Niciuna dintre cele 80 de ”fetițe” care prestau prin Europa pentru ”Bombă” și ”Rață” – doi interlopi cunoscuți în județul Argeș -, nu s-a plâns vreodată că au încasat măcar o palmă de la bărbații care le controlau viețile. Ba dimpotrivă, toate au acceptat să le fie găsite locuri de ”muncă” în Spania, Belgia, Olanda, Germania sau Anglia, fie în bordeluri legale, la ”vitrină”, fie pe stradă, în funcție de legile țării respective. Marea supărare a fetelor a plecat de la faptul că din banii pe care ele îi produceau vânzându-și trupul, sume pe care le trimiteau conștiincioase ”acasă”, în conturile proxeneților, nu mai primeau nimic, așa cum fusese înțelegerea. Azi așa, mâine așa, până când ”sindicatul” prostituatelor a luat o decizie radicală.
O ”delegație” a ”fetițelor” s-a dus direct la judiciariștii argeșeni și a pus totul pe hârtie demascându-i astfel pe proxeneții rău platnici. Au urmat câteva luni de filaj, la care au participat și polițiștii de frontieră, timp în care prostituatele și ”peștii” lor au fost urmăriți la fiecare ieșire din țară, iar telefoanele le-au fost ascultate.
”Fetele nu erau bătute sau amenințate, făceau totul de bună voie. De cele mai multe ori, plecau din țară împreună cu proxeneții lor și cu iubitele sau nevestele acestora. Bărbații le angajau într-un bordel și apoi plecau liniștiți așteptând să le fie trimiși banii. Fetele s-au supărat că bărbații nu le-au mai plătit o perioadă și au format, de nevoie, un fel de sindicat al prostituatelor ca să-și recupereze salariile”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Anchetatorii vorbesc de o afacere de câteva sute de mii de euro
Judiciariștii argeșeni au stabilit, urmărind traseul banilor, că rețeaua lui ”Bombă” și a lui ”Rață” a produs peste 300.000 de euro. Ancheta vizează, în acest moment, 45 de persoane care sunt implicate în gruparea de proxeneți. Toți au fost audiați la sediul Poliției Câmpulung.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro