Încă din 1942, conform adepţilor teoriei conspiraţioniste, ar exista pe Lună baze uriaşe secrete clădite de nazişti. Aceştia ar fi aselenizat cu nişte farfurii zburătoare gigantice, de circa 45 m înălţime şi un diametru de 60 m, în care încăpeau sute de oameni.

La aterizarea pe Lună, naziştii ar fi construit rapid clădiri la suprafaţă şi în craterele selenare. Această colonizare a continuat de-a lungul anilor 40, iar naziştii ar fi transportat în farfuriile lor roboţi, materii brute şi sute de oameni care au rămas pe Lună până le-a sunat ceasul.

Colonia numără 40.000 de oameni

În vreme ce zvonurile sunt concentrate pe presupusa ispravă a naziştilor, în prezent, o nouă ipoteză “ia avânt” şi se referă la NASA (Agenţia Spaţială Americană). Aceasta ar lucra în linişte la proiecte secrete în bazele clădite de nazişti şi preluate apoi de SUA. Dacă legat de aselenizarea naziştilor nu au existat dovezi, americanii au convins mapamondul, în anul 1969, când momentul păşirii pe Lună a fostfotografiat şi transmis în direct la tv.

Ciudat e însă că de atunci nimeni nu a mai ajuns pe Lună, fapt ce a dus la teoria conform căreia americanii şi ruşii – aliaţi în acest sens – nu au mai făcut nici o încercare serioasă de a mai merge pe Lună doar pentru a distrage atenţia de la colonia de peste 40.000 de oameni care se află pe satelitul natural al Pământului.

Citiţi marţea viitoare despre misterele clonării

Urmărește-ne pe Google News