În Turingia, unul dintre cele mai mici landuri şi unde AfD este condus de Bjorn Hocke, una dintre figurile sale cele mai radicale, partidul este creditat cu scoruri între 30,5% şi 33,5%, cu un avans consistent faţă de CDU (24,5%), conform primelor sondaje. Victoria din Turingia este o premieră pentru AfD, chiar dacă este improbabil că acest partid extremist va putea forma guvernul, toate celelalte refuzând până acum orice coaliţie cu el.

În Saxonia, CDU (între 31,5% şi 32%) are un uşor avans, fiind urmată îndeaproape de AfD (cu 30-31,5%).

Aceste scoruri record pentru partidul extremist sunt o nouă lovitură grea pentru fragila coaliție condusă de cancelarul Olaf Scholz și confirmă un nou regres major al guvernului de coaliţie Scholz cu Verzii şi liberalii din FDP, cu un an înaintea alegerilor legislative federale din 2025.

Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului a obţinut scoruri între 6,5% şi 8,5%, Verzii au coborât sub pragul electoral în Turingia, iar FDP nu va mai fi reprezentat în niciunul din cele două parlamente regionale.

Cele două scrutine au valoare de teste și s-au desfășurat într-un context deosebit de tensionat, la ceva mai mult de o săptămână după atacul cu cuţit de la Solingen, în care trei persoane au fost ucise şi opt rănite. Suspectul, un sirian, a fost arestat, dar atacul a bulversat ţara şi a relansat o vie dezbatere cu privire la imigraţie.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

AfD, partid eurosceptic de la înfiinţarea din 2013, s-a radicalizat în urma marii crize a migraţiei din 2015, COVID-19 şi războiului din Ucraina. Partidul extremist a cerut oprirea livrărilor de arme Ucrainei, mișcare privită cu entuziasm de aceste regiuni din fosta RDG comunistă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   03.09.2024, 00:57

Așa, continuați să vă luați după toți activiștii: porțile larg deschise, toleranță maximă, închiderea centralelor nucleare în plină criză energetică și tot ce mai trenduie pe internet de la o zi la alta, și mirați-vă de ce se întâmplă și de ce vor vota oamenii din exasperare...

george.stefan31   •   02.09.2024, 14:40

un jurnalist care ar trebui sa fie pe raion sa aranjeze marfa..... , acum se numesc extremisti toti cei care nu sunt de-acord cu imigratia ? si l g b t ?

    Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   02.09.2024, 23:43

    george.stefan31   •  02.09.2024, 14:40

    un jurnalist care ar trebui sa fie pe raion sa aranjeze marfa..... , acum se numesc extremisti toti cei care nu sunt de-acord cu imigratia ? si l g b t ?

    Nu le mai lega, pentru că imigrația și LGTV sunt doar două din MULTE aspecte. Principalele sunt așa-zisa "suveranitate" și fragmentarea lumii occidentale în bucățele ușor de digerat.

User1032   •   02.09.2024, 14:29

Mai bine rămânea doua țări separate, Germania a fost împărțită cu un motiv...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI