Eva și Sofia, cele două puștoaice de un an, s-au învățat repede cu drumul

Copiii te
limitează, nu mai poți face ce făceai, vacanțele nu mai sunt la fel, copiii
sunt prea mici ca să călătorească, n-o să-și amintească nimic. Toate astea au
ajuns la urechile Andei și ale lui Tudor înainte să plece în vacanța
planificată. Nu s-au lăsat descurajați. Ei călătoreau destul de mult înainte să
le aibă pe Eva și pe Sofia și și-au dat seama că nu copiii sunt cei care te
împiedică, de fapt. Ci preconcepțiile.  

„Suntem destul de
publici pe Instagram și pe Facebook și astea sunt reacțiile pe care le primim,
că ce curaj avem… De ce îți trebuie neapărat curaj, că doar e ca acasă, cum
trăiești cu un copil, ieși cu el în parc și ieși în oraș, așa facem și noi pe
aici… Călătorim dintr-un loc în altul, mergem cu mașina, vizităm, deci nu văd
de ce ne trebuie curaj. Într-adevăr, nu călătorim exact la fel cum călătoream
eu cu Tudor înainte, ne urcam amândoi pe o motocicletă și plecam în junglă de
nebuni. Acum avem mașină închiriată, suntem mult mai atenți la cazare, la locurile
unde mâncăm, să avem întotdeauna mâncare cu noi, să fie un supermarket. Dar cum
te descurci acasă cu doi copii, așa e și aici, poate cu mici excepții”, explică
Anda.

Familia Maxim încearcă să exploreze locuri care să le încânte pe fetițele lor

Din Europa în America
cu 150 de euro

Au plecat din
România la sfârșitul lui octombrie întâi la Lisabona una au rămas o săptămână
și apoi peste Ocean, în nordul SUA. „N-am avut planuri foarte detaliate sau
pentru o perioadă mai lungă. Inițial am luat un bilet de o lună de zile către
America din Barcelona, foarte convenabil, de 150 de euro de persoană, prin
fly4free.com, un site care îți selectează cele mai bune oferte de zbor. Până la
urmă ne-am dat seama că o lună pentru America este foarte puțin, mai ales că
vrem să ne vizităm și prietenii din Florida, din sud, noi aterizând în nord, că
ne doream să explorăm și nordul. Așa că am luat decizia să nu mai folosim
biletul de întoarcere, mai ales că n-a fost un cost foarte mare. Ne-am propus o
săptămână în Canada, numai că după Quebec și Montreal, unde a fost extrem de
frig, a fost brutală trecerea de la toamna plăcută din nord-estul Americii, la
o iarnă adevărată în Canada. Și am decis să scurtăm perioada în Canada și să ne
îndreptăm cât mai repede spre sud”, povestește Tudor.

Anda Maxim nu se simte limitată fiindcă e departe de casă cu doi copii

Practic, nu au plecat cu vreo agenție de turism, ci își rezervă singuri zborurile, cazarea și închirierea mașinii. Faptul că nu au încă un bilet de întoarcere le dă relaxarea de a nu alerga între zboruri. Și-au propus să nu cheltuiască mai mult de 2500 de dolari pe lună pe toate cheltuielile și până acum au reușit să se țină de plan. Și-au făcut o asigurare medicală pentru toată familia și n-au stau cu frica în sân la orice strănut. Dacă alți oameni pot trăi în acele țări, pot și doi români cu copii mici.

Cu fetițele în
marsupiu au vizitat Boston, New Haven, unde se află Universitatea Yale, apoi
New York, au prins Ziua Recunoștinței în Atlanta, apoi au ajuns în Florida,
apoi Miami.  Nicăieri nu s-au găsit în
situații fără rezolvare.

O familie la
drum. Spală, gătesc și călătoresc

„Având în vedere
că avem două fetițe de un an și o lună acum care au o alimentație diversificată
și mănâncă, am plecat la mine cu câteva produse pentru ele, cu cereale, am
inclusiv un miniblender portabil, câteva caserole, le pregătesc de multe ori
mâncare gătită, preferăm să stăm în Airbnb-uri sau în locuri în care există
bucătărie. Oriunde mergem putem cumpăra din supermarket orice, le gătesc și am
mereu mâncare cu mine pentru ele. Deși se găsește peste tot în America. Aici în
Republica Dominicană există fructe și legume proaspete. Nu e foarte complicat
cu asta, mai ales că eu încă alăptez fetele. Dar în principiu te descurci peste
tot”, explică Anda. O dată pe săptămână merg la spălătorie și lucrurile care
s-au acumulat la bagajul lor au fost trimise cu bagajul în România, ca să își
poată continua călătoria cu minimum de bagaj. În plus, în Asia, unde urmează să
plece, nu mai au nevoie de haine groase.

Familia Maxim vrea ca cele două fete să socializeze cât mai mult

Între timp, se
bucură de fiecare loc prin care calcă. Cu toate că au mai fost în America, Eva
și Sofia, fetițele lor, îi fac să vadă totul cu alți ochi. „Tocmai acesta e
unul dintre obiectivele principale, să fie fetele noastre cât mai adaptabile la
orice situație, context, cultură, loc, vreme, să-și dezvolte abilități de
socializare, să poată fi relaxate în prezența oricărei persoane, să poată fi
tolerante, să respecte alte culturi, să învețe foarte mult, să se joace, e
foarte important. Vrem să nu fie dependente de desene animate, jocuri sau
altele care le sunt complet străine lor. Explorează fiecare casă în care stăm,
analizează mult toți oamenii cu care stăm în avion, autobuze, metrou, gazdele
care ne pun la dispoziție cazare sau prietenii la care stăm”, explică Tudor. Experiențele
lor le filmează și le postează pe pagina de Facebook numită Always Summer.

El se simte privilegiat că poate petrece atâta timp cu fetele și se poate implica mai mult decât o fac tații, în general.

„Mă gândesc cu compasiune la tații care și-ar dori să petreacă mai mult timp cu bebelușii lor, dar nu pot. În același timp mă gândesc cu regret la tații care evită să petreacă mult timp cu copiii lor, de multe ori se afundă în muncă, să vină mai târziu acasă cum am auzit diverse cazuri de prieteni și de prieteni ai prietenelor care nu vor să se streseze prea mult cu plânsetele copiilor, nu vor să se implice. Probabil nu-i pasionează felul acesta de a fi părinte”, mai spune Tudor.

Pentru Anda și
Tudor, călătoria asta lungă e și un test al relației. „Când călătorești, toate
provocările îți pot aduce beneficii și descoperi multe calități pe care le ai
și de care nu știai. E până la urmă și un test pentru relația pe care o ai, e
nevoie să funcționeze și mai bine pentru că ieși din rutină, din lucrurile
obișnuite pe care le faci, ai parte de noutăți, de provocări de tot felul,
poate copiii au anumite stări, dar cu cât mai curând faci primii pași, cu atât
e mai bine”, spune Tudor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Luna asta, cei
patru aventuriei pleacă spre Asia, unde vor să vadă Vietnam, Malaesia,
Singapore și Bali. Sper ca de Paști, Eva și Sofia să ciocnească un ou de Paști
cu bunicii din România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News