Condamnat de judecători, după ce s-au contopit toate pedepsele în dosarele în care a fost judecat, la 30 de ani de puşcărie pentru că a înşelat zeci de firme şi bănci şi a comandat uciderea a patru boschetari, Sergiu Băhăian nu prea are vizitatori în spatele gratiilor.
S-a despărţit, după arestar
Iubita sa de la momentul arestării, de care s-a îndrăgostit nebuneşte, l-a părăsit imediat ce anchetatorii l-au băgat la „zdup”. „Aveam probleme cu ea dinainte să fiu arestat. Erau probleme familiale”, spune Sergiu Băhăian. Şi parcă îi pare rău, mai ales că spune că a dus o viaţă frumoasă alături de ea.
Mama şi sora sa l-au renegat şi nu-l mai vizitează de doi ani
Vocea i se schimbă brusc şi gesticulează când îşi aminteşte de familie. Mama şi sora lui l-au renegat! În primii ani de detenţie, când avea ocazia să vorbească faţă în faţă cu ele, cele două îi reproşau că, din cauza lui, au avut numai probleme. „Cei de la DIICOT au fost şi la fabrica de tricotaje pe care ele o au. Credeau că am spălat bani acolo”, poveşteşte deţinutul.
Alături i-a rămas fiica în vâstă de 28 de ani
În schimb, alături de el a rămas fiica sa, în vârstă de 28 de ani, pe care o are cu prima soţie. Fata, care a terminat acum a doua facultate, îl susţine chiar dacă Sergiu Băhăian nu a fost tot timpul lângă ea. Şi, culmea, e vizitat chiar şi de mama tinerei, fosta soţie a deţinutului cu care Sergiu a rămas în relaţii bune.
„Devenim aşa, nişte tablouri uitate prin pod”
„Noi, aici, cei mai mulţi dintre noi, care suntem mulţi ani, devenim aşa, nişte tablouri uitate prin pod şi dai de ele când faci curăţenie. Nişte icoane pierdute în sufletele oamenilor”, spune Sergiu Băhăian resemnat că libertatea pentru el va însemna şi de acum încolo, pentru mulţi ani, doar cei câţiva metri pătraţi în care se învârte acum.
CITEȘTE ȘI
EXCLUSIV / Ce date noi au legiștii în cazul copilului mort după ce ar fi mâncat shaorma. Toxinele bacteriene ucigașe ar putea să nu fie detectate
VIDEO EXCLUSIV/ La 90 de ani, Gigi Marga, artista de legendă a muzicii românești, a încins o horă românească în inima New York-ului
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro