Pentru că este un târg de produse tradiționale românești, din peisajul ofertelor nu puteau lipsi kurtos kolac și cafeaua turcească, care în mod ciudat a stat la ofertă la unul dintre cele mai mari lanțuri de magazine din România, până săptămânile trecute.

De cum intrai pe poarta Romexpo, mozaicul uman se completa aproape perfect cu paleta de culori a tarabelor pline cu miere și brânzeturi care mai de care în combinații pe care nu le găsești oricând. Și încă de la primii pași, în târg, mirosul de mici și pastramă  de berbecuț care sfârâiau pe grătar te ademenesc la masa și parcă se cer să fie servite cu niște vin fiert proaspăt oprit din fermentație.

Pâcla de fum care vine odată cu mirosurile „chef-ilor” de ocazie îți inundă nările, intră în haine și nu se mai dă scoasă nici cu parfumul cu miros de „Guma Turbo” pe care-l împrăștie un mușteriu ce ține din tot dinadinsul să-și vândă sticulțele mici de plastic pline cu arome chimice.

Porcul își privește în față viitorul

Pe bulevardul principal, porcul își privește viitorul drept în ochi și asta pentru că pe de o parte a expoziției sunt mașinării agricole și casete în care se țin porcii sau bovinele pentru a fi castrate, însemnate sau chiar sacrificate, iar de cealaltă parte sunt grătarele și galatarele care arată deliciosul dar în același timp și tristul viitor al porcului.

Vitrinele sunt pline cu șorici, cefe, pastramă, cârnați și halci de slană care a fost lăsată să se „îmbăieze” în fumul de lemn de munte, doar, doar o mai forța ficatul să transpire la o sesiune de crossfit culinar în timp ce este lovit și cu shot-uri de pălincă și ceapă albă spartă-n patru pe un fund de lemn din esență tare.

Secțiunea „Diabet autoindus”

Mai faci câțiva pași și trebuie să stai cu ochii în patru să cu lovești din greșeală tinerii îmbrăcați în costume populare care nu contesc din a-și face selfie-uri și înregistrări video ca să aibă și ei amintiri pentru paginile proprii de Facebook. Aceștia sunt foarte voioși și gălăgioși pe lângă copiii trași mai cu forță de bunici și părinții care au comis păcatul fatal de a trece cu micuții prin fața tarabelor cu turtă dulce în formă de mașinuțe, Mickey Mouse sau iepurași.

Lângă acestea, borcanele cu șerbet stau aliniate militărește cu câte o etichetă plină de numere ce face orice papilă gustativă să se usuce când vede prețul. General este, la această imagine, un ditamai tortul de ciocolată cu fructe de pădure, așezat țanțoi în toată rotunjimea lui, la margine de tarabă, și privește trecătorii din spatele unui geam transparent.

Eco „românesc”

Pentru ce-I care țin la etichetele bio și eco, un stand plin cu fructe stă să mai taie toată pofta de dulce. Și, din nou, pentru că este târg de produse tradiționale românești, standul este plin de alune arahide, castane, iar în toate aceste nuanțe de crem și maro, răsare roșul sângeriu al fructelor goji.

Tot acest rai al gurmanzilor devine un iad în care prețurile de ard la buzunare dacă portofelul nu e plin cu banu – „ochiul dracului”. Și revenind la cele pământești, târgul va ține, la Romexpo, până în data de 6 noiembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News