Experiența unui scriitor ale cărui texte au ajuns în manualele de română, devenit profesor de filosofie. Fotbal cu Platon și Aristotel în atac

Dan Coman, 45 de ani, le predă filosofie liceenilor de la Colegiul Liviu Rebreanu din Bistrița, însă activitatea de scriitor spune că o așază pe alt raft când intră în școală, unde are o misiune diferită: educația. Așa că nu discută cu elevii despre cărțile lui. Câteva dintre ele sunt romanele „Parohia” și „Căsnicie”, volumul de poeme „Dicționarul Mara” și cel pentru copii „Plictisitoarea vacanță de vară a fraților Rățoi”.

Elevii găsesc fragmente dintr-o altă carte a lui, „Enescu. Caiete de repetiții” în manualul de română al Editurii Corint de-a VIII-a, iar poezia „O pasăre înaltă” din „Insectarul Coman”, în cel al Editurii Art pentru aceeași clasă.

Școala 9: – Să ne imaginăm că ești în clasa a VIII-a la ora de matematică. Cum e?
Dan Coman: – Pe de o parte, sunt un elev destul de neatent, pe de altă parte, deși sunt neatent, admiterea la liceu e floare la ureche pentru mine. Dacă aș fi acum un elev de a VIII-a, aș fi foarte pragmatic! 

– La orele de română ai fi la fel de neatent?
– Dacă aș avea aceeași profesoară, nu doar că n-aș fi atent, aș fi și obraznic. Nu reușea să ne facă nici măcar să încercăm să înțelegem. Pur și simplu ne dicta comentariile, iar eu și alți colegi întrerupeam această dictare ca să întrebăm diverse lucruri neclare. Privirea pe care ne-o arunca profesoara era dură, ne cam arăta cu degetul că facem ceva interzis și de la un moment dat n-a mai întrebat niciunul dintre noi nimic. Am continuat să învățăm fără să înțelegem. Ne scoteau din sărite orele de dictare și de reproducere a conținutului respectiv. Și părinții mă ascultau înainte de-a merge la școală. Mi-am dat seama că, dacă învăț pe de rost, chiar dacă nu înțeleg mare lucru, succesul e garantat. Se pare că am supraviețuit și chiar a ajuns să-mi placă literatura.

Recomandări

Dosarul asasinatului de la Arad. Lipsurile care au dus la eliberarea suspecților și cine este marele absent din boxa arestaților

Prima dată când l-a citit cu adevărat pe Eminescu 

– La ce opere ai revenit într-a XII-a, pe lângă „Fefeleaga”?
– M-am întors la lecturi din Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Mihai Eminescu și i-am văzut diferit față de cum îmi fuseseră prezentați la școală. A fost prima dată când am citit cu adevărat Eminescu și l-am admirat cu adevărat. Mi s-a părut formidabil, m-am îndrăgostit pe loc de muzicalitatea și ritmul lui. Îmi amintesc că, într-a VI-a sau a VII-a, cea mai bună elevă din clasă și din școală a luat 10 la română pentru că învățase pe de rost „Luceafărul”. L-a recitat la oră și a impresionat-o pe profesoara noastră și, recunosc, și pe noi datorită efortului.

– La liceu ai urmat un profil umanist?
– La Liceul George Coșbuc din Năsăud, unde am fost eu, profilul mai consistent era cel de matematică-fizică. Am intrat acolo, dar făceam față la nivelul supraviețuirii și m-am dus la filologie după a X-a. Cred că am fost a doua generație care a prins acea clasă nou înființată. De atunci, lucrurile au mers extraordinar, am avut un profesor de română senzațional ca metodă de predare. Sigur că trebuia să învățăm mult pe lângă ceea ce ne spunea, dar maniera lui de a vorbi despre literatură a fost importantă. Și mai aveam un profesor de rusă – limbă pe care o făceam obligatoriu -, care în primele 10-15 minute ne scria verbe și conjugări sau făceam exerciții, iar apoi ne obliga să citim, nu la rusă, orice carte.

