Cei șase copii cu vârste între 4 şi 12 ani şi un adult, asistent social al unei fundaţii, erau aczați  la o cabană din staţiunea Bran, judeţul Braşov. Aceștia au mers în pădure la cules de ciuperci, după care le-au găstit.

La scurt timp aceștia au început să se simtă rău. Poliţia Staţiunii Bran a fost sesizată, printr-un apel la 112, despre faptul că mai multe persoane acuză stări de rău şi solicită asistenţă medicală, potrivit de Observatorul de Brașov.

Persoanele în cauză au primit îngrijiri medicale la fața
locului, ulterior fiind transportate la spital pentru investigații medicale
suplimentare. Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili ce s-a
întâmplat.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News