S-a uitat la serialul «Pariu cu viaţa»

Când s-a pus însă problema reţinerii sale pentru 24 de ore, în jurul orei 14.00, omul de afaceri s-a întristat imediat, a lăsat capul în jos şi şi-a muşcat buzele, însă n-a comentat în nici un fel decizia anchetatorilor. “Au venit apoi poliţiştii de la Arestul Direcţiei Cercetări Penale şi l-au «cazat» în celula în care a mai stat şi în trecut. Mai târziu angajaţii săi i-au adus mâncare, medicamente, apă, fructe, lenjerie de pat şi o pernă. După controlul medical, afaceristul a fost vizitat de avocatul său cu care a stat de vorbă despre dosar”.
Surse din rândul gardienilor povestesc că Vîntu pare să se chinuiască enorm în celulă. Şi asta din cauza problemelor sale de sănătate care l-au ţintuit într-un scaun cu rotile.
Luni seara, omul de afaceri s-a uitat la televizor, la emisiunile de ştiri şi la “Pariu cu viaţa”, filmul serial difuzat de PRO TV.
Paznicii vorbesc că acesta a adormit greu, iar pe par- cursul nopţii, s-ar fi trezit de mai multe ori, probabil din cauza coşmarurilor.

«M-am plictisit să comentez»

În cursul zilei de ieri, Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus la instanţă în jurul orei 10.00. La termina-rea procesului, în jurul orei 14.30, Sorin Ovidiu Vîntu a răsuflat uşurat şi a părăsit sala de ju- decată liber, deoa-rece ordonanţa sa de reţinere expirase. “Voi aştepta decizia magistraţilor acasă. M-am plictisit să comentez deciziile domnului Maior”, a declarat Sorin Ovidiu Vîntu, fără să ofere alte detalii.
În urma sentinţei de arestare, care a venit la doar o jumătate de oră după ce a plecat de la tribunal, Vîntu s-a întors în arestul Poliţiei Capitalei după ce apucase să treacă pe la vila din Corbeanca pentru a-şi face bagajul.
Sorin Ovidiu Vîntu şi apropiatul lui, Liviu Luca, alături de alte opt persoane, au fost arestate, ieri, pentru 29 de zile, sub acuzaţia că au transferat peste 83 de milioane de euro din conturile Petrom Service, prin operaţiuni succesive derulate prin 22 de companii offshore înregistrate în Cipru, în conturile personale sau ale unor societăţi.


Statul i-a pus sechestru pe avere

Procurorii Parchetului General i-au pus lui Sorin Ovidiu Vîntu sechestru asigurator pe toată averea sa şi pe a prietenului şi colaboratorului său, Liviu Luca. Este vorba despre proprietăţile din România: 81 de case, 46 de terenuri intravilane şi extravilane, cinci apartamente, restaurante, spaţii comerciale, un bloc de opt etaje, maşini şi conturi bancare.

Astfel, Vîntu poate folosi, dar nu şi vinde, închiria sau pune gaj, domeniile din Bucureşti şi Corbeanca, blocul Gelsor sau proprietăţile din Delta Dunării: Lebăda de la Crişan, complexul Roşu, Hotelul Marea Neagră din Sulina şi Salcia de la Maliuc. Şi limuzinele şi ambarcaţiunile lui Vîntu sunt puse sub sechestru, dar şi domeniul lui Luca din localitatea prahoveană Păuleşti. Pe o suprafaţă de aproximativ opt hectare, împrejmuită de pădure, Luca a reuşit să-şi construiască cinci case, având la demisol şi la subsol facilităţi moderne, inclusiv călcătorie, piscină interioară, bazin încălzit pe trei niveluri pentru peşti exotici, parc cu foişoare, cramă, dar şi un heliport. Domeniul este evaluat de experţi la peste 10 milioane de euro. De asemenea, procurorii au pus sechestru şi pe limuzinele lui Liviu Luca, printre care şi un Audi Q7.


Maria Vlas: «Vreau să le bat cuie în cap»

Solicitată de Realitatea TV pentru a comenta, telefonic, decizia de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ioana Maria Vlas nu a realizat că este în direct. Astfel că a continuat discuţia pe care o purta în privat, auzindu-se, în direct, cum exclama “Vreau să le bat cuie-n cap!”.

La auzul veştii că fostul ei şef a fost arestat din nou, Ioana Maria Vlas a răbufnit: “Este tardiv şi inutil tot ce se întâmplă acum… este doar un circ mediatic! Eu nu cred că justiţia română s-a schimbat. O să-mi schimb părerea doar atunci când Vîntu o să fie inculpat, judecat, condamnat, băgat la pârnaie. Doar asta mă mai poate convinge pe mine, Ioana Maria Vlas, ca şi pe 20 de milioane de români că există justiţie. Şi, dacă «şchiopârlanu» ajunge după gratii, pe mine nu mă mai încălzeşte cu nimic, el nu a făcut decât ce ştie să facă şi anume să fure!… Mie nu-mi dă nimeni înapoi cei 6 ani şi jumătate de pârnaie şi nici toţi banii pe care mi i-au furat unii sau alţii. Eu, la ora actuală, sunt mai săracă decât un şoarece de biserică şi asta datorită justiţiei române. Asta e!”, ne-a declarat Vlas.


 

Acesta este «lotul Vîntu»

Zece persoane au fost reţinute în cursul zilei de luni sub acuzaţiile de spălare de bani şi delapidare. Toţi cei 10 au fost arestaţi ieri.

  • Sorin Ovidiu Vîntu, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani şi complicitate la delapidare. El e acuzat că a contribuit la încheierea mai multor contracte prin care Petrom Service a achiziţionat acţiuni de 93.840.954 de euro, în condiţiile în care valoarea de piaţă a acestor titluri era de 10.677.789 de euro.
  • Liviu Luca, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În calitate de acţionar majoritar al Petrom Service, Luca ar fi adoptat două hotărâri în baza cărora a cumpărat cu 45 de milioane de euro acţiuni a căror valoare de piaţă era de 6.228.333 de euro.
  • Mihai Sorin, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
  • Şupeală Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
  • Bohâlţeanu Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
  • Anagnastopol Zizi, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
  • Ţurcan Octavian, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare şi a infracţiunii de spălare a banilor.
  • Râmboacă Mihai, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.
  • Râmboacă Răzvan, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare.
  • Braşoveanu Daniela, pentru infracţiunea de complicitate la delapidare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News