Recomandări

Trei măsuri arbitrare ale regimului comunist au cauzat catastrofa de la Certej. Un munte de nămol și cianură a îngropat de vii 89 de oameni

– De ce crezi că își dorea profesorul de rusă atât de mult să citiți?
– Habar n-am. El însuși citea la catedră. Uneori, la finalul orei, ne povestea despre Esenin, Pușkin, Cehov. Ne mai citea în rusă câte un scurt fragment pentru melodicitatea limbii și pentru ritm, după care ne traducea. Datorită lui l-am descoperit pe Serghei Esenin (n.r. – poet, 1895-1925), pe care îl purtam cu mine peste tot în perioada respectivă. La filologie era mult mai lejer, participam și la un cenaclu. 

Aristotel îi dădea pase lui Platon în adâncime 

– Cum e să le predai liceenilor?
– Au trecut vreo 20 de ani de când am început să predau la liceu. Inițial, am fost convins că nu o să devin profesor, am făcut întâmplător modulul pedagogic, ca să pot preda la finalul facultății. După primul an, credeam că o să mă opresc, am mai continuat un an și a început să-mi placă să lucrez cu adolescenții. Îmi place tot mai mult. Am predat numai în Bistrița, unde ne-am mutat de la Cluj după căsătorie. Aveam în minte atunci, fiind foarte tânăr, că există doar două variante – fie să trăiești în metropole ca New York, fie în orașe mici, unde nu se întâmplă nimic, ca Bistrița. Am zis să mergem întâi în orașele mici, iar de acolo să zburăm spre New York, un vis care încă există. Când am ajuns atunci la Bistrița, un profesor se pensionase și găsisem jumătate de catedră la un liceu sportiv, unde am rămas apoi zece ani. Le-am predat psihologie, filosofie și logică fotbaliștilor și handbaliștilor și a fost o super experiență.

Recomandări

Șofer român de TIR blocat trei zile pe autostrada distrusă de inundațiile din Spania: „Nici în războiul din Iugoslavia nu am văzut așa ceva”

– Erau atenți la materiile astea?
– În primul an a fost foarte greu, unii dintre ei erau vedete, câțiva, campioni naționali la atletism. Atunci eram foarte crispat și voiam să discut filosofie, după care mi-am dat seama că, dacă îi iei mai relaxat, introduci poanta când trebuie și conturezi un discurs pe înțelesul lor, lucrurile funcționează. Ne distram împreună. Aveam o clasă de fotbal – așa era profilul – de 30 de băieți. Nu prea aduceau caiete, ci plăci de păr – la începutul anilor 2000, când încă nu era o modă ca băieții să se îngrijească. Existau mulți fani Steaua sau Dinamo, puneam echipele pe tablă și după aceea îi asociam cu filosofi. Aristotel îi dădea pase lui Platon în adâncime, Socrate era antrenorul. Rețineau puțin, dar a fost o atmosferă foarte plăcută.

„Poți să fii un autor bun, dar un profesor dezastruos”

– Manualele de română ale Editurilor Art și Corint cuprind și texte de-ale tale. Cum te simți știind că te citesc elevii?
– M-am bucurat mult, mai ales că am aflat întâmplător. Eram în curtea școlii și cred că tocmai apăruse manualul de la Art. Bibliotecara, care-l răsfoise, mi-a arătat textul respectiv. Am fost bucuros, ca și în cazul textului de la Corint. Înainte de o vacanță, am primit de la trei profesoare din localități diferite poze cu comentarii ale elevilor de a VIII-a pe marginea textului.

– Elevii tăi cum văd faptul că le e profesor un scriitor adevărat?
– Cred că o dată a apărut cineva cu o carte, dar am zis că suntem aici să ne vedem de treaba noastră. Prefer să nu confundăm planurile. Poți să fii un autor bun, dar un profesor dezastruos. Când mă duc la școală, nu mă gândesc la mine ca autor, ci îmi fac treaba ca profesor.

Articolul integral, pe Școala 9 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro