Pentru că vine vara, turiștii vor deveni mai interesați de excursii și vacanțe ceva mai lungi, către destinaţii cu mare şi plajă, unde se pot bucura de relaxare, valuri şi vizite opţionale. Cei care deja și-au făcut planuri pentru vară au ales pachete în locaţii precum insulele greceşti – Chania, Creta, Lefkada sau Santorini, dar şi Mallorca sau Tenerife (Spania), Cipru, Croaţia sau Portugalia.
„Este un efect normal al pieţei. Vara este perioada concediilor prelungite în destinaţii calde, majoritatea cu mare, plaje şi atracţii la îndemână, şi mai puţin a sejururilor active, în destinaţii urbane”, explică Remus Vişan, directorul general al Paravion.
Prețuri acceptabile
Oraşele din Italia, Cehia sau Olanda sunt destinațiile cu cele mai mari reduceri de tarife pentru pachetele de tip city break începând cu 1 mai. Astfel, dacă în martie un sejur de 2 zile în Roma, cu cazare la hotel de trei stele, mic dejun şi bilete de avion incluse, costa, în medie, 315 euro de persoană, în iunie, acelaşi pachet poate fi achiziţionat cu 275 de euro.
În Amsterdam, prețul unui city break de 2 nopţi, cu cazare tot la hotel de 3 stele, cu mic dejun şi zbor dus-întors inclus, se ridică la peste 450 euro în plin sezon, dar scade la circa 410 euro/persoană în iunie.
Praga poate fi văzută pe timp de vară cu 240 euro/persoană, faţă de 300 de euro/persoană, costul unui pachet cu 2 nopţi de cazare la trei stele şi biletele de avion în luna martie.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!