce n-au putut fura au distrus”, mărturia unei ucrainence pentru The Guardian (11 aprilie) 
  • Echipamentul echipei naționale de fotbal a Ucrainei, prezentat drept „trofeu de război” pe internet (6 aprilie)
  • Banii de pensii și ajutoarele sociale din poșta orașului Melitopol, anunț făcut de un înalt oficial ucrainean (14 aprilie)
  • Dispozitive optice și electronice din propriile tancuri, motiv pentru care ucrainenii n-au putut să le vândă (26 martie) 
  • Laptopuri, pe care și le-au pus după ce au rămas fără veste antiglonț, știre publicată de presa austriacă (Heute) (6 aprilie)
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
Știrileprotv.ro
Boala care a ucis deja peste 1.000 de persoane. Sunt temeri că se poate ajunge la o „pandemie mai gravă” decât cea de COVID
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
FANATIK.RO
Dramă pentru o familie de români din Valencia. Părinții și fiica lor, găsiți morți în garaj. Nu au mai apucat să fugă din calea apelor
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
GSP.RO
Vestea despre fosta soție l-a lăsat mască pe Tom Brady. Ce s-a aflat acum despre frumoasa Gisele Bundchen
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
FANATIK.RO
Se deschide un nou drum de mare viteză în România. Va lega mai multe zone importante
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Unica.ro
Ce nume i-au pus fetițe lor Iustina și Cornel de la Insula Iubirii. E rar și cu o semnificație aparte! Înseamna 'Dar de la Dumnezeu'
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Financiarul.ro
Impozitele cresc cu 500% într-un oraș din România: noi taxe locale
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Observatornews.ro
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață
HOROSCOP
Horoscop 1 noiembrie 2024. Gemenii au în față o zi foarte promițătoare, plină de ocazii de a înțelege și mai bine ce contează în viață

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI