Experta Laura Sitaru, despre răzbunare la radicalii musulmani: “Există un respect desăvârşit pentru statutul de martir care, oricât ni s-ar părea de paradoxal, este râvnit şi invidiat”

Zeci de rachete au atacat bazele aeriene din Irbil și Al-Asad, aflate în vestul Irakului, în care staționează militari americani. La acest moment este încă neclar dacă au existat victime, relatează BBC.

Am întrebat-o pe Laura Sitaru, conferențiar doctor la Secţia de limba arabă a Universității din Bucureşti, ce încărcătură are conceptul de răzbunare, dincolo de perspectivele politice și militare.  

Dincolo de faptul că Iranul este o țară persană, nu arabă și spre deosebire de majoritatea țărilor musulmane, are o tradiție șiită, nu sunnită, radicalismul social are trăsături comune. 

Cercetătoarea explică, în profunzime, care sunt rădăcinile unui astfel de model de gândire și, totodată, ne îndeamnă să nu generalizăm când vorbim despre radicalismul musulman instrumentat de guvernele religioase, amintind că ”străzile au fost pline de oameni revoltaţi împotriva regimului politic, în Iran şi în Irak deopotrivă”.

Recomandări

Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei

-Ce semnificații are „răzbunarea” în religia musulmană? Ce spune Coranul despre răzbunare?
-Textul coranic face câteva referiri la ideea de răzbunare în special în sura al-Baqara (Sura Vaca), a doua sură din Coran, însă aş zice că îndemnul care rezultă de aici ar fi mai degrabă la reflecţie, la «a te gândi bine» înainte de a trece să pui în practică o faptă de răzbunare.

O, voi cei ce credeţi ! Răzbunarea celor omorâţi v-a fost scrisă: om liber pentru om liber, rob pentru rob, femeie pentru femeie. Cel căruia i s-a iertat întrucâtva de către fratele său să urmeze buna cuviinţă şi să-l despăgubească bine, căci aceasta este uşurare şi milostenie de la Domnul vostru (Coran, 2: 178). Prin răzbunare, voi sunteţi stăpânii unei vieţi. O, voi cei dăruiţi cu minte! Poate vă veţi teme! (Coran, 2 : 179). 

Textul coranic face apel la cei dăruiţi cu minte şi le atrage atenţia că sunt stăpânii unei vieţi prin recurgerea la răzbunare, viaţă pe care o vor lua asupra lor. 

Nu este o alegere uşoară pentru credinciosul musulman, căci textul nu-i spune exact ce trebuie să facă, ci îl pune în situaţia de a alege. O alegere dificilă, căci este vorba despre o viaţă şi despre păcatul de neiertat de a decide asupra ei, substituindu-te astfel divinităţii.

Laura Sitaru:

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Sigur, dacă ne vom limita  la versetul 178, vom înţelege că textul coranic preia dintr-o tradiţie anterioară lui, principiile foarte clare şi cunoscute ale legii talionului, doar că şi această recomandare iniţială este atenuată prin preferinţa arătată de textul coranic pentru despăgubire văzută ca „uşurare” şi „milostenie” pentru cel care o acceptă. 

Aş atrage atenţia să nu cădem în păcatul în care cad de regulă fundamentaliştii islamului, acela de a interpreta textul Coranului în abstract şi decontextualizat.

Laura Sitaru:

Fiind vorba despre Iran, luăm în discuţie islamul şiit duodeciman în cazul căruia, spre deosebire de lumea sunnită, interpretarea şi înţelegerea textului coranic este un proces în derulare, coordonat de marile şcoli religioase, precum cea de la Qom.

Astfel, interpretările actuale ale textelor religioase care au la bază, cum este şi firesc, tradiţii anterioare, pot să particularizeze recomandările coranice, fără a ieşi însă din cadrul general al acestuia. 

Ce vreau să spun este că eşafodajul doctrinar al regimului ayyatolahilor de la Teheran va interpreta moartea lui Qasem Suleimani în acord cu tradiţia şiită martirică. 

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

-Ce simbolizează mai exact steagul roșu fluturat de iranieni pe străzi și arborat de moscheea din Qom? Ce efecte poate avea arborarea lui de o moschee?
– Islamul şiit s-a constituit încă de la începuturile sale, din secolul al VII-lea, în jurul ideii de martiraj care este centrală în toate orientările şiite.

Este vorba mai precis de uciderea lui Husayn, fiul cel mic al califului Ali (656-661) şi nepot al profetului Muhammad, de către rivalii din dinastia umayyadă (661-750), purtători ai unei legitimităţi îndoielnice, dar câştigate pe câmpul de bătălie. 

De ce este Husayn martir pentru islamul şiit? Pentru că şi-a asumat până la capăt o luptă, fie ea şi pentru succesiune politică, în care s-a bătut până la final ştiind că va pierde, dată fiind superioritatea militară a adversarului.

Laura Sitaru:

Acest spirit al martirajului, aş zice chiar predispoziţie pentru martiriu, sunt specifice islamului şiit. 

Se adaugă aici multe alte date istorice din care aflăm că şiiţii sunt mai degrabă marginalii istoriei islamului, că de puţine ori s-au aflat la putere în decursul acestei istorii, dacă exceptăm cazul dinastiei fatimide (secolele XX-XI) şi, desigur, statalitatea persană constituită pe principii identitare etnice, dar şi religioase, particularizante începând cu secolul al VXI-lea. 

Înţelegem în acest context că proclamarea cuiva drept martir, ca urmare a unei morţi considerate eroică, reprezintă în fapt plasarea acestuia într-o linie martirică glorioasă care a început cu Husayn în anul 680, la Kerbala, şi din care fac parte nume cu rezonanţă mitică din istoria şiismului în general, nu doar a celui iranian. 

Astfel, arborarea steagului roşu pe moscheea din Qom (nu întâmplător la Qom, căci acesta este centrul religios cel mai important al şiismului iranian, cel din ale cărui şcoli provine, de regulă, ayyatolahul aflat în fruntea ţării) anunţă că suntem în prezenţa unui martir care se adaugă liniajului celebru de martiri şi, desigur, readuce în atenţia credincioşilor moartea injustă a lui Husayn, martirul prin excelenţă, cu toate conotaţiile acesteia, inclusiv cu chemarea la răzbunare.

-Au mai existat astfel de cazuri în alte țări cu religie musulmană?
– Da, acolo unde există comunităţi şiite. M-aş referi la doar două cazuri care se referă tot la Iran pentru a înţelege mai bine contextul local, dar şi obsesia martiriului, cum o numesc unii specialişti. 

Pe 8 septembrie 1978, trupele şahului Mohammed Reza Pahlavi omorau la Teheran sute de demonstranţi care ieşiseră pe străzi împotriva regimului monarhic, în ceea ce a rămas în istoria Iranului post-revoluţionar ca „masacrul din vinerea neagră”. Aceste sute de oameni au fost proclamaţi martiri de către republica islamică şi autorităţile religioase şiite. 

Există un respect desăvârşit pentru statutul de martir care, oricât ni s-ar părea de paradoxal, este râvnit şi invidiat. Familiile care au dat martiri au un statut social aparte, sunt privite şi considerate cu mult respect, mai ales în anumite segmente ale populaţiei. 

Laura Sitaru:

Un al doilea exemplu se referă la miile de martiri căzuţi în războiul iraniano-irakian care şi-au găsit odihna veşnică în cel mai mare cimitir din Teheran, Behesht-e Zahra, care are o parte dedicată martirilor. 

Aşadar, statutul de martir este una dintre realităţile foarte prezente în societatea iraniană, în comunităţile şiite în general, fiind asociat cu ideea de paradis şi cu accesul neîngrădit al credinciosului aici, după o moarte martirică. 

-Răzbunarea poate avea în vreun fel legătura și cu societatea/cultura iraniană? Poate fi o chestiune legată de onoare?
– Nu, nu cred că putem face o astfel de afirmaţie. Din cele explicate mai sus, înţelegem că lucrurile nu pot fi simplificate în acest mod.

Dacă există un sentiment al răzbunării, sau o strategie politică care ştie bine să mânuiască simboluri religioase şi identitare (căci aşa aş descrie mai degrabă situaţia), aceasta trebuie pusă în legătură cu cadrul mai larg al evoluţiilor regionale nu din ultimele zile, ci din ultimii ani. 

Cum cred că nu putem extinde această afirmaţie asupra tuturor iranienilor sau asupra tuturor musulmanilor şiiţi. Cine a urmărit cu atenţie evenimentele din regiune din ultimele luni, a putut să observe că străzile au fost pline de oameni revoltaţi împotriva regimului politic, în Iran şi în Irak deopotrivă

Laura Sitaru:

Şi că sute dintre ei au fost omorâţi în intervenţiile brutale ale forţelor regimurilor în funcţie. Am mari îndoieli că vor fi declaraţi martiri sau că vor avea parte de onorurile aferente. 

Ce efecte poate avea acest eveniment asupra credincioșilor musulmani (la nivel spiritual – individual sau colectiv)? Ce putem învăța cu toții din această situație?
– Cred că ar trebui să spunem că generalul Qasem Suleimani a coordonat în întreg Orientul Mijlociu, în ultimii ani, operaţiuni care s-au soldat cu mii, şi chiar sute de mii, de morţi dintre musulmanii sunniţi şi şiiţi în egală măsură. Irak, Siria, Yemen, Liban şi Iran.

Sunt doar cele mai cunoscute dintre bazele de acţiune pentru operaţiunile gândite şi comandate de generalul iranian în colaborare cu aliaţii săi regionali. 

Cu excepţia aliaţilor cunoscuţi (Hezhollah, miliţiile şiite pro-iraniene din Irak, regimul sirian al lui Bashar al-Asad, gruparea al-Houthi din Yemen), generalul Qasem Suleimani nu este foarte regretat, în orice caz nu în ţările arabe din Golf. 

Laura Sitaru:

Prin urmare, cred că nu putem vorbi despre un „efect asupra credincioşilor musulmani” în ansamblu, căci am ignora astfel multiplele particularisme, dar şi interesele geo-politice, ale regiunii. 

Urmărește-ne pe Google News