Din toamnă, elevii români vor avea 175 de zile de școală, cu zece mai mult decât până acum, ceea ce încadrează România în trendul din celelalte țări. În jumătate din țările europene, elevii merg la școală între 170 și 180 de zile, arată un studiu Eurydice.

Andreea Eșanu, directoarea executivă a Coaliției pentru Educație, o federație din care fac parte 15 asociații din domeniul învățământului, vede în această schimbare un lucru bun. „România era un outliner vizibil (în afara normelor, n.r.). De exemplu, la clasa a XII-a, din cauză că se termină mai repede anul școlar, erau 160 de zile de școală, în condițiile în care media este între 170 și 190, în toate țările din Europa, nu doar din UE. Așadar, ideea divizării anului școlar în aceste cinci module cu cinci vacanțe nu este rea, mai ales că poziția noastră e atât de excentrică față de celelalte state”, explică Andreea Eșanu.

Andreea Eșanu, directoarea Coaliției pentru Educație

România era excentrică și din punctul de vedere al zilelor de vacanță pentru elevi. Vacanța mare în unele landuri germane, în Elveția și Regatul Unit este de doar 6 săptămâni, dublu în Italia și Portugalia și chiar de 15 săptămâni în Albania și Bulgaria.

Elevii români s-au bucurat de vacanțe de vară de 13-14 săptămâni de-a lungul timpului, iar asta ducea la pierderi de învățare.

Potrivit noii structuri, școala începe pe 5 septembrie și are două săptămâni în plus

„Este o tendință în ceea ce privește educația din toate țările din Europa de a fragmenta anii școlari. Ideea este că învățarea continuă cu niște intervale mai scurte de vacanță ar fi mai eficientă decât un semestru sau două lungi și iarăși o vacanță de vară foarte lungă”, explică specialista în educație.

Mai multe studii la nivel internațional vorbesc despre pierderile de învățare pe timpul verii (summer learning loss). „Cu cât vacanța de vară este mai lungă, cu atât pierderile din învățare sunt mai mari. Mai mult decât atât, acest summer learning loss este mai pregnant la copiii care vin din familii cu venituri mici, pentru că aceste familii nu continuă pe perioada vacanței învățarea. Acești copii nu sunt atât de mult stimulați să citească, să rezolve probleme, să facă lucruri care au un caracter educativ și care stimulează cogniția.”

Potrivit mai multor studii realizate de cercetătorii americani, pauzele lungi duc la pierderi mai ales la competențele de matematică. Pierderile din timpul vacanței de vară sunt echivalentul cu pierderea unei luni întregi de școală, mai arată cercetările. Regresul a fost văzut printr-o comparație între rezultatele la teste ale elevilor care au avut mai multe săptămâni libere și ale celor care au revenit la școală mai repede.

Profesorii trebuie să învețe cum să facă o altfel de evaluare

Îngrijorările directoarei Coaliției pentru Educație sunt legate însă de cum se vor organiza profesorii cu predarea și evaluarea copiilor, după noul calendar.

„O problemă iminentă și imediată care izvorăște din această restructurare este partea de evaluare. Profesorii erau obișnuiți, în cazul unor discipline ca matematica și limba română, să dea la final de semestru teze și în timpul anului le mai dădeau niște note. Acum, la cinci module, vor trebui să-și regândească procesul de evaluare, acesta să aibă un caracter continuu”.

Tezele au fost scoase în primul an al pandemiei și ulterior, asociațiile de elevi au fost foarte vehemente în renunțarea la acest tip de evaluare. Experta în educație crede că oricum aceste evaluări măsurau mai mult cantitativ cunoștințele elevilor și că e nevoie de o inovare și aici. Întrebarea este cu ce vrem să rămână elevii, cu multe cunoștințe memorate sau cu competențe?

„Profesorii din România nu sunt foarte bine pregătiți în ceea ce privește evaluarea, cum ar fi cea bazată pe standarde sau itemi care pun accent mai mult pe învățarea transformativă și mai puțin pe cea sumativă. Multe dintre reacțiile sistemului vin și din partea asta: cum facem evaluarea sau cum facem planificările? Sunt mulți profesori care lucrează cu aceleași planificări de ani de zile și acum practic trebuie să gândească iar conținuturile și competențele în cu totul altă manieră ca să se asigure că învățarea se produce continuu.”

Articolul complet și cum arată structura anului 2022-2023, pe Școala 9

Urmărește-ne pe Google News