Creștin-ortodocșii își dau coate prin magazine care prinde cozonacul cel mai bogat în nucă și cele mai cărnoase droburi. Bucureștiul e sufocat de grăbiții care mai au pe lista de cumpărături multele sticle de vin sau multele lăzi cu bere. Doar e dezlegare. N-avem însă dezlegare la arătat cu degetul. A simțit-o Andreea Pîrloiu chiar pe pielea ei atunci când spunea cu ce se ocupă: dansatoare la bară. Fata de 23 de ani a încercat de fiecare dată să apere meseria care a salvat-o de la un destin trist. Avea 18 ani, părinții îi muriseră și rămăsese cu trei frați.

Pur și simplu căutam un loc de muncă unde să și locuiesc pentru că nu puteam să plătesc chirie. A fost o perioadă mai grea din viața mea și așa am găsit un loc unde m-am simțit, nu știu dacă cuvântul acasă a fost ok, dar eu m-am simțit foarte bine când am intrat prima oară în club, m-a atras foarte tare dansul la bară, gimnastica la bară. Eu făcând sport de mică, m-am axat pe gimnastică la bară, nu pe striptease și pentru mine a devenit o pasiune și o a doua casă, a doua viață…”, povestește deschis Andreea.

Striptease în noapte de Înviere, masa festivă dimineață

În această a doua casă va sărbători și Paștele, imediat după ce ultimul client din club se va duce la masa sa festivă de acasă. „O să mă duc până la 12 să iau niște lumină să o aduc aici și apoi mă schimb și intru la muncă. Și dimineața o să facem masă, o să mâncăm, o să sărbătorim și noi Paștele normal. Sunt credincioasă, merg la biserică. Și duminica, în general de sărbători, nu pot să spun că am un program strict cu biserica, dar mă duc când mă simt încărcată sufletește, când simt nevoia”, spune fata, și mai joacă din când în când între degete o cruciuliță pe care o poartă la gât. Tot o cruciuliță se dezvăluie și când mai gesticulează, pe antebrațul drept.

Mai ales în această perioadă, un personaj feminin biblic recapătă din notorietate: Maria Magdalena. Și de la televizor, din filmele de la cinema, de la biserici, mesajul este că Dumnezeu e iertător. Inclusiv Cel al stripteuzelor. Și Andreea are un înger păzitor care a avut grijă de ea în cele mai grele momente. Și când merge la biserica, fata se roagă pentru sănătate și putere: „Să nu cad, să nu mă văd jos niciodată. Și de asta am ales meseria asta…”

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 

A locuit doi ani în clubul unde a și învățat meserie, în Constanța. Apoi s-a mutat în București și de atunci lucrează la 21st Office Gentlemen Club. Pentru că a făcut sport de mică, a învățat în doar cinci luni să danseze. Ea face de fapt acrobații la bară și asta înseamnă multă forță și antrenament. „Având în vedere că am 1,78, am avut un complex din copilărie legat înălțime, nu mergeam nici pe tocuri. Am dansat la bară primele trei luni desculță. După care am început să merg pe tocuri și să pot și să dansez. Și în maximum cinci luni am prins tot felul de scheme de bază și cum să le leg între ele să nu mai pară un dans forțat sau chinuit. Acum se vede diferența după atâția ani. N-a fost simplu la început. Eram plină de vânătăi pe picioare și dureri. Dormeam în club cu alte două prietene și când am început să dansez aveam o febră musculară de mă întorceau cu cearceaful, nu mă puteam da jos din pat”, povestește fata.

Prietenii o încurajează să participe la concursuri. Vrea să păstreze această meserie pentru ea și atât, deocamdată. Dansul la bară i-a adus o viață decentă. „Cu banii realizați aici poți să mai realizezi ceva, dar cu banii dintr-o meserie normală, ca fată, e mai greu în ziua de azi. Și mai ales că nu ai niciun sprijin, fără părinți, fără familie, fără nimic”, spune Andreea. Se pot face și trei mii de euro pe lună din dansul la bară. Au carte de muncă și două zile libere pe săptămână pe care și le pot alege ele.

Majoritatea lucrează de Sărbători, fiindcă sunt și mulți clienți. „Foarte multă lume vine după ce a luat lumină. Se duc în cluburi mulți, mai ales aici în Centrul Vechi. Se duc în club și apoi vin aici sau vin direct aici de la Înviere după ce lasă lumină unde trebuie… Nu este păcat și să ieși în club, nu e păcat să lucrezi în club ca ospătar? De ce oamenii se mai duc? E normal să muncim și de Înviere”, spune fata.

Andreei i-ar plăcea ca oamenii să-și mai deschidă mințile cu privire la dansul la bară care în alte țări este catalogat și ca sport, nu doar ca entertainment. Dar mai este până atunci. Până una alta, Andreea are alte griji, să îi iasă niște mișcări noi, să-și repare mașina, să se gândească ce bucate aduce și ea pentru masa de Sărbătoare din club. Ieșim afară din club după interviul cu Andreea și ne ferim ochii de lumina puternică a amiezei. Paștele e pentru toată lumea, ne zicem. Și, dacă o privești mult, și o lumină de club poate să arate ca o pâlpâire de lumânare.

Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Interviu fără perdea cu actrița porno Tera Patrick: „Compar meseria mea cu a unui atlet. Pentru bărbați e mai greu”

 

Urmărește-ne pe Google News