Șeful vânătorilor vasluieni, Vasile Negru, susține că Guvernul refuză de doi ani să emită un act normativ prin care să permită vânătoarea la mistreț în zona de protecție de la granița cu Republica Moldova, unde sunt foarte mulți porci sălbatici, datorită condițiilor prielnice.
Negru spune că vânătorii din Vaslui au alarmat încă din august 2016, atât Comisia Europeană, cât și Autoritatea Națională Sanitară Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, că există riscul ca în Romînia să apară pesta africană la suine.
De Theodor Istrate
Vânătorii din Vaslui acuză autoritățile de la București că nu iau măsuri pentru a preveni apariția de noi focare de pestă porcină africană și extinderea celor existente, în special la granița de est a țării.
Vânătorii, cărora li s-a solicitat să intervină „în forță” pentru a reduce efectivele de mistreți, care pot răspândi pesta porcină africană, spun că nu pot împușca animalele chiar în zona unde sunt efectivele cele mai multe și de unde virusul s-ar putea transmite în teritoriu. Motivul este că, printr-o hotărâre de guvern, este interzisă vânătoarea în zona de frontieră.
„Odată cu suplimentarea planului de recoltare la mistreț, am dorit să intervenim în zona de frontieră cu Republica Moldova, acolo unde avem un areal de vânătoare de 16.000 de hectare, cu o concentrare mare de porci sălbatici. Însă, potrivit unei hotărâri de guvern, este interzisă vânătoarea în acea zonă și, deși am primit promisiuni că problema se va rezolva, nu s-a întreprins nicio măsură. Am făcut demersurile necesare la ministrul Afacerilor Interne să ridice problema în Guvern, pentru că nu este una doar a noastră, ci și a celorlalte județe de pe granița de est, de la Botoșani până la Tulcea. Însă, autoritățile competente nu văd, nu aud. Este neglijență și o lipsă de interes față de această problemă”, a declarat, miercuri, în exclusivitate pentru Libertatea, directorul AJVPS Vaslui, Vasile Negru.
După ce se va stabili cadrul legal, vânătorile la mistreț pe frontiera de est s-ar putea face sub supravegherea directă a polițiștilor de frontieră, pentru a nu crea probleme.
„Încă de acum doi ani am spus că nu e de glumă și că economia țării va suferi”
În august 2016, la nivel național a fost dispusă, de către Comisia Europeană, efectuarea unui audit în ceea ce privește pesta porcină africană, depistată la acea vreme doar în Ucraina. Deținătorii de fonduri de vânătoare au fost verificați dacă sunt în temă cu acest subiect și dacă s-au luat măsurile de prevenire a apariției virusului în România.
„Delegația de la Bruxelles a fost condusă de reprezentanți ai ANSVSA. Întrebat personal dacă există vreun pericol, le-am răspuns că va putea fi pe partea de est, la granița cu Republica Moldova, în zona de frontieră. De aceea, i-am rugat încă de atunci pe reprezentanții ANSVSA și pe cei de la Comisia Europeană ca, atunci când vor ajunge la București, să înceapă demersurile legale pe lângă autoritățile competente, în vederea demarării procedurilor pentru emiterea de către Ministerul Afacerilor Interne a unui act normativ în ceea ce privește vânătoarea și în zona de protecție a graniței cu Republica Moldova. Și asta în vederea extragerii populației de mistreți, pentru a nu se crea premisele contaminării cu virusul pestei porcine africane”, susține Vasile Negru.
Numai în județul Vaslui sunt sute de mistreți în zona de frontieră, unde au un mediu propice de trai, cu mult stufăriș, hrană din abundență și apă.
„Încă de atunci le-am spus că nu este de glumă și că va avea de suferit economia țării”, a subliniat Negru.
Unele specii protejate sunt buni vectori de transmitere a virusului pestei
Pe lângă permisiunea de a vâna în zona de graniță, reprezentanții asociațiilor de vânători cer derogare și pentru împușcarea unor specii protejate de păsări și animale prădătoare, precum uliul, pisica sălbatică sau lupul, care sunt foarte buni vectori de transmitere a virusului pestei porcine africane.
„Păsările răpitoare, precum uliul, poate depista leșul unui animal de la cinci kilometri distanță. Acesta poate fi infectat cu virusul pestei porcine africane și, odată ce mănâncă din el, uliul poate transmite boala, prin excrementele pe care le elimină, și la zece kilometri, distanță pe care migrează. De aceea, reprezintă un pericol și păsările, și animalele prădătoare, ba chiar și ciorile și vrăbiile, nu numai mistreții”, susține Vasile Negru.
Reprezentanții asociațiilor de vânători au făcut demersuri la autoritățile competente, însă, până acum, nu au primit niciun răspuns.
AJVPS Vaslui, plan suplimentar de recoltare la mistreț
AJVPS Vaslui are stabilit un plan suplimentar de recoltare la mistreț de 357 de exemplare în doar trei luni, pe lângă cei aproximativ 600 de porci sălbatici pe care și i-au propus să-i împuște vânătorii din județ în actual sezon. Numărul de mistreți a fi vânați suplimentar este considerat unul mare de către reprezentanții asociației vasluiene de vânători sportivi, având în vedere că acum nu este perioada propice pentru împușcat porci sălbatici. Singura șansă, cred reprentanții AJVPS Vaslui, este ca anul acesta să avem o toamnă timpurie.
„Noi sperăm să putem face planul suplimentar. Asta doar dacă anul acesta vom avea o toamnă timpurie, astfel încât să se strângă mai repede porumbul și floarea-soarelui de pe câmp, acolo unde acum mistrețul are hrană din abundență și unde și doarme”, se arată optimist Vasile Negru.
Până acum, vânătorii sportivi vasluieni au împușcat 15 mistreți din fondurile de vânătoare din județ. Specialiștii AJVPS Vaslui au recoltat probe de la animalele împușcate și le-au trimis la laboratorul specializat al DSVSA Vaslui, pentru a se vedea dacă virusul pestei porcine africane este prezent.
„Este imposibil de realizat ceea ce solicită cei de la AJVPS”
Prefectul județului Vaslui, Eduard Popica, consideră că solicitarea făcută de cei de la AJVPS Vaslui nu ar putea primi un răspuns favorabil, având în vedere condițiile impuse de lege în ceea ce privește zona de protecție a granițelor României.
„Este imposibil de realizat ceea ce solicită cei de la AJVPS Vaslui. În primul rând, nu ai voie să stai în zona de protecție a graniței, darămite să mai și vânezi. Apoi, nu știu dacă permite regimul armelor și munițiilor folosirea unei puști de vânătoare în acea zonă. Lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere”, ne-a declarat prefectul Eduard Popica.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu susține că nu ar exista nicio cerere înregistrată la Prefectura Vaslui prin care să se solicite posibilitatea vânării mistreților în zona de protecție pe granița cu Republica Moldova.
Citește și: EXCLUSIV/ Noua hartă a pestei porcine, pentru care Guvernul a cerut convocarea CSAT! 30 de județe din 40 sunt afectate, iar focare sunt în 18 județe!