”Sunt mai multe provocări şi soluţii, o parte dintre cele pe care le-am discutat se referă la capacitatea de testare şi accesul la acestea. Ştiu că directorul DSP Braşov munceşte din greu să se asigure că testarea este accesibilă peste tot acolo unde este nevoie, deoarece testarea din timp este extrem de importantă, este important să fii introdus în sistem cât mai devreme dacă este nevoie”, a declarat Papowitz, care a vizitat astăzi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, Maternitatea şi Centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor.
Ne-am uitat la sistemul de sănătate, de la asistenţa primară şi până la cea spitalicească, şi trebuie să întărim cu adevărat acel nivel primar, al medicilor de familie, şi să ne asigurăm că li se dau resursele, uneltele de care au nevoie pentru ca oamenii să fie diagnosticaţi din timp şi pentru ca apoi ei să comunice, împreună, să îi convingă să se vaccineze.
Dr. Heather Papowitz, manager de criză de la Biroul OMS Europa:
Referindu-se la situația de la Spitalul Județean de Urgență Brașov, experta OMS a subliniat că autoritățile trebuie să se asigure că există personal suficient și toate dotărie, în condițiile în care cadrele medicale ”lucrează 24/7, cu UPU, cu ATI la capacitatea deplină şi cu paturile ocupate în totalitate”.
Totodată, în contextul vizitei sale de la Maternitatea din Brașov, Heather Papowitz a atras atenția asupra importanței vaccinării anti-COVID a femeilor însărcinate.
Reprezentanții OMS, care caută soluții pentru creșterea ritmului vaccinării în zonele rurale din România, mai au programate luni vizite în zone defavorizate din județul Brașov.
Heather Papowitz a ajuns în România pe 18 octombrie și va rămâne în țara noastră pentru 60 de zile, timp în care va face o serie de evaluări și recomandări Guvernului în legătură cu gestionarea crizei provocate de COVID-19. Papowitz este medic și expert în managementul situațiilor de criză și a gestionat până în luna martie Biroul pentru pregătire și răspuns în caz de urgență din New York, care a fost în 2020 epicentrul pandemiei în SUA.
Foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro