Dr. Martin Terhardt, specialist în pediatrie și medicină pentru adolescenți și membru al Comisia Permanentă de Vaccinare din Germania (Stiko), este de părere că vaccinul a fost testat pe un număr prea mic de copii, iar date relevante în legătură cu posibilele efecte adverse ale serului ar putea fi obținute abia după administrarea lui pe scară largă.
„Este diferit față de serul destinat copiilor trecuți de 12 ani, utilizat deja în alte țări în momentul în care noi am făcut recomandarea“, a declarat Martin Terhardt, citat de publicația Tagesspiegel.
Expertul crede că până în momentul în care vor exista date suficiente despre vaccinarea anti-COVID la această categorie de vârstă, serul ar putea fi administrat doar copiilor cu afecțiuni preexistente, cum este cazul celor supraponderali, care au un risc ridicat de infectare.
„Școlile și grădinițele nu devin frecvent focare de infecție, însă copiii pot transmite virusul“, mai spune dr. Martin Terhardt, adăugând că, din punctul său de vedere, copiii au un risc mai mic de a face forme severe ale COVID-19, însă dacă numărul de focare crește, va crește automat și rata cazurilor mai grave.
Compania germană BioNTech și partenerul său american Pfizer au depus la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) un raport cu privire la studiile clinice efectuate în cazul grupei de vârstă 5-11 ani, date care au fost trimise și Agenției Americane a Medicamentului (FDA), la începutul lunii octombrie.
Potrivit Pfizer/BioNTech, vaccinul anti-COVID este bine tolerat de copii și declanșează un răspuns imun stabil, comparabil cu cel al tinerilor din categoria de vârstă 16-25 de ani.
Pentru copiii mai mici de 12 ani, doza de vaccin a fost redusă la 10 micrograme, față de 30, administrate adulților.
4.500 de copii, cu vârste cuprinse între 6 luni și 11 ani, au fost incluși în studiul la care au participat peste 90 de unități medicale din SUA, Finlanda, Polonia și Spania. Solicitarea de aprobare a administrării vaccinului anti-COVID acestei categorii de vârstă vine în contextul în care a crescut rata infectării cu coronavirus a copiilor, pe fondul răspândirii variantei Delta, care este foarte contagioasă.
Foto: Profimedia