Alok Sharma crede că dacă COP26, care va avea loc în noiembrie la Glasgow, nu va fi un succes, consecințele vor fi catastrofale.

„Nu cred că există niciun alt cuvânt pentru asta. Vedeți zilnic ce se întâmplă în întreaga lume. Anul trecut a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar ultimul deceniu a fost cel mai cald deceniu înregistrat vreodată”, spune ministrul britanic.

În raportul pe care îl vor publica luni, experții ONU în domeniul climatic arată cât de aproape este omenirea de un dezastru potențial ireversibil, provocat de vremea extremă.

„Acesta va fi cel mai puternic avertisment de până acum că acțiunile umane accelerează încălzirea globală într-un ritm alarmant și de aceea COP26 trebuie să fie momentul în care îndreptăm acest lucru. Nu ne putem permite să așteptăm doi ani, cinci ani, zece ani, acum este momentul”, mai avertizează Sharma, adăugând că omenirea se apropie de punctul în care consecințele vor fi ireversibile.

Efectele încălzirii globale sunt deja evidente în prezent, spune ministrul britanic, care amintește, în acest context, de recentele inundații din mai multe state europene și din China, incendiile de vegetație, precum și temperaturile extrem de ridicate din America de Nord.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Prefectul Emil Drăgănescu suspendă interdicția dată de autoritățile locale privind depozitarea de deșeuri periculoase în comună
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Prefectul Emil Drăgănescu suspendă interdicția dată de autoritățile locale privind depozitarea de deșeuri periculoase în comună

„În fiecare zi vom vedea un nou record într-un fel sau altul în întreaga lume”, declară Sharma.

Am vizitat comunități care, ca urmare a schimbărilor climatice, au trebuit pur și simplu să-și părăsească locuințele și să se mute din cauza unei combinații de secetă și inundații.

Alok Sharma:

Acest raport „va fi un semnal de alarmă pentru toţi cei care nu au înţeles încă de ce următorul deceniu trebuie să fie absolut decisiv în ceea ce priveşte acţiunile în domeniul climei”, mai spune președintele COP26.

Critici pentru Marea Britanie

Pe de altă parte, activiștii pentru protecția mediului acuză că Marea Britanie își pierde din credibilitate într-un moment-cheie. Asta pentru că Alok Sharma a insistat că țara sa poate continua proiectele de explorări de petrol şi gaze. Totul, în ciuda avertismentului venit recent din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie, potrivit căruia statele trebuie să renunțe la orice proiect care implică exploatările de combustibili fosili dacă se dorește ca încălzirea globală să fie limitată la 1,5°C.

Alok Sharma susține că proiectele vor trebui să respecte angajamentul Marii Britanii de a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050.

Conexiunile AUR cu Moscova. Partidele proruse din Bulgaria și Moldova, tovarășe de joacă ale lui George Simion
Recomandări
Conexiunile AUR cu Moscova. Partidele proruse din Bulgaria și Moldova, tovarășe de joacă ale lui George Simion

Ministrul britanic a devenit ținta criticilor și pentru că într-un interval de șapte luni a vizitat 30 de țări, dintre care unele erau considerate cu risc epidemiologic ridicat din cauza pandemiei de coronavirus. În fața acestor acuze, el a declarat că pentru astfel de negocieri este important ca discuțiile să fie purtate față în față.

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Știrileprotv.ro
Când va lua UEFA decizia finală în privința meciului România - Kosovo. Anunțul venit de la Nyon
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Locul unic din România unde au fost ascunse adevărate minuni ale naturii. Tunelurile spectaculoase din subteran duceau la uriașe comori de aur
FANATIK.RO
Locul unic din România unde au fost ascunse adevărate minuni ale naturii. Tunelurile spectaculoase din subteran duceau la uriașe comori de aur
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Observatornews.ro
Reacţia un turist din Brazilia când vede pentru prima dată zăpadă, în România. Pedru a făcut tumbe şi a gustat din omăt: "E minunat!"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI