La finalul lunii martie, Cristian Lipovan a decis să se întoarcă în Cernobîl. Este pentru a doua oară când ajunge în această zonă. Şi în 2017 a fost la Cernobîl, la 31 de ani după tragedie, pericolul fiind prezent atât în aer, cât şi la sol. Doar că de data aceasta, românul care a fotografiat ruinele din jurul centralei nucleare a rămas şocat de dezastrul găsit.

Cristian Lipovan, românul care a fotografiat dezastrul de la Cernobîl

„Am explorat Pripyat anul trecut, iar anul acesta am fost într-un sat aflat la 15 kilometri de centrala de la Cernobîl. M-a şocat zona unde locuiau oamenii aceştia. Toată zona respectivă emană mult dramatism şi te face să apreciezi mai mult viaţa şi pe cei de lângă tine. Numai când te gândeşti ce a fost acolo, şi toate lucrurile lăsate la voia întâmplării demonstrează asta. E foarte trist ce s-a întâmplat acolo. Când am intrat într-o grădiniţă şi am văzut acolo toate lucrurile aruncate, lăsate la voia întâmplării, atunci chiar am fost afectat. Fiindcă şi eu am o fetiţă, şi m-am pus în situaţia lor. Era o cameră plină cu măşti de gaze pentru copii. Am rămas cu imaginea asta, care mă urmăreşte, la care tot timpul mă gândesc”, spune Cristian Lipovan.

Sală de clasă din Cernobîl, abandonată, cu geamurile sparte. Pe bănci, manualele au rămas deschise la lecţia pe care copiii o studiau în 27 aprilie 1986, când Prypiat a fost evacuat

Mărturia unui român din deşertul radioactiv de la Cernobîl confirmă că de ani buni radiaţiile nu mai pun în pericol viaţa oamenilor, însă rămâne în continuare o zonă de nelocuit, pentru că niciun fruct, nicio legumă şi niciun fel de carne nu pot fi consumate deoarece sunt iradiate.

Ce să faci ca să nu fii iradiat

„Nu mi-a fost teamă că aş putea fi expus radiaţiilor. Cât timp respecţi câteva reguli importante, eşti în siguranţă. Adică, să nu mănânci nimic căzut pe jos, să nu bei apă de acolo, să nu consumi fructe crescute în pomii de acolo sau carne de vânat din zonă, dar, cel mai important, să nu ai răni deschise. Mulţi oameni sunt dezinformaţi. Mi s-a spus de multe ori că dacă am mers acolo, gata, sunt radiat, fac cancer şi alte boli. Dar, dacă citeşti un pic, realizezi că nu e chiar aşa de periculos. Cea mai mare dificultate a fost faptul că, în majoritatea clădirilor, fiindcă geamurile erau sparte, a intrat zăpada, care apoi s-a topit, iar din cauza gerului, a îngheţat. Astfel că, de multe ori, era să cad, iar unii dintre cei care m-au însoţit în această expediţie chiar au căzut, fiindcă au alunecat. Şi îţi dai seama că nimeni nu ar vrea să se rănească într-un astfel de loc, şi plin de radiaţii, şi abandonat”, povesteşte fotograful român despre experienţa trăită anul acesta la Cernobîl.

Sală de concerte din Cernobîl abandonată. Pianul negru la care se cânta în ziua evacuării oraşului Prypiat a rămas neclintit, în jurul său prăbuşindu-se tavanul şi pereţii

Cristian Lipovan a lansat, în 2013, un proiect intitulat Places Suffering, în cadrul căruia vizitează singur sau însoţit de alţi pasionaţi de fotografie zone abandonate. Iar cele mai bune imagini le publică pe blogul său, din dorinţa de a spune întregii lumi, prin fotografii, povestea dureroasă a unor locuri cândva înfloritoare, precum Cernobîl.

Imagine din interiorul unui furnal din Cernobîl, aflat în construcţie, dar abandonat după explozia de la centrala nucleară.

„Ceea ce fac eu se poate numi „dark turism”, adică explorarea unor zone întunecate, care exprimă suferinţă, tristeţe, durere, dar poveştile acestor locuri merită spuse, fiindcă aşa putem învăţa cu toţii din greşelile făcute de alţii în trecut. Majoritatea celor care au văzut aceste fotografii au fost impresionaţi şi mulţi chiar m-au contactat şi mi-au cerut informaţii suplimentare despre povestea acelor locuri, despre ce s-a întâmplat, cum a fost. Şi vreau să vadă cât mai multă lume ce s-a întâmplat acolo. Toate aceste expediţii le fac pe banii mei, nu mă sponsorizează nimeni. Eu lucrez în telecomunicaţii, iar în weekend mai particip la diverse evenimente, unde fac fotografii şi cu banii strânşi îmi finanţez această pasiune, de a spune lumii, prin imagini, poveştile triste ale unor locuri abandonate„, descrie Cristian Lipovan proiectul pe care l-a iniţiat în urmă cu aproape 5 ani.

Ce s-a întâmplat pe 26 aprilie 1986

În urmă cu 32 de ani, la ora 1.23, reactorul numărul 4 al Centralei Nucleare de la Cernobîl, situat la aproximativ 100 de kilometri de Kiev, în nordul Ucrainei, a explodat în timpul unui test de siguranţă.

Combustibilul nuclear a ars timp de zece zile şi a emis în atmosferă elemente radioactive care au contaminat, potrivit câtorva sute de estimări, până la trei sferturi din Europa, dar mai ales Ucraina, Belarusul şi Rusia, la vremea aceea republici sovietice. Moscova a încercat să ascundă accidentul.

 

Aşa arăta reactorul nuclear de la Cernobîl, la scurt timp după explozia care a acoperit Europa cu un nor radioactiv ce a afectat sute de mii de oameni

600.000 de aşa-numiţi “lichidatori”

Primii care au emis o alertă publică, la două zile după explozie, au fost suedezii, după ce au detectat o creştere a nivelului radioactivităţii. După acest moment s-a mobilizat și Uniunea Sovietică. Peste 600.000 de aşa-numiţi “lichidatori” din toată Uniunea Sovietică au fost recrutaţi pentru a curăţa zona, în următorii patru ani. În total, 116.000 de persoane au fost evacuate în 1986, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, care a rămas zonă de excludere până astăzi. Alţi 230.000 de oameni au fost evacuaţi în anii următori.

Pripyat, un oraş din Ucraina care se învecinează cu Centrala Nucleară de la Cernobîl, avea o populație de aproape 50.000 de locuitori înainte de tragedie. Inițial, oamenii nu au aflat nimic despre dezastrul din apropiere. Pentru a minimaliza accidentul, copiii din localitate au fost lăsaţi să se joace şi să înoate în râul contaminat din apropiere. Au luat măsuri abia când primii pacienţi au mers la spital pentru că sufereau de greaţă, de dureri de cap şi aveau un gust metalic în gură.

Oamenii au fost evacuați abia pe 27 aprilie, după-amiaza, şi li s-a spus că se vor întoarce în trei zile

În prezent, bilanţul victimelor catastrofei este în continuare subiect de dezbatere. Comitetul Ştiinţific al ONU recunoaşte în mod oficial doar 30 de morţi în rândul operatorilor şi pompierilor ucişi de radiaţii imediat după accident.

Un raport controversat întocmit de ONU şi publicat în 2005 evocă „până la 4.000” de morţi dovedite sau preconizate în cele trei ţări cel mai afectate. Un an mai târziu, organizaţia nonguvernamentală Greenpeace a evaluat la 100.000 numărul deceselor cauzate de catastrofă.

Citește și:

REPORTAJ/Condamnat să trăiască mutilat. Un brașovean care și-a pierdut brațul drept la muncă așteaptă să i se facă dreptate

 
 

Urmărește-ne pe Google News