Regulamentele închisorilor din România permit ca foștii polițiști, procurori, demnitari sau persoanele implicate în anumite anchete cu grad ridicat de risc să-și ispășească pedeapsa la “separeu”. Acest lucru presupune ca deținutul să primească, la pachet cu anumite măsuri de protecție asigurate de gardieni, statutul de “deținut vulnerabil”. Adică să iasă la plimbarea zilnică, la cumpărături, la bibliotecă  sau la diverse activități doar singur și bine păzit.

Dragnea
poate primi protecție doar dacă dovedește că e în pericol

Deși este fost demnitar, Liviu Dragnea nu se încadrează în categoria pușcăriașilor a căror viață ar putea fi pusă în pericol.

Studiul dosarului său, analiza activităților sale ca politician i-au făcut pe membrii Comisiei pentru individualizarea pedepselor de la Penitenciarul Rahova să decidă că fostul lider PSD poate să-și ispășească pedeapsa la comun, alături de ceilalți deținuți, fără nici un risc major. Din comisie au făcut parte directorul Penitenciarului Rahova, șeful Serviciului pentru aplicarea regimului de detenție, șeful Serviciului educație și un secretar.

”Deținutul (n.r. – Liviu Dragnea) trebuie să stea la comun, fără să beneficieze de un program de protecție personalizat. Așa au decis membrii Comisiei de stabilire a regimului de detenție. Dacă vor exista semnale că viața îi este pusă în pericol, semnale concludente, nu doar zvonuri, atunci va beneficia de protecție. Fie la cererea sa, fie în urma autosesizării ofițerilor responsabili cu siguranța deținerii care analizează astfel de cazuri ”, ne-au dezvăluit surse din penitenciar.

Se
plimbă în curtea închisorii unde sunt duși toți deținuții

Liviu Dragnea are dreptul la două ore de plimbare pe zi în curtea penitenciarului, un drum pe zi la magazinul închisorii pentru cumpărături și o oră pe zi la bibliotecă. Restul timpului e obligat să și-l petreacă în celulă, cu ușa închisă.

Fostul președinte al Camerei Deputaților va executa pedeapsa în regim închis cel puțin opt luni. La începutul anului 2020, când va avea executată o cincime din pedeapsă, Comisia penitenciarului îi va reexamina dosarul și va stabili dacă îi schimbă regimul din închis în semideschis, ceea ce îi va aduce mai multe drepturi.

Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman și este încarcerat din 27 mai. În baza acestei condamnări, după cele 21 de zile de carantină s-a stabilit ca regimul său de detenție să fie închis, decizie pe care nu a contestat-o.

Foto: Vlad Chirea

Citește și:

Liviu Dragnea și-a depus ultima declarație de avere ca președinte al Camerei Deputaților, deși nu mai e în funcție de două săptămâni, după condamnare. Câți bani are în cont fostul președinte PSD

Cum își va petrece timpul Liviu Dragnea în Penitenciarul Rahova. Miron Cozma: „Acolo nu va mai fi un boss”

 
 

Urmărește-ne pe Google News