Flavia Durach, lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA, a explicat la Adriana Nedelea LA FIX cum ne putem proteja de ”infodemie”, epidemia de știri false care, de multe ori, poate fi mai periculoasă decât epidemia de coronavirus în sine.

”Știrile false care circulă în mediul online sunt o problemă care a preocupat cercetătorii, dar și publicul încă din 2016, dar e prima situație când avem de-a face cu două epidemii în paralel: cea efectivă, a virusului și cea de informații, care de multe ori poate fi mai contagioasă”, a spus Durach.

Ce trebuie făcut

”Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne uităm la sursă. Chiar dacă un prieten de-al nostru a distribuit o știre pe Facebook, noi trebuie să vedem care este sursa știrii, cine a produs-o. Este una oficială, cum ar fi Ministerul Sănătății sau OMS? Sau este o sursă obscură, este un site mai mic, un blog de opinie?”, precizează expertul.

”Cu alte cuvinte, ne uităm mai întâi la sursă, după care ne uităm la cum este construit textul. Este o logică a textului sau nu? Sunt oferite date statistice, dar nu din burtă, ci cu trimitere directă la sursa datelor?

Apoi, trebuie să ne uităm dacă textul conține greșeli de gramatică, cuvinte alarmiste- ”șoc”, ”groază”, ”tragedie”. Am văzut undeva formularea este o epidemie gravă și fatală. Aceste cuvinte sunt menite să genereze atenție.

Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion
Recomandări
Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion

Și, nu în ultimul rând, trebuie să înțelegem că atunci când un mesaj încearcă să ne producă insistent emoții negative, frică, panică, el cel mai probabil a fost gândit așa ca să atragă atenția, să fie distribuit mult și să vândă”, a mai spus Flavia Durach.

”De multe ori, în spatele informației distribuite pe internet stau interese financiare, fac profituri din numărul de vizualizări.

Cercetările arată că atunci când suntem sub o abundență de informații nu mai avem timp să le cernem, să le verificăm și tindem să le distribuim în baza unor indicii superficiale.

Dacă ni s-a făcut frică pentru viața noastră citind-o, o s-o distribuim ca să-i protejăm și pe alții.

Informațiile false pot provoca panică, dar și excrocarea oamenilor, iată cum a crescut prețul măștilor medicale”, a completat Durach, la Adriana Nedelea LA FIX.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
Libertateapentrufemei.ro
„El o să câștige alegerile!”. Vica Blochina, numerolog cu diplomă, a făcut analiza candidaților la președinție și dă verdictul. Previziuni neașteptate și despre Călin Georgescu
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Observatornews.ro
Primele efecte după aprecierea EURO şi creşterea ROBOR: rate mai mari şi cu 150 de lei
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie
HOROSCOP
Horoscop 8 mai 2025. Săgetătorii au șansa de a ajunge la concluzii constructive în legătură cu rolul și locul lor în familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI