Amendamentul a fost aprobat vineri în cadrul dezbaterilor asupra proiectului de lege privind învățământul preuniversar în cadrul comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților.

„Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare şi contestaţie”, precizează textul aprobat.

Ult amendament aprobat vineri prevede ca grădiniţele şi creşele să poată funcţiona cu un număr minim de 140 de preşcolari şi/sau antepreşcolari, faţă de 150 cât se propune în proiectul trecut de guvern, iar unităţile de învăţământ postliceal – cu un număr minim de 100 de elevi.

Totodată, potrivit textelor propuse de Guvern, unităţile de învăţământ vor putea funcţiona cu minimum 300 elevi, cele de învăţământ liceal şi tehnologic dual, cu minimum 80 elevi şi 50 de elevi în cazul unităţilor de învăţământ special.

Unul dintre articolele cel mai dezbătute a fost cel privind formele de organizare a învăţământului, reprezentanţii PSD propunând să fie şi varianta învăţământului la domiciliu, dar ministrul educaţiei, Ligia Deca, a respins această variantă.

„Nu considerăm că homeschooling este o opţiune fericită pentru asigurarea învăţământului în acest moment”, a precizat Ligia Deca.

Peste 1.000 de amendamente au fost depuse la proiectele de lege. Ele vor fi dezbătute în comisia pentru învățământ până joi, 27 aprilie, după care legile vor merge la votul plenului reunit, de unde vor merge apoi la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News