Într-un interviu acordat luni seara pentru postul de televiziune Haberturk TV, Hakan Fidan a declarat că a observat, pe fondul vizitelor sale în China și în Rusia, o sciziune globală în creştere care ar putea duce la o escaladare a conflictelor militare în curs, transmite agenția de presă EFE, preluată de Agerpres.

„Cred că lumea trebuie să ia în serios acest scenariu, această ameninţare privind izbucnirea celui de-al treilea război mondial”, a avertizat șeful diplomației turce.

În opinia sa, China, Rusia, Coreea de Nord şi Iran „trec de la statutul de simpli parteneri de dialog” la un „parteneriat mai structural”. „Acesta este, desigur, un efect generalizat cauzat de războiul din Ucraina”, a apreciat şeful diplomaţiei turce.

Un alt aspect evidenţiat de Hakan Fidan este creșterea potenţialului de distrugere în cazul armelor folosite în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei. Ministrul turc susține că există riscul recurgerii la arme nucleare.

„Atât timp cât războiul continuă, acest risc persistă. Nu există scăpare, întrucât ambele părţi vor fi forţate să folosească arme mai sofisticate şi mai diferite, precum şi metode care schimbă regula jocului pentru a-şi provoca mai mult rău una alteia”, a spus el.

„Totul este în joc şi, prin urmare, odată ce forțele intermediare vor intra în joc, există posibilitatea ca această scânteie să se răspândească şi în alte zone”, a insistat Fidan, referindu-se la ţările care sprijină părțile beligerante.

Pe de altă parte, ministrul turc de externe a confirmat că ţara sa poartă negocieri cu grupul BRICS+, format din nouă țări, și anume Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia și Iran. El susține că BRICS+ are potenţialul de a genera beneficii pentru Turcia dacă ar fi instituţionalizat după un model asemănător cu cel al Uniunii Europene (UE).

Subliniind faptul că China şi Rusia sunt principalii doi parteneri comerciali ai Turciei, Hakan Fidan a declarat că această apropiere nu reprezintă o schimbare în politica externă a țării sale, membră NATO și aspirantă la UE.

Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi
Recomandări
Campionii traseismului politic din listele pentru alegerile parlamentare. Partidele le favorizează eligibilitatea în detrimentul candidaților noi

Hakan Fidan a efectuat o vizită la Moscova și Nijni Novgorod pe 10 și 11 iunie, la aproape o săptămână după ce s-a deplasat la Beijing și în Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang, locuită de un popor turcic reprimat de autoritățile chineze.

Deși este membră NATO, Turcia, condusă de președintele islamisto-conservator Recep Tayyip Erdogan, nu și-a revizuit relațiile cu Rusia în urma invaziei la scară largă lansate de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, împotriva Ucrainei. Ba dimpotrivă, Turcia a contestat o parte din abordarea NATO, a făcut declarații favorabile Kremlinului, căutând totodată să-și mențină deschise canalele diplomatice către Ucraina și a dus o politică de apropiere cu regimurile autoritare și alte țări care susțin agresiunea militară rusă sau se declară neutre.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (25)

Atco1960   •   27.06.2024, 08:28

Problema cu războiul din Ucraina trebuie tratată cu toata seriozitatea! Sa vedem până la sfârșitul anului cine castiga președinția în SUA! Bineinteles războiul poate fi oprit la masa negocierilor, depinde cat de "maleabili" sunt Putin si Zelensky! Ministrul turc are dreptate, sunt tensiuni în toate țările NATO, oricand se poate intampla ceva nefast! Sa nu uitam cum a început primul război mondial, asasinatul care a avut loc în Sarajevo, a fost scânteia care a pornit totul!

Octopus2   •   27.06.2024, 01:03

NATO poate sa se descurce și fără Turcia. Noi suntem fraieri ca nu suntem în stare sa pretindem o parte din mineralele în valoare de peste 10000 de miliarde de dolari care exista în Ucraina, asa cum sustine senatorul american Linsey Graham ... sper sa nu le fi dat degeaba Patriotul pe banii nostrii. Dupa ce se termina războiul poate ne scoatem și noi pârleala, dacă ne dau americanii vreun ciolan. Oricum e prea târziu sa mai dam înapoi, rusii știu deja ca ucrainienii doar încarcă rachetele ATACMS, si ca alegerea țintelor din satelit și apasatul pe buton o fac americanii. Sa nu le dea prin cap rușilor sa facă la fel cu vreo tara pe la arabi, sa scufunde vreun portavion american, ca atunci o sa fie nasol...

Bionut1973   •   26.06.2024, 12:43

Turcii sunt precum ungurii. Se dau de partea cărora le convine și au de profitat. E bine să fie "Gică contra" doar să scoată din sărite aliații! Niște ***

Acest comentariu a fost moderat pentru: încalcă regulile site-ului.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Știrileprotv.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în 11 judeţe, până marți seara. Zonele vizate de vreme rea. HARTĂ
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Viva.ro
Wow, ce vilă superbă și-a cumpărat Angela Similea acum! Și-a vândut conacul după problemele cu bani, însă noua ei casă a făcut furori, mai ales după renovare! Mulți și-au dat coate
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Ce să pui în făina pentru aluatul de gogoși ca să iasă pufoase. Ingredientul care le dă un gust mai bun și le face și mai mari
FANATIK.RO
Ce să pui în făina pentru aluatul de gogoși ca să iasă pufoase. Ingredientul care le dă un gust mai bun și le face și mai mari
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Elle.ro
Adrian Mutu, dezvăluiri despre relația cu soția lui, Sandra. Locul neașteptat în care a cerut-o de soție: „Ori la balamuc ori la…”
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Unica.ro
Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, a renovat casa bunicii ei, din 1927, iar acum le-a arătat tuturor cum a ieșit. Rezultatul e spectaculos! / GALERIE FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Observatornews.ro
Cod galben de ninsori şi viscol în zone din 13 judeţe. Unde se va depune strat consistent de zăpadă, în următoarele ore
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI