Bărbatul a fost foarte bucuros că şi-a revăzut mogâldeţele şi a spus că va avea mare grijă de ele, alături de ceilalţi trei copii pe care-i mai are împreună cu soţia sa, Mihaela.
„Am fost şocat când am văzut imaginile cu fetele mele la televizor şi am auzit că soţia mea le-a abandonat într-o scară de bloc, dar acum nu vreau să mă mai despart de copiii mei”, ne-a declarat bărbatul, care a precizat că se gândeşte şi la varianta de a pleca alături de toţi copiii în Germania.
Omul lucrează de ani buni în Germania şi o lăsase pe soţia sa să aibă grijă de cei cinci copii, trimiţând lună de lună bani pentru ca acestora să nu le lipsească nimic. Numai că soţia sa a plecat de acasă cu gemenele de 8 luni, Antonia Ştefania şi Yasmina Cristina, iar joia trecută le-a abandonat pe motiv că soţul nu-i mai trimitea bani şi nu mai avea cu ce să le hrănească.
Mihaela Boghian nu va merge la Piatra Neamţ, alături de soţul ei şi de fetiţe. „Mai are de rezolvat lucruri cu Poliţia”, a explicat tatăl gemenelor. Poliţiştii i-au întocmit femeii dosar penal pentru abandon familial iar procurorii vor stabili dacă ea se face vinovată sau nu. Mihaela Boghian ar putea chiar fi decăzută din drepturile de mamă.
Foto: Alex Dobre
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
FANATIK.RO
Ce trebuie să faci cu cactușii iarna, ca să înflorească la primăvară și să nu se ofilească. E obligatoriu să te ocupi de asta până la finalul lui noiembrie, trebuie să ai grijă și la acest lucru legat de cum îi uzi
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Observatornews.ro
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate