Alături de cei trei reprezentanți ai Metrorex, este urmărit penal Ovidiu Băncescu, în calitate de reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao, scrie Agerpres. „În perioada octombrie 2014 – martie 2015, suspecții Picu Valeriu, Sburlan Gabriel-Constantin și Andronescu Mihai-Marian, în calitate de membri ai comisiei de evaluare a ofertelor, privind procedura de achiziție publică pentru atribuirea acordului-cadru „Achiziția de trenuri noi de metrou pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon”, au contribuit la trucarea licitației având ca rezultat adjudecarea acesteia de către Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao. Firma câștigătoare a subcontractat lucrările unei societăți românești. La adjudecarea acestei licitații de către CAF SA Bilbao a contribuit și suspectul Băncescu Ovidiu, în calitate de reprezentant al Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) SA Bilbao, care l-a instigat pe suspectul Picu Valeriu să îi furnizeze informațiile vizând ofertele și condițiile celorlalte firme participante la licitație”, se arată în răspunsul DNA. Sursa citată precizează că, în aceeași perioadă, suspecții Picu, Sburlan și Andronescu, în calitate de membri ai comisiei de licitație, au furnizat informații reprezentanților CAF Bilbao, având ca rezultat vicierea gravă a procedurii și semnarea, de către CAF Bilbao, a procesului-verbal de adjudecare a licitației. „Totodată, în perioada 15 – 18.02.2015, suspecții Picu, Sburlan și Andronescu au acceptat o călătorie în Spania, la sediul fabricii CAF din Beasain, plătită de competitorul CAF SA Bilbao, aceasta fiind intermediată de către suspectul Ovidiu Băncescu”, mai arată DNA, care adaugă că, ulterior, Valeriu Picu a încasat de la Ovidiu Băncescu contravaloarea unor servicii de traducere, la preț supraevaluat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro