Incidentul, care ar fi putut fi evitat dacă ucigașul nu-și vărsa nervii pe bărbatul ce se întorcea acasă , s-a consumat la doi pași de locuința lui Adrian Radu. Pe când traversa strada alături de un amic, bărbatul a fost apostrofat de Zuduluf, care i-a reproșat că traversează strada prea încet, deși era pe trecerea de pietoni, la culoarea verde a semaforului.
”Nervos, atacatorul s-a gândit să-i aplice și o corecție, pentru că, după ce l-a înjurat că traversează prea încet, omul i-a șters cu piciorul caroseria. Atunci s-a dat jos din mașină și l-a pocnit acolo în mijlocul drumului. I-a dat un pumn pentru că ar fi traversat prea încet, dar și pentru că ar fi dat cu piciorul în mașină”, spun surse judiciare.
La spital, unde a fost dus cu o ambulanță, i-au zis că este nebun și beat
Adrian Radu voia să ajungă acasă la soția și la băiatul lui de 14 ani, dar lovit în plin de nervosul tânăr care putea să îi fie copil, a fost luat de o ambulanță chemată de trecătorii care au fost martorii întregii scene și dus la Spitalul Bagdasar-Arseni.
”Inițial, cei din camera de gardă au zis că e nebun și beat, și nu au ce să-i facă. L-au lăsat așa, în starea aia, într-o sală de așteptare. Abia după ce o cunoștință de-a lui Radu a ajuns acolo și l-a găsit pe bărbat într-o toaletă a spitalului, lucrurile au intrat pe făgașul normal. Era într-o stare de semiconștiență…El le-a spus că Radu a fost bătut și că este într-o stare confuză din cauza loviturii de la cap… Băuse, într-adevăr, dar nu era nebun, era lovit rău la cap…Apoi, a fost consultat și internat direct la ”Reanimare”. De acolo nu a mai ieșit viu”, povestesc apropiați ai familiei bărbatului ucis cu o singură lovitură de pumn de un individ care s-a crezut stăpânul șoselelor.
Bărbatul lovit la cap a murit după ce a stat două săptămâni în comă
După aproape două săptămâni în care a fost în comă, Adrian Radu a murit la spital, sub privirile neputincioase ale soției, care l-a vegheat permanent. Nu s-a mai trezit niciodată din coma în care intrase la scurt timp de la internare. Când omul și-a dat ultima suflare, iar medicii legiști au făcut legătura între decesul acestuia și lovitura pe care a încasat-o pe trecerea de pietoni, bătăușul-criminal a fost arestat pentru 30 de zile. El este cercetat de polițiștii de la ”Omoruri” pentru comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Ce salarii au angajații Camerei Deputaților: Un deputat câștigă 13.050 lei, un șofer 3700 de lei, iar un bucătar, 2.300 de lei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro