Potrivit procedurilor fiecărei structuri implicate în gestionarea situațiilor tactice, s-a acționat pentru căutarea-salvarea persoanelor surprinse de viitură, acordarea primului ajutor calificat, triajul și transportarea acestora la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență Județean Brăila, consolidarea zonelor de mal în pericol de eroziune, operaționalizării unei tabere mobile pentru sinistrați, asanarea terenului de muniție neexplodată și intervenția la accidentul rutier de pe drumul comunal DC 20, localitatea Pitulați. 

De asemenea, s-a asigurat dirijarea traficului rutier pe căi ocolitoare și menținerea ordinii publice și pătrunderea în zonele de intervenție și risc a persoanelor neautorizate, de către forțele de ordine. 

Grupa Operativă, condusă de colonelul Ion Cristian, inspectorul șef al ISU Brăila, s-a deplasat la locul evenimentelor, pentru coordonarea acțiunilor de intervenție.  

Cele trei situații tactice care s-au propus în cadrul exercițiului s-au rezolvat, potrivit planurilor de cooperare și a procedurilor specifice situațiilor create, de către forțele structurilor cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații de urgență. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News