Experiența Work and Travel în SUA, povestită de un român, azi medic în Germania. „Visul meu de când eram copil, de fapt, a fost să ajung în Miami”

Programul de muncă și călătorii de vară (Summer Work and Travel – engl.) este un program de schimb cultural care le oferă studenților oportunitatea de a lucra în Statele Unite ale Americii în timpul vacanței de vară și, apoi, timp de o lună, de a călători prin State înainte de a se întoarce la cursuri. Programul este mai degrabă menit să ajute studenții să experimenteze și să înțeleagă oamenii și cultura SUA, după cum spune Consulatul Ambasadei SUA. Studenții pot pleca în State cu ajutorul unei vize de tipul J-1 Summer Work Travel (SWT).

„România continuă să fie lider global în programul SWT, poziționându-se adesea printre primele trei țări cu cel mai mare număr de participanți din lume”, declară pentru Libertatea Consulatul Ambasadei SUA.

Pentru a pleca prin acest program, studenții trebuie să își plătească biletul de avion și trebuie să apeleze la o agenție specializată, care să-i ajute, contra cost, să-și găsească un loc de muncă în SUA și să-și pregătească plecarea. Practic, pentru a pleca, un student are nevoie de o sumă de aproximativ 2.000-3.000 de dolari. 

Cei care se gândesc să rămână ilegal după încheierea perioadei de muncă riscă să nu mai poată să călătorească niciodată în SUA, dacă sunt prinși, nu doar o interdicție de 10 ani, cum era anterior. 

Recomandări

PNL și PSD se spală pe mâini de vila lui Iohannis. Festivalul ipocriziei a venit după cel al slugărniciei

Iulie 2011. Plecarea

După ce în 2009 a muncit o vară în State, prin programul Work and Travel, Samer a decis să repete experiența și două veri mai târziu, în 2011.

„Eu, având nume arab, și eram și obișnuit cu treaba asta, mi-a spus consulul sau cine era acolo, direct, pe față: «știu că tu nu ai făcut nimic în America, dar din cauza numelui arab va trebui să aștepți o perioadă până îți verificăm familia»…

Am așteptat din aprilie până cu puțin înainte de plecarea din vară. Când am primit viza, am simțit „megafericire, eu știind că voi rămâne. Nimeni nu știa de la mine din familie. Eu știam că voi rămâne forever (pentru totdeauna – trad.) în America. Sau cel puțin asta era ideea”.

Tânărul era atunci student în anul III la Medicină, avea o restanță și „pur și simplu simțeam că Medicina nu mai e pentru mine”. Ca alternativă, se gândea că în America ar putea să-și deschidă un restaurant, pentru că „era un hobby, toată viața m-a atras să gătesc”.

Recomandări

Procurorii cer pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă. Când vor lua judecătorii decizia finală

Când a sunat-o pe mama lui să-i spună că a luat viza, ea a început să plângă înainte să apuce să-i spună ceva. „Parcă a simțit, pe cuvântul meu”, își amintește tânărul.

New Jersey. America

După ce a ajuns în America, la jobul pe care urma să-l aibă pe parcursul verii la un parc de distracții din New Jersey, începutul a fost greu. Dar după 2-3 „săptămâni de rahat”, lucrurile au început să fie așa cum se aștepta. Urma o vară pe cinste, înainte de a-și pune în aplicare planul de a rămâne acolo. Era convins în continuare că vrea să rămână în State, însă nu știa unde. Toată lumea zicea de New York, „că acolo se fac ușor acte false”. Tot acolo i se spunea că mergea și fără acte. El avea deja Social Security Number. În SUA, Administrația Securității Sociale (SSA) atribuie numere de securitate socială (SSN) din nouă cifre cetățenilor americani, rezidenților permanenți și lucrătorilor eligibili din Statele Unite. SSA utilizează SSN-urile pentru a raporta salariile către guvern, pentru a urmări beneficiile de securitate socială și pentru alte scopuri de identificare.

A urmat o vară frumoasă, chiar dacă a trebuit să facă față Uraganului Irene, care a măturat o parte din America în vara aia și nici nu a făcut bani, așa cum spera. Dar momentul așteptat, finalul verii, era din ce în ce mai aproape. 

Recomandări

Pensionarii din Ucraina, nevoiți să se întoarcă la lucru din cauza lipsei forței de muncă | VIDEO

În septembrie, perioada în care toată lumea călătorea înainte de a pleca acasă, Samer și-a luat bilet spre Miami. „Visul meu de când eram copil, de fapt, a fost să ajung în Miami”.

A plecat în Miami cu biletul de avion și 210 dolari în buzunar. În urma lui, trăgea un troller cu două perechi de adidași și câteva haine. Nu avea nevoie de mai mult, doar de niște noroc.

Pe 12 septembrie, ziua plecării, a ajuns în aeroportul din Miami îmbrăcat în blugi și o cămașă. „M-a lovit o palmă a căldurii și a umezelii. Era o căldură incredibilă”, își amintește el. A ieșit din aeroport. Pe lângă valul de căldură, nici gândurile nu erau mai ușor de purtat: „unde mă duc, ce fac?”.

A slăbit 27 de kilograme

A decis să-și încerce norocul până la capăt și s-a urcat în primul autobuz care a venit. Autobuzul numărul unu, 2 dolari 70 de cenți călătoria. A coborât din autobuz lângă un McDonalds, s-a gândit să mănânce ceva ieftin. Vizavi era un anunț pe care scris for rent (de închiriat – n.trad.). A sunat la numărul afișat, iar la telefon a răspuns o româncă. S-au recunoscut când s-au întrebat de unde li se trage accentul. Femeia închiria un studio la prețul de 1.300 de dolari: 650 chiria pe lună și 650 garanția.

A venit să-i arate locul și când Samer i-a spus povestea lui, l-a lăsat să stea fără să achite nicio garanție și să plătească banii pentru chirie la sfârșitul lunii. Începutul părea promițător. În mai puțin de câteva ore de când pășise în Miami, găsise „un studio perfect pentru mine”.

Peste drum de locul pe care tocmai îl închiriase era un magazin rusesc, unde se vindeau și produse românești: apă Borsec, ciocolată Vis, cafea Jacobs. Toate semnele erau de partea lui. În câteva ore avea deja o casă și, în plus, își făcuse un prieten, tot un român care locuia și el în zonă. Noul prieten i-a spus că din septembrie până în decembrie, Miami este mort din punctul de vedere al posibilităților de muncă. Sezonul turistic tocmai se încheiase, iar cei din New York urmau să coboare spre Miami mai spre iarnă. 

Își înghețase anul la facultatea din țară și a început să-și caute un job în America. Asta însemna că dedica și 16-17 ore pe zi căutării unui loc de muncă. În general, mergea pe jos. Avea o sacoșă la el, cu două schimburi de haine, pentru că transpira foarte mult. 

„Trăiam cu o pâine pe zi și țigări. Fumam câte o țigară la fiecare trei ore și uneori o stingeam la jumate”.

La câteva zile după ce a ajuns în Miami, a făcut și primii bani. 25 de dolari, pentru că a spălat o mașină. „Eram mega, megafericit”. Și-a luat de ei cinci pachete de țigări.

„Dacă rămâneam fără țigări intram într-o depresie severă. Deja trecuseră multe zile de când eram fără job și căutam încontinuu”.

L-a ținut pe linia de plutire și gândul că venise acolo știind că îi va fi greu și nu voia să renunțe. Acum, 11 ani mai târziu, crede că l-a ajutat și faptul că știa că are o plasă de salvare – părinții. O plasă de siguranță care însemna că i-ar putea suna oricând pe părinții lui să-i roage să-i ia un bilet de avion, să se întoarcă acasă. 

„Am vrut să duc așa, ca un cantonament, n-am vrut să renunț”

S-a angajat piccolo și la curățenie într-un restaurant. Încă era valabilă viza pe care o primise pentru programul Work and travel, deci era în legalitate.

Apoi, s-a angajat chelner la un restaurant italian. Dar la jumătatea lui octombrie i-au spus că restaurantul urmează să se închidă. „Iar a început căutarea”. Avea deja și niște datorii, două chirii. 

„Kilogramele se duceau, se duceau”. Din septembrie până în decembrie a slăbit 27 de kilograme, de la cele 98 pe care le avea.

Un moment critic 

Pe 3 decembrie, după aproape trei luni de când se chinuia, a avut un moment în care s-a întrebat dacă mai merită. „Doamne, dacă e locul meu aici, trimite-mi un semn, că nu mai pot, sunt aproape de colaps”, și-a spus înainte să doarmă, chiar dacă nu se consideră un om religios. 

Pe 4 decembrie a continuat să-și caute de lucru. A obținut un loc provizoriu la curățenie, la un restaurant. În timp ce debarasa, restaurantul s-a umplut de clienți. A vorbit cu managerul și i-a propus să ajute și să se ocupe și el de o masă. A primit o masă, să vadă dacă se descurcă. Plata era 18% din ce se consuma la masa respectivă. În prima seară a făcut 100 de dolari. „Nu se poate”, și-a spus. 

A început să câștige între 200-400 de dolari în fiecare zi. În trei săptămâni și-a plătit toate datoriile. A fost chiar și „angajatul lunii”, adică cel care a adus cele mai mari încasări.

În același timp, viza i-a expirat, dar a vorbit cu angajatorul, care a acceptat să lucreze acolo „la negru”. I-a spus doar să fie atent, să nu se certe sub nicio formă cu niciun client, pentru că în cazul în care ar fi venit autoritățile aveau cu toții probleme. 

Dar problemele au venit acasă. Într-o seară, când s-a întors de la muncă, a descoperit că fusese jefuit. Cineva îi intrase în casă și-i furase laptopul și alte lucruri. N-a avut ce face decât să accepte pierderea. Nu a putut să cheme poliția, tot pentru că nu avea acte. 

Dar situația a devenit tot mai apăsătoare și trebuia să se decidă dacă mai îngheață un an de Medicină. Începuse să vadă deja și riscurile traiului în America, mai ales în contextul celui la care avea el acces. „Decât să ajung aici printr-un șanț, mai bine mă duc acasă, îmi termin Medicina și vin ca medic în America”, și-a zis.

A lucrat până pe 31 iulie, iar pe 1 august 2012, după 13 luni petrecute în America, a plecat spre România. Acasă, când „m-a văzut maică-mea, șoc! Eu toată viața copil gras, acum eram slab”. 

S-a întors în țară cu 600 de dolari, cu „două bagaje mari, mari” și „toate poftele făcute”. A terminat Medicina și acum lucrează ca medic psihiatru în Germania, de 5 ani. 

„Asta a fost experiența mea americană, work and travel”.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro